5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMusetelul, medicament universal

Musetelul, medicament universal

Musetelul (chamomilla matricaria) este un leac universal, in special pentru copiii mici, fiind recomandat aproape in orice situatie (indeosebi pentru tratarea crampelor si a colicilor abdominale). Datorita efectelor sudorific, calmant, antispasmodic, dezinfectant si antiinflamator este indicat in inflamatii de tot felul, mai ales ale mucoaselor, la alinarea crampelor menstruale si racelilor. Sub forma de comprese si spalaturi se foloseste in conjunctivite, eczeme, dureri de dinti. Baile si spalaturile cu musetel au un efect calmant, cu influenta benefica asupra intregului sistem nervos, indeosebi dupa boli grele sau stari de epuizare. Uleiul volatil de musetel calmeaza durerile de cap si combate insomnia.


Calmeaza durerile de stomac


Cel mai cunoscut mod de intrebuintare a musetelului este sub forma de infuzie. In functie de cantitatea de flori folosita, acest preparat se poate utiliza in diferite afectiuni. Solutia preparata dintr-o lingurita de planta la 200 de mililitri de apa clocotita se consuma pe stomacul gol, dupa ce se lasa sa infuzeze un sfert de ora. Este indicata in gastrite hiperacide, ulcer gastric, enterocolite, balonari, colici abdominale, stimularea functiei hepatice, menstre dureroase si astm bronsic.


Inhalatiile cu infuzie au efect foarte bun asupra cailor respiratorii superioare si asupra sinusurilor. Pot fi folosite si clisme cu infuzie pentru a calma iritatiile la nivelul intestinului gros.


In cazul gingivitelor, stomatitelor, aftelor sau abceselor dentare se prepara o infuzie mai concentrata (patru – cinci lingurite la 200 de mililitri de apa) cu care se face gargara câte cinci minute, de mai multe ori pe zi. Aceeasi infuzie se foloseste pentru spalaturi vaginale, de doua – trei ori pe zi, in tratamentul leucoreei. In ulcere varicoase, furunculoza, eczeme, rani, ulceratii, arsuri se folosesc cataplasme cu ceai de musetel.


Aplicat pe fata cu un tampon, ceaiul de musetel improspateaza tenul sau ajuta la ingrijirea tenurile uscate, ridate, inrosite sau pentru curatarea tenurilor grase. Parul, in special cel blond, devine mai voluminos si capata o stralucire aparte, daca este clatit cu o infuzie preparata din flori de musetel.


Material realizat in colaborare cu dr. Cristina Pirsoi, Centrul Naturist TERRA-QI Chengguang Craiova, str. Sf. Dumitru, nr.3


Reteta pentru masaj


Se umple o sticla, fara a se indesa, cu flori proaspete de musetel culese in soare si se toarna peste ele ulei de masline presate la rece. Uleiul trebuie sa acopere florile. Sticla se lasa, bine astupata, 14 zile in soare. Se pastreaza la frigider! Cu acest preparat se maseaza usor pielea, fiind util in dureri musculare usoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS