9.6 C
Craiova
sâmbătă, 30 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiTaxe, risipă, evaziune, corupție 3.Evaziunea fiscală

Taxe, risipă, evaziune, corupție 3.Evaziunea fiscală

Creșterea veniturilor bugetare se poate realiza și prin reducerea evaziunii fiscale – respectiv neplata taxelor către stat. Neplata taxelor către autoritățile centrale (și locale, dar aici problema este mai puțin gravă) în România este cronică. Poate ați auzit că nivelul de taxare în România este de circa 32-33% din PIB. Și că acest nivel ar fi cel mai mic din Europa. Da, așa este. Însă, din acești bani se încasează efectiv doar 26-28%, iar în unii ani mai puțin. Bugetele aprobate de parlament și discutate îndelung în lumea politică sunt iluzii pe hârtie. Practic, fiecare funcționar din Ministerul Finanțelor știe că, dacă se proiectează venituri anuale de 18 miliarde de lei din TVA (respectiv, 1,5 miliarde pe lună), se vor încasa efectiv 12 miliarde de lei (respectiv un miliard de lei pe lună). Aceasta este diferența între venituri și fluxul de numerar. Cetățenii și firmele datorează statului 33% din PIB, dar plătesc efectiv 26%. Diferența dintre ceea ce s-a plătit efectiv și ceea ce este datorat se reportează pe anul următor sub formă de creanțe bugetare. Cu cât suma datorată statului este mai îndepărtată cu atât șansele de recuperare a ei sunt mai mici.
Diferența dintre veniturile planificate din taxe și impozite și încasarea efectivă este evaziune fiscală. În România, aceasta este de circa 8% din PIB, adică 24 % din bugetul anual. Mult mai mult decât se plătește pentru Sănătate sau Învățământ sau Armată chiar pentru asistență și protecție socială. Evaziunea fiscală este de două tipuri – criminală și curentă.
Evaziunea fiscală criminală este o operațiune conștientă de eludare a taxelor. Nu ne ocupăm de aceasta aici. În ultimii 22 de ani au fost destul de puține cazurile în care s-a putut proba în justiție că un grup organizat de oameni s-a dedicat creării de obligații bugetare și eludării lor cu bună știință. Vor fi fiind mult mai multe decât au fost descoperite, dar nu avem de unde ști.
Evaziunea curentă este însă cu totul altă poveste. Au fost zeci de mii de firme care aveau obligații bugetare (TVA, impozite pentru salariați, taxe vamale, accize etc.) care au dispărut ca fumul – vândute unor persoane inexistente sau topite în acționariate prin paradisurile fiscale care se rezumă la o cutie poștală. Am avut prevederi ambigue (și încă mai sunt) ale Codului Fiscal prin care se permitea plata unor taxe dacă erai persoană juridică și neplata dacă erai persoană fizică. Astfel s-a ajuns ca zeci de persoane din România să dețină sute de apartamente, case, terenuri. Sute de firme proprietate de stat (fie la nivel local, fie la nivel central) nu plătesc niciodată taxele datorate statului, li se preiau anumite active care sunt vândute la prețuri care nu acoperă deloc creanța bugetară. Chiar și statul face evaziune fiscală prin neplata obligațiilor către contribuabili.
Nu vorbim aici de partea nefiscalizată a economiei, respectiv de tranzacțiile în numerar între cetățeni sau între cetățeni și firme, tranzacții care nu sunt purtătoare de taxe și impozite. Și aceasta este o problemă, dar nu este cazul să o analizez aici. Vorbim exclusiv de faptul că firmele și cetățenii desfășoară anumite activități care sunt taxate, devin debitori față de stat, dar nu-și plătesc debitele. Decât în proporție de două treimi – cum am văzut mai sus.
De ce nu se plătesc taxele și impozitele datorate? Răspunsul cel mai simplu este că oamenii nu pot plăti. Acesta a fost răspunsul pe care l-a dat Alianța DA, atunci când a introdus cota unică de 16% pe veniturile salariale sau a celor obținute din drepturi de autor. Analiza statistică a arătat că degeaba exista o cotă de 40% ca impozit pe venit, că firmele și oamenii plăteau doar 16%. Dar arieratele au continuat să se mențină și să crească, în special în ultimii ani.
Cauza profundă a evaziunii curente a fost temă pentru teze de doctorat (reale, nu copiate). Iar soluțiile nu au întârziat să apară. În esență actul de plată a taxelor pentru cetățeni trebuie să fie simplu, clar și rapid. Din acest motiv, codurile fiscale ale țărilor dezvoltate, deși foarte complicate pentru firme, sunt simple și transparente pentru cetățeni. Din acest motiv, plata impozitelor se face de obicei la sursă.
Pentru firme însă este nevoie de un echilibru între persuasiune (convingere) și represiune. Există proceduri detaliate care spun ce se întâmplă cu o firmă care colectează taxele și impozitele datorate statului, dar nu le plătește. Aceste proceduri trebuie să prevină evaziunea, respectiv, dispariția contribuabilului prin hățișurile paradisurilor fiscale sau ale birocrației. Foarte multe proceduri există deja în sistemul financiar românesc. Numai că ele nu se aplică. Decât două din trei. Funcționarii ANAF au baze de date și știu cu precizie cine ce datorează statului. Dar nu trimit scrisori de recuperare a creanței, decât la ordin. Iar ordinul este politic. În anii electorali nu se emit asemenea ordine.
De ce nu se aplică procedurile de colectare a taxelor și impozitelor datorate nu mai este o problemă a economiștilor. Este o problemă a sociologilor. Iar aceștia știu că în ultimul deceniu o parte a populației României și-a retras sprijinul pentru statul român.
Este o dramă.
Care poate avea un sfârșit, dacă politicienii ar dori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS