Ucraina sau cum se poate pierde direcția europeană

Ce se întâmplă în Ucraina, astăzi, 4 martie 2014? Dacă urmărești știrile, presa scrisă, televiziunile ai o sumedenie de informații, ți se transmit o mulțime de emoții (atent selectate) și nu înțelegi nimic. Totul are însă legătură cu extinderea Uniunii Europene.
În 1993, statele membre ale UE au stabilit că doresc să extindă Uniunea în Estul și Sudul Europei și au stabilit criteriile formale ale viitoarelor aderări. S-au convenit trei criterii: criteriul politic (țara respectivă să fie o democrație, un stat de drept, să protejeze drepturile omului), criteriul economic (țara respectivă să dispună de o economie de piață funcțională, capabilă să reziste concurenței internaționale) și criteriul adoptării acquis-ului comunitar, adică adoptarea regulilor și valorilor fundamentale ale Uniunii Europene. Aceste criterii au fost ulterior reformulate, desfăcute în capitole de aderare, îmbunătățite. Esența lor a rămas nenegociabilă de mai bine de două decenii.
Însă Uniunea Europeană este o formă de asociere nonmilitară. UE nu se poate apăra singură, nu are forțe unionale importante, orice încercare de a crea o forță de apărare proprie a eșuat, din multe motive. Principalul motiv este că UE este apărată de NATO, adică de Statele Unite ale Americii și aliații săi non-UE, ca, de exemplu, Canada și Norvegia. Așa cum statele membre au cedat parțial dreptul de face politică externă, dreptul de autoreglementare în multe domenii, dreptul de a emite monedă, tot așa UE, în ansamblul său, a cedat dreptul de autoapărare militară către SUA. Pentru a avea o rațiune juridică, SUA au definit UE ca o arie de maxim interes strategic pentru ele, iar UE, prin membrii săi, participă la finanțarea operațiunilor NATO. Într-un fel, europenii au angajat SUA să le fie armată. În timp, externalizarea operațiunilor militare s-a dovedit foarte avantajoasă pentru europeni. Menținerea armatelor proprii cu capacități internaționale a devenit prohibitivă pentru cele mai multe state ale lumii.  
Ca urmare a acestei realități, criteriile de lărgire a UE, adoptate la Copenhaga în 1993, au fost majorate cu încă unul, operațional: țara respectivă să facă parte din NATO. Treptat, tot mai multe țări europene au devenit membre NATO, apoi membre ale UE – cu grade diferite de succes, dar aceasta este altă problemă.  Inevitabil, s-a ajuns la Moldova și Ucraina, țări definite de Federația Rusă ca fiind în aria sa strategică de interes, tot așa cum SUA definesc UE ca aflată în aria sa de interes strategic. Republica Moldova și Ucraina (mai sunt și alte țări în această situație, dar ne concentrăm pe vecinii noștri) ar fi trebuit să intre întâi în NATO și apoi în UE, după procese mai îndelungate sau mai reduse ca durate. Însă intrarea acestor două țări în NATO ar fi ridicat probleme insurmontabile. Pe teritoriul Moldovei, dar, mai ales, al Ucrainei, staționează trupe masive și echipamente militare ale Federației Ruse. S-ar fi ajuns la situația ca un stat membru NATO să fie simultan în aria de interes strategic al Rusiei și al NATO. Nu se poate. Dacă Federația Rusă și-ar fi dat acordul pentru integrarea Moldovei și Ucrainei în NATO, aria sa strategică s-ar fi restrâns fără să primească nimic în schimb. Mai devreme sau mai târziu, Rusia ar fi trebuit să accepte externalizarea politicii sale militare. Acest lucru este deocamdată de neconceput. Personal, sunt convins că Rusia va intra în NATO, apoi în UE, obținând un statut privilegiat în ambele, așa cum Marea Britanie are un statut privilegiat în ambele alianțe. Dar nu opiniile mele contează.
Pentru ca Republica Moldova și Ucraina să devină membre UE ar fi  trebuit să vedem un acord profund și bine negociat înte NATO și Federația Rusă. Că ar fi un acord de tipul Consiliului NATO-RUSIA care a permis aderarea țărilor din fostul lagăr socialist sau un alt tip de acord este mai puțin important. Rusia și SUA au nevoie de claritate în îndeplinirea obiectivelor lor militare, chiar dacă în materie politică nici una dintre ele nu dă pe afară de limpezime.
Dar nu s-a întâmplat așa. Motivați că populațiile Moldovei și Ucrainei doresc cu ardoare aderarea la UE, liderii europeni au încercat să modifice paradigma aderării și au avansat cu negocierile până în punctul în care ar fi deschis procesul de aderare, înainte de clarificarea raporturilor cu NATO.
Și iată ce se întâmplă. Se moare pe străzi. Ucraina, ca stat, este pe punctul de a intra în faliment. Rușii operează cu arma în mână, iar americanii cu calculatorul pe trupul unei țări încă în convalescență după vremuri grele. Și totul din cauza unor politicieni care au uitat de ce au avut succes în unificarea Germaniei, lărgirea Uniunii Europene, stingerea conflictului dintre Grecia și Turcia.
Niciodată să nu spui că politicienii sunt toți o apă și un pământ și nu contează pe cine alegi să te conducă.