Tigaia a devenit atracţia fatală a românilor. Fără ea, nici un centru comercial nu prinde viaţă. Fără ea, nici un magazin important nu se inaugurează. Fără doamna tigaie nu putem trăi.
La fiecare deschidere de magazin, oamenii se înghesuie, se calcă în picioare, dau din coate! …Ar ucide doar ca să poată să ajungă la coşurile cu tigăi. Nu contează dacă le folosesc sau nu, ei cumpără acolo, să fie şi pentru soacră, şi pentru vecina, şi pentru căţel, şi pentru purcel… că se vând la superofertă. Goana după tigăi ieftine pare a fi un sport naţional. Parcă nici nu-ţi vine să te mai duci la inaugurarea unui magazin de electronice dacă nu ar avea tigăi, multe tigăi minunate la preţuri promoţionale. Până acum cumpărau tigăi bătrânii, care se înghesuiau să golească rafturile, dar culmea este că vineri am văzut mulţi tineri care se îmbulzeau pentru câte patru – cinci tigăiţe de 20 de centimetri fiecare. Probabil că efectul psihologic al tigăii se transmite din generaţie în generaţie sau poate că, tineri fiind, nici nu-şi dau seama că nu prea au ce să pregătească în micul instrument de bucătărie, în afara unui singur ou ochi. O reducere de la un „preţ vechi“ de 99 de lei, la unul nou, de 29 de lei, ar atrage orice ochi ager de cumpărător, nu-i aşa?
Psihologia tigăii
Mirajul preţurilor la tigăi îmi aduce aminte de două poze ce circulau pe internet. Una ilustra o pereche de pantofi de damă la preţul de 100 de lei, dar nimeni nu se înghesuia să o cumpere. În cea de-a doua fotografie, aceeaşi pereche de pantofi avea un preţ vechi de 200 de lei, tăiat cu o dungă roşie, şi produsul se vindea la 100 de lei, iar atunci lumea a dat năvală să cumpere. Cam aşa stau lucrurile şi cu psihoza ofertelor…
Celor din marketing li s-a aprins beculeţul imediat ce au văzut apetitul nebun al muritorilor de rând pentru tigăi şi au speculat nevoia românului de a se hrăni cu oferte ieftine, din ce în ce mai ieftine, astfel că ei aşază tigăile la locuri strategice, cunoscute de marcendaizări drept „puncte slabe ale consumatorului“, la loc vizibil, acolo unde clientul hămesit după megareduceri poate să vadă mai bine produsul minune.
Spălătorii de creiere
Dar ce se află în spatele tigăilor, aruncate în desagă de mii de muritori, care îşi dau coate să ajungă la produsul visurilor lor? De fapt, magazinele cumpără mult mai ieftin tigăile, pentru că la volume mari, discounturile din piaţa de retail ating cote însemnate. Vânzătorii câştigă din volume, şi ştiu că merg la sigur dacă aduc tigăi la inaugurarea unui showroom: clientul îşi va umple coşul de tigăi, dar pe lângă acestea, va cumpăra şi alte produse, atras de aceleaşi oferte mincinoase de genul „reducere 70%“. În România nu ai voie să vinzi un produs sub preţul de achiziţie decât în anumite condiţii stricte. Deci vă imaginaţi la ce preţuri aprovizionează magazinele marfa, dacă îşi permit să reducă preţul final cu 70% şi să mai rămână şi ceva adaos comercial peste banii pe care i-au plătit furnizorului pe produs?!
Fudulia cucereşte România!
Şi culmea culmilor este că, mulţi dintre cei care se zbat pe la cozi să prindă tigaia mult dorită constată cu surprindere, când au ajuns acasă cu trei – patru bucăţi din produsul minune, că nu au nimic de mâncare în frigider ca să pună în… tigaie. Adorm cu burta goală, dar au tigăi de firmă. Şi lucrul ăsta e valabil şi la alte produse, nu doar la tigăi. Omul până nu are ţoale de firmă şi telefon de fiţe nu poate trăi. Deh, la noi, fudulia şi snobismul sunt mai presus decât foamea însăşi şi decât nivelul de trai sau puterea de cumpărare. De firmă să fie! Şi ieftin sau puţin gratis, dacă se poate! Dar halatul, cât o fi halatul?
