Uniunea lor cu regulile noastre

A respecta reguli în România e semn sigur de prostie. Numai proştii îşi văd de treabă, deştepţii se fofilează isteţ. Până la urmă nu asta învăţăm de mici? Zici ca el şi faci ca tine. Arta fofilării ne-a creat, de-a lungul istoriei, o reputaţie cam proastă în Europa, de neam versatil, incapabil să-şi respecte înţelegerile. Ca nişte români adevăraţi au reacţionat şi liderii USL după summit-ul UE din 8-9 decembrie, soldat cu desenarea principiilor de bază ale viitoarei guvernanţe fiscale. Prima reacţie USL a fost să elaboreze rapid un contraplan, o schemă complexă de ocolit ghilotina regulilor aspre. Scurtă recapitulare: cei 27 de lideri europeni minus Marea Britanie au convenit la Consiliul European de la Bruxelles asupra unor principii generale – deficite structurale mici (vă explică economiştii ce-i cu astea), reguli fiscale mai aspre însoţite de sancţiuni automate pentru ţările indisciplinate. Noile reguli ar urma să fie gata până în martie 2012. Urmează transpunerea lor în legislaţia naţională, cu recomandarea explicită – atenţie mare – ca aceste principii să fie introduse în Constituţii sau în legislaţia echivalentă. De ce în legile fundamentale şi nu prin simple legi votate în parlament? Sunt mai multe argumente. Fixate în Constituţiile celor 27 de ţări minus Marea Britanie (utopic plan, dar merită încercat), noile reguli conferă mai multă stabilitate şi predictibilitate întregii construcţii europene. Sunt mai greu de modificat în funcţie de toanele unui partid, devin principii de bază în arhitectura statelor şi omogenizează comportamentul economic în interiorul UE. Incoerenţa deciziei cu impact economic pare să fie, de fapt, marea problemă a unei Uniuni cu 27 de state, fiecare cu interese de apărat, în interiorul cărora funcţionează cel puţin două-trei partide mari. Faceţi o înmulţire simplă şi veţi obţine tot atâtea idei despre cum trebuie condusă o ţară la capitolul economie/fiscalitate etc. Or, în vremuri de criză, prea multe idei înseamnă haos, iar salvări individuale nu există. Preşedintele Traian Băsescu a procedat corect exprimând ataşamentul fără rezerve la noile standarde gândite pentru ţările zonei euro. Putea proceda ca premierul Ungariei, Victor Orban: să se umfle mai întâi în penele naţionalismului desuet pentru a da satisfacţie publicului intern şi să revină apoi cu coada între picioare în rândul ţărilor non euro, care n-au prea multe şanse dacă vor juca după alte reguli decât cele pregătite pentru clubul celor 17 din zona euro. Din fericire, şeful statului a jucat în mod convingător cartea opţiunii ferme, cu valoare de declaraţie politică de intenţie, deşi au existat câteva voci care au sugerat că cedarea de suveranitate nu se poate face chiar aşa, cu una cu două, fără să ne întrebăm ce câştigăm totuşi dacă ne vârâm singuri capul în lesă. Am spus-o şi atunci, repet acum: pentru a rămâne pe orbita valorilor occidentale, România trebuie să ardă etape, să-şi asume standarde cât mai ridicate în materie de administraţie şi guvernare, cu toate costurile şi sacrificiile de rigoare. Cum a reacţionat însă opoziţia? În cel mai pur stil neaoş. Români sadea, Ponta şi Antonescu au aprobat energic înăsprirea regulilor fiscale, lăsând impresia că aderă plini de entuziasm la planul european de dresat politicienii populişti sau iresponsabili. În realitate, l-au subminat într-un punct esenţial: transpunerea regulilor în Constituţie. Dincolo de argumentele discutabile expuse deja public de liderii USL, există cel puţin două motive nerostite din cauza cărora Ponta şi Antonescu nu acceptă ideea introducerii regulilor fiscale în legea fundamentală. În primul rând, se tem că, acceptând să discute despre modificarea Constituţiei, Traian Băsescu va exploata din nou tema referendumului din 2009: reducerea numărului de parlamentari. Probabil că asta se va întâmpla (deja premierul Boc o spune pe faţă, dar nu cumva miza europeană e ceva mai importantă decât meschinul calcul politic local? În al doilea rând, dacă-l ascultaţi cu atenţie pe fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, veţi înţelege că liderii USL nu sunt deloc convinşi de corectitudinea noilor abordări exprimate la Bruxelles. Liberalii, în special, cred că deficitele bugetare mari, adică banii altora, sunt o soluţie pentru o ţară săracă precum România. Tăriceanu susţine de pe vremea când era premier că România are nevoie de acces la împrumuturi pentru a se dezvolta, cu argumentul că ţările dezvoltate ca Franţa şi Germania au apelat fără scrupule la bănci fără să le pese de plafoanele impuse la Maastricht. Este o teorie pe care o lăsăm mai bine în seama economiştilor, nefiind specialist. Dar, cum preferaţi? O ţară condusă după regulile noastre, după cum îl taie capul pe Băsescu sau Boc, Tăriceanu, Ponta, eventual Vântu, Voiculescu sau Patriciu, sau Uniunea lor? Regula noastră de bază spune, după cum ştiţi, că orice regulă e făcută pentru a fi încălcată. De exemplu, fără biciul Mecanismului de Verificare şi Cooperare (MCV), vă puteţi imagina vreun progres în reformarea justiţiei? Din acest motiv, orice mecanism care anihilează tehnica fofilării la români ar trebui inclus nu doar în Constituţie ci, eventual, şi în Biblie.