21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiDespre datorii. Pensia și casa proprie

Despre datorii. Pensia și casa proprie

Mai multe întâmplări recente mă fac să mă întorc la un subiect pe care l-am mai abordat în paginile GdS, dar nu în forma de mai jos.
Este vorba de pregătirea pentru pensie și de problema mai largă a datoriilor.
Sistemele actuale de pensii din Europa, similare celui din România, spun limpede celui care cotizează că banii pe care îi va primi după vârsta de pensionare nu îi vor ajunge în nici un caz pentru a-și păstra nivelul de trai pe care l-a avut când era în activitate. Avertismentul a căpătat o forță mai mare când a fost introdus euro ca monedă unică în mai multe țări europene. Atunci s-au văzut limpede diferențele dintre națiuni în cele ce privesc proprietatea asupra caselor și nivelul de trai. Astfel, spaniolii și irlandezii, cei mai mari proprietari de locuințe din Europa, cu peste 80% din gospodării posesoare de apartamente sau case proprii, au rate de șomaj foarte ridicate, în special la nivelul tinerei generații, nivelurile de salarizare mai reduse, datorii pe gospodărie mai mari și economii mai mici. La celălalt capăt al scalei sunt elvețienii (nu sunt în zona euro, dar sunt un bun exemplu) și germanii, cu procente ale proprietății imobiliare sub 40%. În Europa Occidentală, rata șomajului s-a dovedit invers proporțională cu proprietatea asupra caselor. Iar tulburările din 2008-2012 au arătat încă o dată că societățile în care proprietatea asupra caselor este mai redusă ies mai repede din criză. România este cazul extrem, căci la noi proprietatea asupra caselor se apropie de 90% și nu am ieșit încă din criză.
Există o legătură strânsă între proprietatea asupra caselor, nivelul datoriilor și nivelul economiilor. Casele costă. Cer bani mereu. Casele sunt considerate de bănci garanții suficiente și – în special în perioadele de iraționalitate a creditelor, cum avut și noi între 2005 și 2009 – unele gospodării acumulează datorii mult peste capacitatea de a le plăti. În cea mai mare proporție, banii astfel procurați se duc pe consum, ridicând nivelul de trai într-un mod artificial pe o perioadă scurtă de timp. Când creditele se termină, iar piața imobiliară este în regres, gospodăriile se trezesc cu datorii peste valoarea de piață a proprietăților. Astfel, se consumă din economii, se reduce nivelul de trai și se ajunge în situația că proprietatea este, de fapt, un cost insuportabil pentru acea gospodărie. Guvernele intervin, dar nu despre aceasta vreau să discutăm aici.
Ce legătură este însă între proprietatea asupra caselor și nivelul de trai la pensie? Foarte strânsă. Din cauza costurilor proprietății și eventualelor credite garantate cu proprietatea, proprietarul mediu de casă din Europa (în România pare să fie la fel, dar nu există prea multe date) intră în perioada de pensionare cu economii mai mici și cu datorii mai mari. Din acest motiv el este mai dependent de nivelul pensiei decât alte categorii. Opusul, respectiv cei care au locuit toată viața cu chirie, au economii mai mari. Cei care locuiesc cu chirie sunt mai dispuși să-și schimbe rapid locul de muncă, se mută ușor acolo unde e de lucru. Cei care stau cu chirie își determină copii să plece mai devreme de acasă, să-și caute de lucru și să economisească. Elvețienii și nemții sunt în această categorie, dar și olandezii, și americanii sunt pe aproape. Din acest motiv, familia extinsă este mai frecventă în Spania, Irlanda, România, unde două-trei generații care trăiesc laolaltă în casa părintească nu este deloc neobișnuit. Ar trebui să spunem curtea părintească.
Nu sfătuiesc pe nimeni să-și vândă casa și să locuiască cu chirie. Spun doar că studii sofisticate arată că tinerii care reușesc să plece devreme de acasă, să locuiască cu chirie, să se gestioneze singuri se adaptează mai bine pieței muncii și au șanse mai mari să depindă mai puțin de pensie peste zeci de ani.
În ultimii ani, în România, am constatat de fapt fenomenul invers. Multe cunoștințe din generația mea locuiesc încă împreună cu copiii lor, care au deja vârste la care noi aveam copii la liceu. Este aceasta o explicație pentru scăderea profundă a natalității în România? Este, de asemenea, o explicație pentru aparenta blocare a pieței chiriilor: oferta mică, cererea mică, deci chiriile încă mari? Mai poate fi o explicație și pentru evidența faptului că emigrația română (din Italia, Spania, Germania, Belgia, Franța etc.) trimite bani acasă pentru construirea și dotarea locuințelor proprii, nu pentru economisiri?
Uniunea Europeană lărgită a dezvăluit multe diferențe între societățile din Est și cele din Vest. La nivelul sociologiei populare suntem chiar tentați să accentuăm aceste diferențe, fie și numai pentru că am trecut prin sisteme politice diferite. Însă, studiile recente arată că multe asemenea diferențe sunt iluzorii. Determinanți puternici, ca modul în care funcționează piața muncii, piața educației, piața locuințelor, sunt, de fapt, factori unificatori ai integrității europene, și nu diferențiatori.
Foarte pe scurt, în UE, inclusiv în România, mulți oameni intră la pensie cu datorii pentru case, iar în SUA foarte mulți intră în pensie cu datorii pentru educație. În SUA, nu este deloc neobișnuit să-ți plătești din pensie ratele la împrumutul pentru colegiu. Îndatorarea gospodăriilor, fie pentru case, pentru educație, pentru tratamente medicale sau pentru ridicarea standardului de viață este o caracteristică perpetuă a societăților occidentale. Din păcate, gospodăria românească se duce în aceeași direcție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS