21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiDin ţara traficanţilor. Cazurile Ponta şi Băsescu

Din ţara traficanţilor. Cazurile Ponta şi Băsescu

În ţara traficului de influenţă generalizat, unde toate problemele „se rezolvă“ cu condiţia să „cunoşti pe cineva“ sau să „dai unde trebuie“, s-a ajuns, inevitabil, la vârf: la preşedinte şi la premier. Bercea Mondial i-a dat bani fratelui preşedintelui să „vorbească cu Traian“ ca să-l scape de închisoare, iar baronul Duicu a încercat
să-şi răsplătească un prieten cu nişte funcţii, aranjând treburile prin guvern, drept răsplată pentru nişte intervenţii în justiţie. Jenant, revoltător, scandalos etc. Nu vă mai indignaţi atât. Toată ţară funcţionează cam aşa, trei sferturi din cunoscuţii dumneavoastră procedează exact la fel, iar părinţii noştri
ne-au crescut în faimosul regim PCR, adică Pile, Cunoştinţe, Relaţii.
Puţini de tot au refuzat integrarea în sistem, plătind în general cu izolarea sau cu ştampila de „prost“ în frunte. Cu această nobilă educaţie, cu aceste alese rădăcini şi glorios trecut, în realitate nimeni nu prea are chef de anticorupţie de-adevăratelea. Să nu exagerăm: puţini cred cu adevărat în justiţie şi alte maximalisme etice, vânturate de un grup ultraminoritar din politică, societatea civilă şi câteva instituţii-cheie, şi acestea puternic susţinute de afară.
În ţara dublului discurs, unde una se spune şi alta se face, toţi latră la televizor principii, fraze goale, în rest fiecare se descurcă aşa cum poate. Ascultaţi încă o dată înregistrările cu Laura Georgescu de la CNA, chintesenţa gândirii stricate  care a infestat societatea de sus până jos: „Cum crezi că merge-n România? Merge ceva legal? Să mă duc şi să zic: nu vă supăraţi, uitaţi am şi eu o lege. Pot să, la umbra ei, să-mi fac treaba? Nu. E, du-te dracu’ atuncea! Vin şi te şantajez, ce vrei să fac?“. Realizaţi, cred, că vorbeşte însăşi şefa unei instituţii menite a fi tocmai jandarmul eticii în audio-vizual.
Lucrurile arătând atât de prost, evident că prea puţini cred în sinea lor că Traian Băsescu n-a comis, după cum arată lucrurile azi, nici un trafic de influenţă, că n-a mişcat un deget la rugăminţile fratelui său, că nu ştia ce învârte cu alde Bercea. Pe mai mulţi îi doare în cot că Duicu se ocupă cu traficul de influenţă direct din clădirea guvernului, de la uşa premierului. În locul lor, câţi n-ar fi făcut altfel? Cine n-ar trage sfori odată ajuns pe culmile puterii pentru a se căpătui? Ştiu, ştiu, ştiu, deja v-aţi înroşit de indignare. Vi s-a urcat sângele în cap, vă simţiţi vexaţi. Sunteţi gata să ţipaţi că există o Românie cinstită, de bun-simț, la locul ei. Serios? Unde e?
Unde s-a ascuns în toţi aceşti ani România celor drepţi când borfaşii au ajuns să facă legi în parlament pentru ei? De ce acceptă cealaltă Românie cu atâta lejeritate situaţii revoltătoare care în orice alte ţări ar genera proteste în stradă, indignare civică, o reacţie cât de mică? Cum e posibil să avem azi condamnaţi penal cu sentinţe definitive în parlament şi nimeni, nici măcar alegătorii din colegiul parlamentarului corupt, să nu-i ceară zilnic demisia? De unde atâta nepăsare şi resemnare dacă musteşte cinstea şi corectitudinea undeva în straturile superioare ale poporului? Cum au ajuns borfaşii să ne conducă şi să ne spună ce e bine şi ce e rău?
