Ceva culise dintr-un dosar care va face istorie

Doi procurori și un polițist judiciar. Numele lor este Doru Ţuluş, Cristi Anghel și Valentin Burlacu. Doar ei mai credeau în Dosarul Transferurilor. Mai ales în ultimii doi ani, după schimbarea atmosferei în justiție, toți le spuneau: luați-vă gândul de la condamnări. Scapă. Sunt prea tari. Vă pierdeți vremea. Și a mai crezut cineva: fostul șef DNA, Daniel Morar. Când am publicat în 2012 cartea „Prețul adevărului“, tocmai se pronunțase achitare în Dosarul Transferurilor. L-am trecut atunci la capitolul mari eșecuri ale DNA. În ciuda achitărilor și a perspectivelor proaste, Morar afișa optimism.
A răspuns așa: „Da, într-adevăr, s-au adunat mai multe soluții de achitare în această parte. Eu spun să stăm și să vedem ce se întâmplă până la sfârșit. Am convingerea, bazată pe probe din dosare, că lucrurile nu vor rămâne așa“. Morar a avut dreptate. Au avut o contribuție importantă ziariștii de la Gazeta Sporturilor. În urmă cu aproape opt ani, au pus reflectorul pe problema transferurilor. De aici a început totul.
Marele Dosar al Transferurilor n-a pornit în mod clasic de la o sesizare, de la interceptări sau de la servicii. Cazul s-a mai împiedicat pe drum și era la un moment dat să moară. DIICOT (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism) a dat neînceperea urmăririi penale, iar în prima instanță s-a pronunțat o achitare.
Dosarul însuși s-a născut total atipic, în urma unor discuții dintre niște procurori la o cafea pe marginea unor articole din Gazeta Sporturilor. Ţuluş, procuror cu experiență și condamnări grele în palmares, s-a ocupat direct de caz. Anghel, tânăr entuziast a susținut dosarul în instanță. Burlacu, polițist judiciar, a probat curaj și onestitate în instrumentarea anchetei. Țineți minte aceste nume deoarece au scris o importantă pagină de istorie în sportul românesc. Rușinoasă pentru sport, veți spune. Da, dar atât de necesară.
Pentru a dovedi evaziunea fiscală, contractele false și spălarea de bani, procurorii DNA au ajuns în Coreea de Sud și Bahamas. Tentaculele corupției din fotbal se întind până în temutul Medelin. Lumea fotbalistică, transferurile, jongleriile cu jucători sunt chestii complicate, trebuie să-ți bați capul luni, ani de zile să înțelegi ce au făcut frații Becali, Borcea, Stoica, Copos și Gică Popescu. Mai trebuie să-ți pese cu adevărat de public. Vreme de două decenii bune nimănui nu i-a păsat ce fac Dumnezeii fotbalului românesc în jungla stadioanelor. Au pârjolit acest sport, lansând în urma lor scrum și cenușă.
Condamnările la închisoare din Dosarul Transferurilor sunt mai importante, ca impact public, decât oricare alte sentințe anterioare din politică sau aiurea. Preocuparea marelui public pentru sport depășește cu mult interesul pentru politică sau alte zone în care DNA a obținut condamnări.
Toată lumea vorbește azi despre aceste condamnări ca despre un act important de justiție. Am văzut și auzit în aceste zile oameni încântați că „mafioții din fotbal“ ajung, în fine, unde le este locul. Pentru milioane de microbiști s-a făcut dreptate. Cineva i-a răzbunat, în fine, pentru toți anii de frustrări trăite pe stadion sau în față televizorului urmărind campionate trucate, pentru toate sfidările acestor malagambiști cu aere de mari geambași de jucători, pentru toată șmecheria și arogantele lor.
Patronii din fotbal se vor gândi de zece ori înainte să bage din nou în priză mașina de spălat bani negri după ce monștri sacri ai fotbalului au ajuns simple mostre de corupție. Pedepsele la închisoare, destul de aspre, sunt dublate de confiscarea unor sume importante de bani. În paranteză fie spus, atât s-a putut proba că a rezultat din infracțiuni, dar gândiți-vă ce se întâmplă dacă aveam în vigoare confiscarea extinsă.
A renăscut, parcă, în public speranța că munții de corupție din fotbal pot fi mișcați din loc și curățat solul de putregai. Aceste condamnări fac mai mult pentru a restabili încrederea în stat și instituțiile lui decât oricare alte acțiuni de succes în zonă corupției, dat fiind impactul masiv la public al celor șase condamnări.
Cei opt condamnați marți, 4 martie, de Curtea de Apel erau considerați de neatins, stat în stat, mână în mână cu puterea. Statul român, publicul le datorează enorm acestor trei-patru oameni care au făcut posibil un miracol în care aproape nimeni nu mai credea. De acum, jocul se resetează, mai există o șansă de fair-play.