Linişte şi furtună

Luați o pauză și ascultați cu atenție: România este o țară, în sfârșit, liniștită. Furtuna de anul trecut s-a domolit. Până și mogulimea agitată respiră azi mai tihnită. Se bucură că din coabitare ies și lucruri bune, de exemplu noii procurori-șefi. Când un mare cercetat penal spune asta, avem toate motivele să ne îngrijorăm. Însă, mai îngrijorați se arată consilierii președintelui și coabitacii. Ei se războiesc azi tocmai cu cei câțiva jurnaliști care mai au curajul să spună câte ceva despre magistrați și prietenii lor din politică. Dar nici acest subiect nu mai face vâlvă, pentru că peste țară s-a așternut tăcerea.
Ați avut curiozitatea să vă uitați în ultima vreme la televiziunile specializate în execuții în direct, răgete, demascări și crize de isterie live? Vă mai amintiți de canalele colectoare cum refulau seară de seară pe micul ecran? Ați uitat deja mirosul haznalei politico-jurnalistice care a îngrozit Europa cu manipulările ei? Adevărat, parcă au intrat în pământ. Războiul lor s-a încheiat. În fostele platouri de execuție cântă astăzi coruri de copii, starlete de operă, fiecare seară se încheie lin, în pace și armonie.  
Când televiziunile pun mâna pe un subiect evazionist, ca arestarea lui Gigi Becali, nu-l mai lasă o săptămână din mână. Ne-am obișnuit deja cu campaniile de umanizare, de martirizare a marilor penali. Dar, spre deosebire de anii trecuți, când circul mediatic era menit să exagereze erorile guvernării sau să-l scoată responsabil pe Traian Băsescu de toate relele pământului, astăzi televiziunile întrețin un tămbălău cretin pe false teme tocmai pentru a proteja puterea, de a devia atenția publicului de la marile probleme.  
Vă amintiți cum trei inși plătiți de PSD sau PNL să țipe în stradă erau filmați din toate unghiurile posibile pentru a fi prezentați drept mișcare revoluționară. Vă amintiți cum fiecare tăiere echivala, în studiorile TV, cu o crimă împotriva pensionarilor, profesorilor, elevilor etc.?   
Multe erau exagerări pornite de la un sâmbure de adevăr, altele reprezentau fapte. Astăzi, am ajuns în extrema cealaltă. Nu se mai vede nici măcar sâmburele de adevăr sau faptele. Am avut ocazia să vorbesc recent cu cineva din guvern, care mărturisea că se fac eforturi majore pentru a păstra aparenţa de liniște. Că presiunea socială este în creștere la nici șase luni de la guvernare, că abia mai țin în frâu protestele. Că micile incendii sociale se aprind cu repeziciune, stingi unul aici, izbucnește altul dincolo. Încă nu s-a atins o masă critică pentru a face explozie, dar perspectivele sunt proaste.  
Marile privatizări eșuează, la fel politica guvernului de a atrage investiții. Banii sunt tot mai puțini. Arieratele între firme private cresc, fonduri UE nu vin, economia se gripează încet și sigur. Victor Ponta nu prea are motive să-și dorească să rămână premier de la toamnă încolo.  
Acum imaginați-vă că toate acestea s-ar fi întâmplat sub fosta guvernare. Cum ar fi prezentat amenințarea minerilor că vin la București? Dar drumurile din țară blocate de oameni disperați că nu și-au mai luat leafa de luni de zile? Ce spuneau oare azi televiziunile despre cazurile de elevi care nu-și iau banii de navetă de o jumătate de an? Cum ar fi vărsat găleți de lacrimi uleioase în studiouri! Ce uragan de înjurături pornea, ce revărsări de populism!  
Azi e liniște la televizor. Semnele furtunii se văd în stradă în fiecare zi, dezastrul se apropie cu pași repezi. Băieții de la meteo ne spun însă că e soare și senin. Vom avea liniște chiar și pe furtună, nu doar înaintea ei. În numele interesului național, toată lumea coabitează cu toată lumea. Numai opoziția, culmea, se destrăma cu ceva zgomot. Este o gravă distorsiune a sistemului democratic, comparabilă cu manipulările anilor ’90, cu trucajele politico-mediatic de acum două decenii.  
Dintr-o țară răscolită de moguli și penali, panicați că își pierd libertatea și vechiul sistem de putere, România a ajuns din nou o țară liniștită, dar la mâna lor. Epoca marii coabitari este abia la început. Dacă lucrurile merg așa, ne așteaptă niște ani buni de paralizie istorică.  
Și nu au dreptate tot ei atunci când se întreabă: de ce a fost nevoie de tot zgomotul și furia ultimilor opt ani dacă am ajuns unde am plecat înainte de marea integrare? Le-aș răspunde așa: ca să aflăm cum e fără ei, că mai suntem câțiva care preferăm furtuna schimbării în locul băltirii în liniște. Că merită să spunem ce vedem până la capăt, sperând că astfel ne vom elibera cândva de influența lor nefastă, chiar dacă ceilalți strigă „Free Gigi“ cât îi ține gura sau caută să se elibereze de câțiva încăpățânați care le mai tulbură liniștea.
Dan Tăpălagă
HotNews.ro