De remarcat apoi diferenţa de tratament, strigătoare la cer. A cere demisia preşedintelui pentru faptele altuia, dar a te face că nu vezi faptele premierului petrecute în biroul lui, cu contribuţia lui, este deja rea-credinţă. În cazul preşedintelui, nu dispunem de nici cel mai vag indiciu sau cea mai mică probă că a comis trafic de influenţă. Dimpotrivă, toate datele arată că Bercea Mondial a avut parte de o judecată corectă, a ajuns la închisoare, i s-a mărit pedeapsa în recurs. Strict în acest caz, ce i s-ar putea imputa, aşadar, preşedintelui?  Parlamentul şi un partid de opoziţie votează pentru demisia preşedintelui, dar continuă să-şi apere zilnic toţi borfaşii dovediţi sau intraţi pe mâna procurorilor. Ce-i asta?
În cazul premierului, totul pute, dar e linişte. Rareori îşi mai aminteşte cineva de Duicu. În referatul procurorilor scrie negru pe alb că Victor Ponta l-a convocat telefonic pe şeful poliţiei la guvern pentru o întâlnire cu baronul de Mehedinţi, aflat şi el în arest, dar premierul neagă că a făcut-o. Apoi, există din câte aud, probe zdrobitoare că ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, a minţit fără jenă când a spus că n-a propus-o pe Elisabeta Ponea, soţia protejatului baronului Duicu, la un post-cheie în DNA. Avem, aşadar, un şir lung de indicii şi probe care trădează un comportament vinovat, complicitatea unor oameni importanţi din guvern, în frunte cu premierul, la actul de trafic de influenţă imputat de procurorii DNA baronului de Mehedinţi, Adrian Duicu.
Cel puţin pentru minciunile sfruntate, ministul Cazanciuc ar trebui să demisioneze sau să fie demis. Un ministru de justiţie prins cu minciuna într-un caz de corupţie pare cam mult chiar şi într-o ţară ca România. Opoziţia a anunţat că va depune moţiune simplă pe tema cazului Duicu pentru a se lămuri ce şi cum. Tot e ceva, după săptămâni întregi de tăcere şi apatie, dar în continuare nu-şi prea bate nimeni capul cu Victor Ponta.
Cazul „traficanţilor de influenţă“ Băsescu şi Ponta sunt elocvente pentru gradul de manipulare, starea de confuzie şi de indiferenţă din societatea românească. Sunt definitorii şi pentru un mod comun de acţiune, atât de răspândit încât traficul de influenţă, adică rezolvarea unor probleme personale peste lege, îl găsim peste tot în sferele puterii, până şi în biroul premierului sau în intimitatea preşedintelui.
De subliniat, din nou, că între cele două cazuri sunt diferenţe de la cer la pământ. Băsescu a declarat public că între fratele său şi justiţie alege justiţia, în timp ce Ponta a luat apărarea tuturor baronilor, iar majoritatea PSD torpilează justiţia în parlament de câte ori are ocazia. Dar într-o lume răsturnată cu susul în jos, Băsescu îşi încheie mandatul marcat de un scandal urât, menit să-i compromită tocmai marea realizare a mandatelor sale, eliberarea justiţiei. Asta în timp ce Victor Ponta este împins cu forţă să-i ia locul, având un singur mandat din partea baronilor: anihilarea justiţiei. Ce are de spus România cinstită?
Spre deosebire de acum zece – douăzeci de ani, sistemul funcţionează şi se întoarce, iată, cumplită ironie, chiar împotriva celui care l-a eliberat, dar pentru cât timp i se va mai permite libertatea de azi? Şi de ce nu vedem încă schimbări semnificative în societate, de ce traficul de influenţă, mită, aranjamentul pe sub masă contra unor beneficii personale s-au conservat perfect ca mod de viaţă în ciuda riscurilor evidente de a înfunda puşcăria? Poate copiii noştri vor învăţa ceva din tot ce s-a întâmplat în aceşti ani pentru ca ei măcar să gândească altfel.

Dan Tapalagă
HotNews.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS