Victore, ești prim-ministru, nu președinte!

Discuțiile cu presa, mediul de afaceri și politicieni străini m-au determinat să analizez mai în detaliu modul în care dl Victor Ponta se ocupă de guvernarea României în ultima perioadă. Mediul de afaceri spune că sistemul birocratic românesc a ajuns la cote greu de imaginat și că taxarea forței de muncă este de-a dreptul înjositoare. Un înalt responsabil al unei companii franțuzești care importă masiv din România (mecanică auto, în special) mi-a spus că muncitorul francez care ar fi obligat să dea jumătate din venitul său statului ar ieși imediat în stradă. În România de astăzi, ca să plătești un salariat cu 1.000 de lei pe lună dai la stat 1.030 lei… Politicienii străini sunt din ce în ce mai nedumeriți cu privire la modul în care Guvernul României își îndeplinește atribuțiile de membru UE și NATO. Iar presa străină face paralele nu tocmai flatante între conducerea României și politicieni preocupați de subiecte exotice, altele decât cele pentru care sunt plătiți.
Pentru mulți observatori interni a devenit limpede că dl Victor Ponta nu conduce guvernul României și face cu totul altceva, care nu este în fișa postului său. Nu vorbesc despre faptul că nu participă la ședințele de guvern, conduse de obicei de dl Liviu Dragnea sau că nu cunoaște dosarele principale ale guvernării. Vorbesc despre faptul că după 24 de luni de funcție de prim-ministru, nici măcar una dintre sutele de probleme aflate pe agenda publică nu a fost rezolvată. Principalele teme politice ale programului de guvernare (regionalizarea, descentralizarea și modificarea Constituției) au căzut în uitare, așa cum și meritau. Dar problemele corupției, evaziunii fiscale, muncii la negru, traficului de persoane, calității serviciilor publice, sistemului electoral și altele, multe, au rămas în suspensie. Se știe ce se întâmplă în acest caz: dacă nu te ocupi de ceea ce merge rău, va merge din ce în ce mai rău.
Nu îmi dau seama care ar fi explicațiile pentru această cecitate a primului-ministru față de problemele reale ale societății și statului. Primul-ministru este înconjurat de cercuri administrative și politice, care îi întrerup comunicarea directă cu nevoile societății și statului. De aceea, mulți oameni politici din România, deși proveniți din societatea civilă și din mediul privat, taie legăturile lor organice și încep să se comporte așa cum cer cercurile din jurul lor. Mă gândesc la V. Ciorbea, Radu Vasile, Emil Boc sau chiar Adrian Năstase, în primii trei ani de guvernare. Te miră că un om tânăr și instruit ca dl Victor Ponta poate cădea în aceeași capcană ca și unii dintre predecesorii săi.
Sursele contactului cu societatea civilă și mediul privat de afaceri sunt partidul, întâlnirile directe și rapoartele. Nu mass-media, construite structural pentru critica guvernării și crearea emoțiilor. Guvernarea este despre construcție, nu despre critică. Guvernarea este despre atitudini și acțiuni, nu despre emoții.
Dacă organizațiile de partid sunt vii, iar președintele partidului le ascultă, atunci poate afla despre o mulțime de probleme critice ale vieții cotidiene, de la modul în care a fost redactată o ordonanță de urgență și până la felul în care se plătesc subvențiile și transferurile. Însă Partidul Social Democrat este în moarte clinică de ani buni, conducerea locală și centrală a pierdut legătura cu membrii de partid, iar aceștia s-au dat deoparte, observând că nu mai au nici un cuvânt de spus. Partidul Social Democrat este astăzi liga feudalilor locali, a unor oameni îmbogățiți în funcții publice, cu palate și proprietăți vizibile, în nici un caz de admirat. Nici măcar estetic. În agenda de lucru a primului ministru nu am găsit decât patru întâlniri în doi ani cu asociații ale oamenilor de afaceri, camere de comerț, organizații neguvernamentale, asociații ale jurnaliștilor, barouri de avocați sau uniuni profesionale. În lipsa acestor întâlniri directe, primul ministru este prizonierul raportărilor interne, poate corecte din punct de vedere statistic și juridic, dar total opace din punct de vedere social, economic și politic.
În schimb, dl Ponta are o intensă activitate diplomatică. M-am mirat să văd câte deplasări externe are echipa dlui Ponta într-un an. Nici chiar Adrian Năstase, cunoscut pentru înclinația spre relațiile diplomatice, nu a avut atâtea misiuni politice externe într-un an. Cea mai recentă, vizita în Albania, este de-a dreptul copleșitoare prin semnificația ei. Dl prim-ministru Ponta a promis Albaniei ajutorul nostru în două domenii: lupta împotriva crimei organizate (care nu ține de guvern, ci de puterea judecătorească) și utilizarea fondurilor europene, unde România este codașul absolut al Europei. Ca să nu mai spun că dl Victor Ponta a ajuns să traseze direcții politice Consiliului European – afirmând ritos că problemele din Serbia și Kosovo se vor rezolva prin aderarea la Uniunea Europeană. Nu miră pe nimeni că omologii albanezi au zâmbit ghiduș la aceste declarații… În lumea europeană, dl Ponta este cunoscut nu pentru acuza de plagiat sau eșecul privatizărilor și al mineritului, ci pentru că nu respectă regulile politice și diplomatice ale Uniunii Europene, consfințite în tratate.
Dl. Victor Ponta este prim-ministru, dar nu guvernează, ci vrea să prezideze. Iar Traian Băsescu este președinte, dar nu prezidează, ci vrea să guverneze.
Ghinion.