Scurt. Sper, corect.

Am fost provocat să descriu în două pagini cauzele pentru care România pare că merge, din nou, spre nicăieri. Publicul, oamenii obișnuiți își dau seama. Se vede limpede în sondaje. Cauza fundamentală este calitatea guvernării politice. Politicienii români sunt de mai bine de zece ani la un nivel al încrederii publice care nu le-ar permite nici măcar să iasă din casă nesupravegheați. Nici vorbă să-i lași să semneze pentru zeci de miliarde de euro pe an.
Ca un politician român să reușească în mandatul său, el trebuie să țină seama de trei factori: cerințele publicului, calitatea administrației și relațiile internaționale.
Cerințele publicului românesc sunt foarte bine cunoscute de sociologi – români și străini. Publicul românesc dorește o societate necoruptă, în dezvoltare și cu stimă de sine. Publicul românesc are spaime și bucurii ca orice alt public din lumea contemporană, însă are și un specific: crede în lideri. Fiecare politician care este numit sau ales într-o funcție în România primește un credit inițial, adesea consistent, din partea publicului, cu speranța că acesta se va ocupa măcar parțial de una sau alta din cerințele sale. Dacă este dezamăgit, publicul își retrage creditul. Dar nu renunță la procedura sa. Vine alt șef, pe care publicul îl dorește ca lider și în care își pune speranțele. Nimeni nu știe cât de mult va dura acest proces. Însă, el asigură oricărui ales sau numit într-o funcție de conducere o platformă publică inițială de invidiat. În alte societăți, un ales are nevoie de multe săptămâni de muncă pentru a obține încrederea publicului general. În România, ursitoarea cea bună este lângă tine imediat ce ai primit mandatul.
Orice acțiune de limitare a corupției, de dezvoltare și de edificare a stimei de sine primește, de asemenea, o recompensă publică vizibilă. Încrederea publicului este reversibilă pe această temă. Dl Ion Iliescu a avut 80% încredere în 1990, 15% în 1997 și 75% în toamna anului 2002, în timpul vizitei președintelui George Bush, care ne anunța intrarea în NATO, iar dl Ion Iliescu promitea reducerea radicală a corupției în România.
Calitatea administrației este alt factor de care orice politician român de vârf ar trebui să țină seama. Administrația românească a ieșit învingătoare din Revoluție, s-a autosalarizat cu un sistem atât de complicat încă nimeni nu-i dă de cap de ani buni, își arogă drepturi din domeniul puterii juridice, legislative și executive. Administrația românească este construită structural pentru dominație, nu pentru slujirea interesului public. Administrația românească are o capacitate enormă de a absorbi orice politician naiv, de a-i testa interesele individuale (X caută bani, putere sau faimă?) și de a-l atrage într-un sistem de relații deteriorate care îl deturnează de la mandatul său fundamental: acela de a conduce administrația în interesul public. Într-un text de două pagini nu pot da exemple. Însă, gândiți-vă cum s-au făcut restituirile in integrum, cum s-au mărit salariile administrației după 2012, cum  se derulează achizițiile publice și de ce absorbția fondurilor europene nonagricole este de tot râsul.
Relațiile internaționale sunt al treilea factor de care un politician român trebuie să țină seama în fiecare secundă trează sau adormită a mandatului său. România este astăzi parte din structuri complet diferite de ceea ce am învățat cu toții la școală. România este parte din NATO, ceea ce înseamnă că politica de apărare este doar parțial sub controlul nostru. Este iresponsabil să spui NATO este aici, ei ne apără, pentru că apărarea României nu este asigurată de NATO, ci de armata română și de fiecare cetățean. NATO reacționează prin Tratat la agresiunea externă împotriva unui stat membru. Deși politica de apărare este doar parțial controlată de noi, capacitatea de apărare este integral responsabilitatea noastră. Și a nimănui altcuiva. Vă rog discutați cu orice ofițer sau subofițer din armata română. Ce veți afla vă va întuneca multe zile.
De asemenea, România este parte a Uniunii Europene. În esență, aceasta înseamnă că politica agricolă, de mediu, de energie, politica pieței interne și a forței de muncă și politica externă sunt doar parțial derulate de guvernul României. Prin intrarea în UE, România a cedat o parte din controlul asupra unor politici și a primit în schimb finanțare gratuită, acces pe piețe uriașe și protecție vamală împotriva unor unități non-UE. Iar Bruxellesul știe să deruleze aceste politici. Anul 2013 a fost primul an după Revoluție în care România a devenit exportator net de produse agroalimentare. Este consecința aplicării Politicii Agricole Comune în România, respectiv a subvenției de zece miliarde de euro pompată de Bruxelles în zeci de mii de ferme de pe teritoriul României în ultimii șapte ani.
Faptul că atribute ale politicilor sunt transferate în afara României ar trebui să fie o facilitate pentru politicieni, nu o povară sau un cal de bătaie. Există o politică agricolă comună, fundamental orientată pentru asigurarea hranei pentru cei 500 de milioane de europeni, dar asta nu înseamnă că Guvernul României nu trebuie să dezvolte programe de cercetare agricolă, irigații, îmbunătățiri funciare, apărare împotriva inundațiilor, rezervoare de apă și infrastructură rurală. Dacă ați auzit de ceva semnificativ în ultimii ani în aceste domenii, spuneți-mi și mie.  
Mari sectoare ale guvernării sunt exclusiv responsabilitatea Guvernului României – sănătate publică, educație publică, infrastructură, mediul înconjurător, finanțe publice, amenajare urbană și rurală. Exact sectoarele în care insatisfacția publicului este cea mai intensă. Arareori un politician român de vârf se aventurează în aceste domenii. Iar când o face – strică. Nu pot să nu aduc aminte de reformele din sistemul de învățământ, care au costat multe miliarde de euro și au drept rezultat scăderea dramatică a performanței elevilor și instituțiilor de învățământ în comparație cu nivelul european. Sau de celebrul coridor IV european, Nădlac – Constanța. A fost pus pe harta Europei în 1997 și nu este gata nici astăzi – la aproape 20 de ani de la trasarea pe harta politică. Ca plătitor de taxe și simplu cetățean te apucă nebunia. Iar când ieși din nervi, te stăpânește depresia.
După Revoluție, România a fost condusă politic de oameni buni cunoscători ai administrației, dar cu paradigme învechite de guvernare; apoi de oameni cu o paradigmă politică modernă, dar absolut necunoscători în materie de agendă publică și administrație. După 2004, a apărut o generație tânără de politicieni, foarte bine antrenată în comunicarea de masă, prezentabilă și instruită, însă neglijentă în administrare, incompetentă în relațiile externe și incapabilă să înțeleagă spiritul public. Dacă administrația ar avea o calitate înaltă și ar fi orientată spre slujirea interesului public scăderea calității politicienilor nu ar fi prea vizibilă. Dar când ambii factori – administrația și politicul – sunt de calitate slabă, eșecurile se multiplică reciproc. Istoric, multe societăți au zăcut în mediocritate și slăbiciune până la apariția unui spirit politic creativ și harnic.
Cu toții am învățat la școală teoria că masele fac istoria. Așa este. Numai că trebuie să adăugăm o scurtă continuare. Masele fac istoria când pot să o facă. În rest, liderii din elita politică se ocupă.
Cum ne va fi norocul….