Cine câștigă alegerile din 2012 ? Și ce va face ? (2)

Clasa politică din România este angajată în două bătălii care ar fi pasionante dacă am fi o societate bogată și cu viitorul asigurat: bătălia lui Traian Băsescu – de a recupera bazinul electoral de circa 30% al partidului său și bătălia USL – de a trece de 50% plus 1 din locurile parlamentului.
Traian Băsescu și capii PDL par a fi părăsiți de public: în sondaje, deși PDL este în ușoară creștere, nu depășește 20%. Președintele Băsescu nu poate ieși în public, se deplasează cu helicopterul sau cu mașina cu geamuri fumurii, vorbește la televiziune în condiții controlate și înregistrate. Administrația publică nu răspunde comenzilor, iar parlamentul trebuie păcălit (prin asumarea răspunderii sau false majorități, numărate în grabă) pentru a trece legile. Administrația locală este înglodată în datorii și depinde din ce în ce mai mult de bănci și de transferurile de la guvern, el însuși acumulând datorii cu viteză mereu sporită. Economia privată nu reușește să creeze locuri de muncă, economia de stat a acumulat arierate și pierderi egale cu bugetul anual al României. Iar alegerile vin repede.
Într-o asemenea situație, Traian Băsescu are trei soluții sau o combinație a lor.
Să-și recompună partidul, adică să-i dea o nouă denumire, poate o nouă conducere, culori noi, candidați noi. Inclusiv prin crearea în grabă a unei clone. Încercarea reușită a fostului PDSR, care a dispărut pur și simplu prin fuziunea cu minusculul PSDR, preluându-i numele, experiența lui Niculae Onțanu care, în 2008, a candidat din nou la primăria sectorului 2, folosind culoarea roșie, dar fără să invoce deloc PSD și fără să invite vreun lider național în campanie (experiență repetată cu succes de Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, în alegerile din județul Neamț din 2011) și multe altele spun politicienilor români că aceste acțiuni de reconstrucție internă a partidelor și candidaților au succes. Tot o încercare de recompunere a fost acțiunea lui Adrian Năstase de suspendare a conducerii PDSR în 16 iulie 2004 și înlocuirea acesteia cu o gardă pretoriană – acțiune care a menținut partidul pe primul loc în preferințele electoratului, în condițiile în care Alianța DA luase un start foarte convingător în campania electorală.
A doua soluție este aceea de a schimba regulile jocului. Modificări majore în sistemul electoral (cum este aparent anodina alegere a primarilor dintr-un singur tur, deja realizată, schimbarea colegiilor electorale, reducerea numărului parlamentarilor, comasarea alegerilor locale cu alegerile parlamentare, aprobarea votului prin corespondență etc.), modificarea structurii administrative a țării, reinterpretarea Constituției și multe alte acțiuni de acest gen schimbă regulile competiției electorale, provoacă derută în rândul concurenței și cresc șansele PDL de a se întoarce în aprecierea publicului.
Cea de-a treia soluție este slăbirea instituțională a opoziției. Cei doi tineri lideri ai USL (repet, folosesc această denumire deși nici acum, în august 2011, alianța nu este înregistrată la tribunal, fiind doar un produs mediatic) s-au grăbit nepermis de mult să se alieze. Regula 50-50 (care spune că fiecare parte ia jumătate din locurile eligibile atât la alegerile locale, cât și la cele parlamentare) dezavantajează clar PNL, care trebuie să cedeze locuri minusculului Partid Conservator. Iar cine a negociat vreodată cu Dan Voiculescu știe că peste ce vrea el nu se poate trece. De asemenea, dezavantajează ambele partide, limitându-le creșterea, căci nici unul nu mai are nici măcar posibilitatea teoretică de a obține 50% plus 1 din locurile parlamentului. Ca să nu mai vorbim de electoratele celor două partide care nu seamănă între ele nici dacă le vopsești cu vinacet. Slăbiciunile fondatoare ale USL sunt ușor de speculat de un jucător politic experimentat, cum este Traian Băsescu.
Fiecare dintre aceste acțiuni are riscuri. Reconstrucția unui partid trebuie bine planificată ca să nu producă mai multe pagube decât beneficii. Formarea unui partid clonă poate duce la avortoni politici irecuperabili. Încercarea de a slăbi opoziția poate crea reversul ei, căci Traian Băsescu are o încredere publică de trei ori mai mică decât liderii USL. Când afirmă ceva, oamenii sunt mai înclinați să nu-l creadă decât să fie convinși – ca să nu mă exprim mai dur.
De cealaltă parte, nici USL (alianța dintre PC, PNL și PSD) nu se simte grozav de bine. Deși domină în sondaje, când se face analiza profesională a șanselor în cazul unei prezentări la vot de circa zece milioane de votanți se obțin cifre undeva în jur de 42 – 45%. Sondajele măsoară opiniile politice ale populației cu drept de vot – peste 18 milioane de persoane. Profesioniștii iau aceste cifre, le ponderează cu prezența potențială la vot și dau al doilea rând de cifre – mult mai apropiate de ceea ce se întâmplă în alegeri. Acest al doilea rând de cifre nu se publică aproape niciodată. Calculul prezenței la vot se bazează pe cifrele obținute de sondaje la ieșirea de la urne (exit polls). Dacă vă amintiți, în 2007, 2008 și 2009, aceste sondaje au fost foarte departe de realitate. Deci, cifrele cu care lucrează acum profesioniștii sunt poate cele mai slabe din ultimele două decenii. De aceea, nu veți auzi prea mulți sociologi spunând ceva esențial despre cine și cu cât va câștiga alegerile din 2012.