Adevărata amenințare la adresa democrației

Poate că plictisesc pe cineva spunând mereu că nu prea mă uit la televizor, citesc din ce în ce mai puține ziare pe hârtie și ascult radio numai din obligații profesionale. Probabil (și sper !) că am un comportament mediu, pentru că mulți români din generația mea fac același lucru. Sunt un consumator de mass-media, însă din ce în ce mai mult pe internet. Unde caut știri, informații și anumite semnături. Sunt oameni pe care îi citesc sau îi ascult cu interes pe internet – și nu numai români.
Știu că sunt parte din marea, chinuitoarea problemă a presei scrise românești: scade tirajul, scad vânzările la chioșc și prin abonamente, dar crește lectura pe internet. Numai că la chioșc plătești ziarul, iar pe internet este gratuit. Cum să trăiască un ziar, cum să plătească decent jurnaliștii și comentatorii, cum să finanțeze investigații lungi, costisitoare și grele dacă banii cititorilor se duc numai pe abonamentul de cablu (și de radio-tv publice)? Bugetele de publicitate nu ajung pentru a face presă de calitate. Este nevoie și de banii cititorilor.
În România, problema este încă și mai dificilă decât în alte societăți pentru că bugetele de publicitate pentru presa scrisă s-au redus considerabil după 2008, anul în care iluzia creșterii infinite pe datorie s-a spulberat. Dintr-o situație pe care mărturisesc că nu o înțeleg prea bine, bugetele de publicitate pentru presa scrisă s-au micșorat chiar și sub nivelul bugetelor pentru industria radioului. Ca urmare, presa scrisă a înregistrat în ultimii ani două hemoragii importante – una privind numărul de titluri și tirajele, cealaltă privind calitatea și numărul jurnaliștilor. În societatea românească au rămas – la nivel național – doar patru cotidiane generaliste tipărite pe hârtie, cu tiraje rizibile, câteva bulevardiere și câteva specializate (finanțe, sport). Am putea spune că sunt destule, dacă nu am vedea cu ochiul liber că nivelul jurnalistic a scăzut. Mulți jurnaliști de frunte au abandonat domeniul presei scrise și s-au mutat la televiziuni și pe on line, unde veniturile individuale sunt incomparabil mai ridicate decât în presa scrisă – altă particularitate a mass-media românești, în societățile europene un jurnalist mediu este de obicei plătit la același nivel indiferent unde lucrează.  
Apariția și expansiunea internetului au modificat cerințele de bază ale consumatorului de mass-media. Internetul a modificat multe alte lucruri, dar aici mă refer la mass-media.
În primul rând, consumatorul are  opțiuni aproape nelimitate. Dacă știu numai limba română, pot citi oricare ziar, oricare site de știri, oricare site de radio și televiziune care are interfață pe internet în limba română. Dacă știu încă o limbă străină, presa țării respective îmi devine accesibilă instantaneu, fără nici o plată și fără nici o opreliște.
În al doilea rând, sancționarea producătorului este instantanee. Dacă nu-mi place un ziar, nu aștept 30 de zile ca să anulez abonamentul sau 24 de ore ca să nu-l mai citesc. În mai puțin de o secundă părăsesc pagina respectivă și nu mă mai întorc. Sancțiunea pentru lipsa de calitate sau lipsa de respect față de cititor este implacabilă și foarte rapidă.
În al treilea rând consumatorul de mass-media prin internet a învățat că există bariere (filtre) la care trebuie să se plătească pentru a-i fi accesibile teritoriile de dincolo. Ca să văd colecția ziarului din anul în care m-am născut, trebuie să plătesc o taxă. La fel dacă vreau o anumită selecție de articole despre un subiect oarecare. Nu mai trebuie să mă duc la biblioteca publică, să trec prin furcile autorizării, să mă așez la o masă, de obicei, incomodă și să copiez cu creionul ce mă interesează. Plătesc cu cardul și fac copy-paste, ca să mă exprim într-un limbaj deloc armonizat cu vocabularul limbii române.
Deocamdată, presa scrisă din România este în mijlocul celei mai crunte situații: nu mai poate trăi din tipar, dar nici nu încasează destul din internet. Ca urmare, oamenii buni pleacă, tinerii excepționali nu mai vin, jurnalismul de calitate se pierde ca apa în nisip, finanțatorii dau din colț în colț. Dispariția ziarului de calitate pe hârtie riscă să genereze un efect pervers (adică, neașteptat și nedorit, în sensul lui Raymond Boudon, ca să nu se gândească vreunul la porno…). Odată cu hârtia riscă să dispară și jurnalismul de calitate, de investigație, acel jurnalism care nu place deloc mandarinilor din politică, mogulilor din economie și feudalilor din administrația publică.
Aceasta este cea mai mare amenințare la adresa democrației din România, nu țâfnele unor politicieni care confundă Consiliul Europei cu Consiliul European și ale unor comentatori și analiști din televiziuni care se duc în fiecare seară în platoul de emisie ca la Caritas: primesc de opt ori mai mult decât valorează… Vom avea un regim autoritar când vom avea două ziare cotidiane generaliste în mâna unor finanțatori cu interese politice și economice, care mai au și televiziuni, și radiouri, și site-uri de internet… Vom avea deficit de democrație când vom auzi aceleași blestemății îmbrăcate în muzică la radio, ambalate în șezători la televiziune și paginate luxos în presa scrisă de a doua zi, între fotografii de pițipoance și cocalari. Vom avea un sistem nedemocratic când accesul la internet va fi liber, dar ne vom duce singuri către site-uri bine garnisite cu minciuni, vorbe frumoase și fumuri de intelectuali elitiști.
E momentul.