Acasă Local Dolj Craiova şi autoiluzia grandorii

Craiova şi autoiluzia grandorii

Pe 28 aprilie, Craiova unor oameni s-a ciocnit cu Craiova altora.

La primele ore ale dimineţii, GdS publica o opinie legată de spiritul Craiovei, în care vorbeam despre nevoia de a ieşi din capcana mărunţişurilor estetice sau mai puţin estetice pe care municipalitatea le scoate la înaintare cu fiecare prilej dacă ne dorim ca oraşul să devină realmente atractiv, să aibă “vibe”, să fie viu. Câteva ore mai târziu, primarul oraşului anunţa en fanfare că oraşul a primit coroniţa pe site-ul europeanbestdestinations.com drept cea mai frumoasă destinaţie de Paşte, depăşind oraşe de tradiţie precum Roma, Paris, Viena sau Londra. Vestea a iscat o avalanşă de glume şi ironii, care au făcut-o pe Olguţa Vasilescu să revină cu precizări: oamenii care au votat nu au vizitat, propriu-zis, oraşul, dar fotografiile noastre au plăcut, se pare mai mult.

Întrebarea primarului, după toate reacţiile ironice, este legitimă şi de bun simţ: “Nu am putea să ne bucurăm, totuși, că un oraș din România este prezentat Europei și altfel decât cu cerșetori, șobolani și mizerie?”.

Aici îi dăm dreptate. Sigur că este benefic pentru Craiova să îşi clădească o imagine pozitivă şi este benefic şi să profităm de ocaziile de promovare. Ce nu este, însă, benefic, e să ne îmbătăm cu apă rece şi chiar să ajungem să credem că oraşul nostru a fost cea mai frumoasă destinaţie de Paşte din Europa. Sau că oraşul nostru este un oraş turistic de mare succes, comparabil cu marile capitale. Pentru că mai e mult până acolo, iar dacă ne îmbătăm cu apă rece, mi-e teamă că nu ne vom da nicio şansă de a ajunge vreodată aproape de acest deziderat.

Imaginea falsă care muşcă din şansa de a evolua

Nu prezenţa Craiovei în concursuri şi topuri este adevărata problemă, ci ridicolul de a crede, propriu-zis, că oraşul Craiova se situează pe aceeaşi treaptă cu Viena sau Parisul.

Mai întâi, ar trebui să ne întrebăm ce se află, de fapt, în spatele băşcăliei generalizate? Atât presa din ţară, cât şi oamenii de rând au considerat penibilă comparaţia Craiovei cu metropolele lumii, iar acest lucru nu denotă nimic altceva decât că la nivel naţional Craiova are foarte mult de lucrat la imaginea sa. Că oricâte locuri fruntaşe ar ocupa Craiova în topuri europene, mondiale sau galactice, imaginea oraşului nu se clădeşte din asta, ci, aşa cum spuneam şi cu altă ocazie, din viziune şi dintr-o schimbare de mentalitate. Şi degeaba te dai viteaz prin Europa, când la tine acasă nu prea eşti luat în serios. Mai bine te-ai gândi care e motivul.

Dacă ne înconjurăm de lucruri care nu fac decât să construiască o imagine falsă, cât de frumoasă ar fi ea, curând, acea imagine se va destrăma. E inevitabil. Chiar dacă aducem vizitatori în Craiova, atraşi de un top bazat pe imagini şi voturi despre care nu ştim mare lucru, îi putem convinge să revină? Şi nu doar pentru o zi. Sau pentru un târg. Sunt de ajuns parcul, Botanica şi două-trei muzee? Ne mulţumim cu atât? Şi, mai important, locuitorii Craiovei se mulţumesc cu atât? Aleşii Craiovei se mulţumesc cu atât?

Postacii care trăiesc în oraşul de vis, numai că nu există

Pe pagina de Facebook a Gazetei, articolul nostru despre spiritul Craiovei a primit, în mod firesc, comentarii pro şi contra, unele argumentate, altele doar laudative. Printre ele, câteva fără nicio trimitere la textul în sine, doar laudatio la adresa doamnei primar, postate de pe profiluri cu fotografii de fotomodele sau imagini de stock, unde nu găseşti cam nimic altceva în afară de distribuiri ale postărilor de pe pagina Olguţei Vasilescu. Postacii care trăiesc în oraşul de vis, numai că aceşti oameni nu dau dovadă că există, de fapt.

“Postacii” de serviciu sunt un mecanism de partid cunoscut. Conturi false, create pentru a contribui la consolidarea imaginii politicienilor prin comentarii pozitive şi distribuiri masive ale realizărilor acestora. Dar şi persoane cât se poate de reale, angajaţi bine instruiţi să susţină omul şi partidul cu ardoare de câte ori e nevoie.

Dar ce fac ei, de fapt? Dovedesc că aleşii nu înţeleg nimic. Că rămân în aceeaşi bulă a lor, în care totul este fără de cusur, iar oricine încearcă să spună că nu e tocmai aşa “are gura plină de venin” (cităm dintr-un comentariu adresat subsemnatei) şi e doar rău de la natură.

Din nefericire, aceşti postaci fantomatici se duc către mulţi oameni vulnerabili la dezinformare şi manipulare. Şi mulţi dintre aceşti oameni vulnerabili ajung să creadă că trăiesc într-un oraş frumos, pentru că e plin de lalele în parc şi în Botanică, deşi în curte au fosă septică, pentru că sistemul de canalizare încă nu a aflat de ei. Deşi unii dintre ei merg prin nămol la prima ploaie.

Şi mai tragic este că România musteşte de politicieni care se înconjoară de aceşti postaci care fac scut în jurul lor, ca nu cumva să fie deranjaţi mesianicii aleşi de vreun damf al mizeriei care nu intră în programul lor electoral.

Craiova, fără de cusur pentru oameni-fantomă

Printre comentariile de pe pagina GdS, am găsit câteva publicate de pe conturi care, la o scurtă analiză, oferă indicii serioase că profilul este unul fantomă, special creat pentru a susţine conducerea Craiovei.
Câteva linkuri (active la data publicării materialului) găsiţi mai jos:

https://www.facebook.com/profile.php?id=100080225379502
https://www.facebook.com/alexandra.filip.7564129
https://www.facebook.com/catalin.scaete.7/
https://www.facebook.com/profile.php?id=100010445502006
https://www.facebook.com/profile.php?id=100079986289618

Am identificat aici mai multe elemente îndoielnice, trase la indigo. Imaginea de profil este una falsă, fie imaginea unui actor, fie o imagine de stock, fie imagini găsite pe internet la promovarea anumitor produse. Un alt element comun este că niciunul dintre conturi nu are alte fotografii personale, informaţii personale, iar conţinutul constă aproape exclusiv din distribuirea de postări despre realizările primăriei sau redistribuiri ale postărilor Olguţei Vasilescu. Am ataşat la finalul materialului rezultatele căutării după imagini şi capturi de ecran edificatoare.

Sunt doar câteva exemple care arată cum funcţionează mecanismul “postacilor” şi cum manipularea e folosită pentru a servi imaginii “iubiţilor conducători” şi pentru a încerca să îi facă pe oamenii de rând să creadă că trăiesc într-o lume roz. Periculos este că unii chiar ajung să creadă în această denaturare a realităţii. Dar cel mai periculos este când chiar cei de la putere ajung să creadă în ea.

Exit mobile version