Punctul slab al celor mai puternici judecători

Cele mai agresive rețele de corupție de la Înalta Curte de Casație și Justiție s-au format înainte de ‘89, însă influența directă a magistraților-securiști a mai slăbit. Mulți s-au pensionat, câțiva au supraviețuit până de curând. În lipsa unor schimbări radicale, moștenirea lor se va întinde peste câteva generații, deoarece și-au lăsat urmași după chipul și asemănarea lor. Acest sistem s-a dezvoltat tentacular și i-a prins în plase pe mulți dintre cei 120 de magistrați de la Înalta Curte. Cazul judecătoarei Bîrsan, acuzată de trafic de influență, este emblematic și descrie o rețea subterană de afinități.
Avocata Claudia Silinescu Gherbovan – acuzată de procurori ca a intermediat mită la Înalta Curte – a fost și ea judecătoare. Apropiata familiei Bîrsan este nepoata unui fost general SIE, Constantin Silinescu, devenit ulterior trecerii în rezervă consilier personal a lui Adrian Năstase.
Anton Pandrea, judecătorul care a dat mandatele de interceptare în dosarul Bîrsan și este suspectat că a avertizat-o pe judecătoare, încălcând astfel legea, a activat la începutul anilor ‘80 ca atașat diplomatic. Asta echivala, în majoritatea cazurilor, cu apartenența la fosta Securitate. În mod semnificativ, același Adrian Năstase a deplâns recent, pe blogul personal, pensionarea precipitată a fostului șef al secției penale, Anton Pandrea, puțin înainte de izbucnirea scandalului de corupție de la Înalta Curte.
De altfel, mare parte din judecătorii de la Înalta Curte au fost numiți sub guvernarea Năstase direct de către fostul ministru al justiției, Rodica Stănoiu, deconspirată de CNSAS că a colaborat cu Securitatea sub numele de cod Sanda.
În fine, soțul judecătoarei Bîrsan reprezintă România la CEDO. Corneliu Bîrsan a reușit în 1974 performanța de a studia în Occident, mai precis la Strasbourg, unde activează azi ca judecător. Fără aprobări speciale, acest tip de ieșiri afară erau, înainte de ‘89, dificil de imaginat. Poate Bîrsan reprezintă fericita excepție de la regulă.
Dar cel mai elocvent indiciu al apartenenței la mentalitatea vechiului sistem este comportamentul soților Bîrsan după declanșarea anchetei în România. Judecătoarea refuză să facă declarații la DNA, contestă măsura percheziției și se apără, utilizând fără scrupule poziția soțului. Soțul, judecător la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, intră în joc cu toată forța. Admirabil că-și apără soția, deplorabil cum o face. Se prevalează de o pretinsă imunitate asigurată de poziția sa la CEDO. Denunță presupuse abuzuri la Consiliul Europei, încunoștiințează CEDO și notifică Ministerul de Externe. Între timp, o instanță de cinci judecători respinge recursul soților Bîrsan, ceea ce-l pune pe reprezentantul României la CEDO într-o situație ridicolă.
Ce autoritate mai are azi Corneliu Bîrsan de a reprezenta România la CEDO? Se impunea demisia de onoare? Fără discuție. Reputația, autoritatea și credibilitatea sa au fost știrbite grav prin faptul că a încercat să se folosească de poziția sa oficială pentru a apăra o cauză personală. Imaginea României primește, după cazul Severin, încă o lovitură și ne consolidează faima de țară coruptă până în măduvă.
Disprețul judecătorului Bîrsan față de etica minimală amintește de cazul Severin, insensibil la cuvântul demisie de onoare. Numai că, în cazul judecătorului CEDO, lucrurile arată și mai prost, cu perspective de înrăutățire. Nu știm încă toate detaliile dosarului. De unde, totuși, atâta zel la soțul judecătoarei în încercarea de a zădărnici ancheta care o vizează pe soția sa? A beneficiat, la rândul său, de presupusele avantaje oferite de omul de afaceri Gabriel Chiriac? A consimțit tacit la presupusele beneficii ilegale încasate de soție?
De ce statul român, chiar dacă nu are pârghii directe pentru a-l revoca, nu-i cere public, prin reprezentanții săi de la Ministerul Justiției, demisia de onoare? Cum mai poate reprezenta Corneliu Bîrsan statul român când acționează, de câteva zile, împotriva lui pentru a-și proteja soția de o anchetă oficială? Deja statul român a întârziat nepermis de mult în a adopta o poziție oficială în acest caz.
La fel ca în cazul Voicu, personajele din dosarul Bîrsan s-au crezut ani de zile intangibile. Uimitor rămâne faptul că, în ciuda cutremurului provocat de arestarea senatorului PSD și după demantelarea rețelei sale de influență de la Curtea Supremă, avem de-a face iarăși, la numai un an distanță, cu judecători acuzați de trafic de influență. Și vorbim, atenție, de magistrați cu venituri legale mult peste medie, cu cariere decente și poziții sociale respectabile (Bîrsan era șefa Secției de contencios), suspectați că au luat mită o excursie la Paris, o perlă, un apartament plătit, că au fost cumpărați, altfel spus, la prețuri mici.
Toate aceste detalii rizibile par a fi semnul lăcomiei și orbirii specifice castelor închise, părăsite de convingerea că prestează un serviciu public și obișnuite cu ideea că execută diverse servicii reciproc avantajoase. La sentimentul intangibilității și superiorității lor, adăugați sistemul de relații din trecut, care le oferă aura de eterni protejați ai sistemului. Sursa forței lor este, în același timp, punctul slab. Tot ce-i face aparent puternici îi poate ucide.
Soluția este una singură. Mare parte din cei 120 de judecători de la Înalta Curte va trebui pur și simplu înlocuită treptat din sistem, că tot vom avea Coduri penale, civile și de procedură complet noi. Dacă totul se va limita la ocuparea celor 10 – 15 locuri vacante, Înalta Curte nu se va reforma niciodată în mod real. Nu e timp pentru asta.
În prea multe alte cazuri de judecători de la ÎCCJ, rețelele nu se întind doar în trecut, ci și în prezent, către politicieni sau rude (soți, copii, nepoți) plasați în marile case de avocatură sau alte posturi-cheie. Acum este un bun prilej pentru curățenie generală, pentru o înnoire radicală a sistemului. Chiar dacă proiectul de lege care stabilește criterii mai transparente de promovare la Înalta Curte a picat în Senat, marea problemă nu o reprezintă în primul rând cele câteva numiri care vor urma, ci eliminarea acelor judecători, mulți, din păcate, pe care se bazează un întreg sistem corupt de putere.