Este, evident, titlu de român, dar realitatea românească bate ficţiunea. Mi-am amintit titlul lui Roa Bastos şi cartea lui despre figura dictatorului sudamerican ascultăndu-l pe Dragnea. La ieşirea de la Cotroceni, liderul PSD a vorbit exact că un satrap latino sadea, unul provenit din Medellin, care îşi pune contabilul personal să conducă ţara şi agită briciul suspendării la gâtul preşedintelui în caz că nu-l acceptă. Revedeţi declaraţiile şi veţi înţelege mai bine. Cât egocentrism! Ce foame de putere! Încă unul căruia Puterea i-a luat minţile şi se comportă că vătaful pe moşie, stăpânul absolut al feudei personale. Se crede deja soarele în jurul căruia se învârteşte mică lume românească, noul far călăuzitor al naţiei.
Dragnea vorbeşte atât de multe despre el pentru a pricepe tot poporul, cu binomul în frunte, cine este noul şef suprem. Lui i s-a cuvenit funcţia de premier, el va controla de fapt viitorul guvern pe care nu-l poate conduce încă în mod direct şi tot el va avea grijă să modifice o lege decretată cu de la sine putere drept profund neconstituţională. Ambiţiosului fost baron de Teleorman i-a lipsit atât de puţin pentru a se înscăuna în tronul de Împărat al României! I-a tras pe sfoară pe toţi: electorat, preşedinte, parteneri externi, pozând în politicianul pacifist şi dispus la compromis. I-au înghiţit gogoşile din campanie, i-au crezut promisiunile şi tonul împăciuitor, s-au lăsat păcăliţi de poza de politician cuminte şi pus pe treabă.
Din blândeţea lui Dragnea afişată în campanie n-a mai rămas azi mai nimic. Agresiv, ameninţător şi vindicativ, liderul PSD şi-a arătat în toată splendoarea adevărata faţă. Râdem cu gura până la urechi de Dragnea care, după ce s-a luptat cu străinii, cu nemţii lui Iohannis şi cu francezii lui Cioloş, cu sorosiștii şi cu ungurii să propună azi un etnic turco-tătar la funcţia de premier şi în aceeaşi zi să semneze un protocol de colaborare parlamentară cu UDMR. Sigur, trebuie să marcăm demagogia cu tuşe groase, să o ridiculizăm cât putem, poate în felul asta măcar se vor ruşina puţin toţi cei care au înghiţit pe nemestecate tâmpeniile naţionaliste.
Dar mă tem că ne va îngheţa zâmbetul pe buze dacă ne vom uita cu atenţie dincolo de detaliile care azi fac deliciul presei. Dincolo de ele vedem un personaj politic cinic şi amoral, rănit în orgoliu şi însetat de răzbunare, dispus să facă orice pentru a ajunge lider maxim. Modul în care a încercat azi să o impună pe Sevil Shhaideh în funcţia de premier este în sine o declaraţie de război. Şi nu este singura. Ajunşi şefi la Cameră şi la Senat, Dragnea şi Tăriceanu şi-au anunţat deja priorităţile lor: lupta cu abuzurile, se subînţelege că alea din justiţie şi cu instituţiile de forţă.
Este de datoria şi obligaţia preşedintelui Iohannis să oprească delirul şi să devină un punct de echilibru în stat. Dacă va accepta condiţiile ultimative impuse de Dragnea, ultimele fărâme de autoritate ale preşedintelui se fac zob, iar liderul PSD devine pentru tot sistemul adevăratul jupân. Cum e posibil ca din tot partidul Dragnea să vină cu omul care a lucrat două decenii cu cei mai siniştri baroni locali, Nicuşor Constantinescu şi Radu Mazăre? De ce altă dovadă de dispreţ mai are nevoie când cineva spune clar şi răspicat că va conduce ţara printr-un interpus, printr-o fantoşă, o marionetă de încredere care-i va executa ordinele? Un preşedinte n-are dreptul în astfel de momente dificile să asiste resemnat la distrugerea anunţată a statului şi instituţiilor lui de un cartel format din cercetaţi penal, unii deja condamnaţi, alţii în puşcărie sau în drum spre ea.
Cine crede că PSD, Dragnea, Tăriceanu şi UDMR au alt obiectiv major în afară de punerea justiţiei sub control politic, promovarea unei amnistii care să-i scape de dosare şi modificarea legilor penale pentru a bloca anchetele n-a înţeles nimic din miza alegerilor din acest an. Şi foarte probabil că vor face toate acestea în paralel cu adoptarea unor măsuri ultrapopuliste menite să adoarmă vigilenţa opiniei publice şi să le asigure liniştea socială.
În cazul lui Dragnea, după cum se comportă azi, avem toate motivele să credem că puterea l-a ameţit deja atât de tare încât nu-i va fi suficient să ajungă premier. Adevărata revanşă va veni abia atunci când, votat cu acelaşi entuziasm de popor în funcţia de preşedinte al României, va avea toată puterea. Abia atunci va fi Eu, Supremul. Abia din funcţia de preşedinte va putea instala, ca în romanul lui Roa Bastos, “dictatura perpetuă”, pentru el şi baronii lui.
de Dan Tapalagă- HotNews.ro
