Cheful electoral s-a încheiat. Candidații au ținut-o într-o beție de cuvinte servindu-ne de la șampanie sau trăscău, vin îndulcit cu zahăr sau îndoit cu apă, tulburel sau spirt medicinal strecurat prin pâine. Au spus unii că fac adăpost pentru o mie de câini, s-au găsit alții mai inventivi și au promis unul de cinci mii, locurile de muncă, floare la ureche, ce mi-s zece mii, ce mi-s douăzeci, anvelopare gratis, colectarea gunoiului așișderea, apartamente pentru toți la preț de bicicletă. Cuvântul magic „GRATIS“, aducătorul ploii de voturi, s-a rostit ca înlocuitor de hocus-pocus. Costă ceva să promiți? Oricum, poporul știe că mint toți, așa că precum în iubirea neîmpărtășită, electoratul cere „minte-mă, dar minte-mă frumos!“. O complicitate vinovată s-a stabilit între politicieni și electorat, primii parcă participau la concursul cine are cea mai trăsnită idee, iar alegătorii se făceau că îi cred, dându-le votul.
Buna administrare nu înseamnă concurs de idei, ba din contră, experiență managerială și capacitatea de a o face confirmată doar de activitatea profesională anterioară, pentru că administrarea este în primul rând rutina lucrului bine făcut și nespectaculos. Un bun conducător nu trebuie să fie neapărat frumos, să aibă voce sau să fie fotogenic, însă alegerile noastre se bazează prea mult pe carismă, de parcă ne-am alege partenerul de viață și nu am încheia de fapt cu aleșii noștri un contract social în care există clauze și nu sentimente. Ar avea vreo șansă Angela Merkel să fie votată în România? De aceea politicienii noștri mai adesea „iubesc“ și nu administrează cât de nepotrivit și neaducător de voturi ar fi sunat sloganul sec „eu știu să administrez orașul“?!
Ca turmentarea să fie totală, s-au servit concerte pentru toate gusturile, baloane și concursuri de lupte într-un oraș în care parcă învățarea tehnicilor de autoapărare ar fi soluția problemei siguranței cetățeanului. Dezbateri pe marginea programelor? Mai bine nu, e prea plictisitor. Presa vuia, iar în loc de soluții, candidații se victimizează sau atacă reciproc cu casete reale sau inventate, dosare și schelete din dulap. Orice încercare de a prezenta un program coerent aducea doar căscaturi adânci, toți așteptând finalul conferinței de presă rezervat „dezvăluirilor“ și jignirilor care vor fi înroșit sârma agențiilor de știri.
Toate broșurile cu ceea ce promite fiecare ajung la coș, în loc de a fi păstrate și folosite periodic drept referință la o dare de seamă. Cum ar fi ca, de exemplu trimestrial, cu broșura în față pe post de contract bilateral, alesul să bifeze ceea ce s-a angajat în fața celor care și-au respectat unica obligație ce le revenea, votul? Ar fi calea de a reduce iresponsabilitatea administrativă și a elimina delirul promisiunilor fără acoperire.
Beția, odată cu campania, s-a încheiat. A urmat votul. Așa cum ne-am obișnuit, nu s-au votat câștigătorii pentru vreun program realist, ci au fost pedepsiți cei care își deveniseră suficienți. Prostia și aroganța se spune că nu dor. De această dată, chiar au durut. Voturile au fost numărate, iar rezultatul se cunoaște. Unii exultă, pierzătorii încearcă să se dumirească ce li s-a întâmplat. Învinșii sunt îngrijorați, iar învingătorii euforici, dar cu toții simt starea de mahmureală. Urmează durerile de cap și amețeli. Unii își pierd scaunele, se scot cuțitele mai lungi sau mai scurte, se plătesc polițe. Oastea pupincuriștilor se regrupează luând azimut noul învingător. Lăudătorii de profesie caută noua rimă (nu e un exercițiu ușor, încercați și voi să schimbați „omon“ încât să rimeze cu „uța“), se rescriu odele populare schimbând genul masculin cu cel feminin, după caz. Vechii prieteni devin noii dușmani și viceversa.
Norocul este că mahmureala nu va ține mult. Cu toții, politicieni mai mari sau mai mici, căutăm zeama de varză pentru că urmează cheful monstru, alegerile parlamentare. „E finita la commedia“ sau mai degrabă „Konec filma“, urmează „Alegeri Reloaded“. E singurul film unde nu plătești bilet, ci ți se dă o găleată ca să-l urmărești.
Dan Cherciu
