S-au tot căznit unii comentatori de stânga de pe la noi să facă paralele forţate între barbarismele din Anglia şi Indignados din Spania, să deseneze un tablou revoluţionar pornind de la găştile de vandali şi borfaşi multietnici care terorizează Anglia cu noua ideologie a shopping-ului gratuit cu forţa, a se citi simplu furt. Însă, până şi stânga radicală din Anglia, nu doar guvernul conservatorului David Cameron, s-a văzut nevoită, în faţa unei realităţi evidente, să admită că aşa-numitele revolte sunt manifestări nihiliste, castrate de orice motivaţii mai înalte.
În acest moment, doar radicalii islamişti şi Muammar Gaddafi mai văd în noii vandali o mişcare paşnică de protest împotriva guvernului britanic, somat să demisioneze. Altfel, gunoaiele umane revărsate pe străzile marilor oraşe britanice explică singure ţelul final al revoluţiei lor. „Fur pentru că nu vreau să ratez şansa de a face rost de lucruri gratis care valorează o grămadă de bani“, a declarat un mic barbar intervievat de BBC.
Alţi vandali în care unii continuă să vadă victimele sistemului capitalist, nedreptăţiţii sorţii, mărturisesc sensul adânc al protestului lor: „Nu ne-am adunat pentru o cauză, doar mergem să spargem Foot Locker (magazin de articole sportive – n.a.)“.
Deci, cam asta-i tot. Furt animalic, jaf barbar menit să domolească nevoile reziduale de pe vremea consumismului dement, pe care criza l-a împins în contracţii brutale. Aşa se explică şi prezenţa unor inşi aparent onorabili în hoardele de vandali. Şi ei continuă să plutească în visul consumismului facil, să-şi ridice cât mai rapid standardul de viaţă, dacă e cazul cu preţul unui mic şi nevinovat jaf.
Ce tratament merită cineva care îşi umileşte semenii dezbrăcându-i de haine în plină zi, plictisit de ciordeala din magazine? Ce-i de plâns şi compătimit în dezlănţuirea instinctelor primare, în întoarcerea la comuna primitivă?
Dar mişcările şi gânditorii de stânga au dezvoltat un talent special în a te face să te simţi mereu vinovat pentru nefericirea altora şi mereu răspunzător pentru fărădelegile comise în straturile joase, utilizând tehnica acuzării agresive combinate cu victimizarea absurdă.
De exemplu, dacă le spui că vandalii care devastează şi jefuiesc în aceste zile magazine şi oameni nevinovaţi trebuie reprimaţi exemplar, arestaţi şi trimişi la puşcărie, sar instant zece metri în sus. Alţii sunt marii vinovaţi, desigur. În final, afli că printre ei te poţi număra şi tu.
Primii vinovaţi sunt, desigur, bogaţii, că sunt prea lacomi şi nu împart cu săracii, sărăciţi exagerat de mult inclusiv de bancherii hrăpăreţi.
Prăpastia tot mai largă a inegalităţii duce în final la revoluţie. Dacă le spui că ăştia sunt infractori de drept comun, borfaşi, pegra societăţii, scursuri umane, cu care nu vrei să împarţi nimic, îţi explică ştiinţific că sunt mulţi şi nevoiaşi, deci au o scuză că au ajuns în halul ăsta.
Dacă le atragi atenţia că nu vor să muncească, îţi răspund că n-au unde, că n-au avut acces la educaţie, că sunt discriminaţi îngrozitor. Dacă insişti că nu vor să meargă la şcoală, îţi dau peste nas că e prea scumpă.
Dacă îndrăzneşti să adaugi că sunt imigranţi leneşi care stau pe ajutoare sociale, te acuză de rasism. Îţi scot pe nas că tot tu i-ai ademenit pe post de sclavi prost plătiţi când aveai nevoie de ei.
Dacă, alarmat, constaţi că, de fapt, ei au năvălit peste tine, vei fi avertizat că e dreptul lor să caute o viaţă mai bună. Dar de ce dreptul lor generic la o viaţă mai bună s-ar transforma în obligaţia mea să le-o ofer cu orice preţ? Pentru că aşa e uman, ţi se va răspunde.
Dacă adaugi că nimeni nu-i ţine într-un loc unde trăiesc prost, dar oricum mai bine decât în ţara de origine, te contrazic iarăşi: oameni fiind, merită mai mult. Şi-ţi dau în cap cu egalitatea de şanse.
Dacă nu ţi-ai pierdut încă răbdarea şi continui cu observaţia că egalitarismul habotnic este împotriva naturii umane, vei fi blestemat să te urmărească pe veci sentimentul vinovăţiei faţă de nefericirea altora.
Şi tot aşa la infinit.
Acest sistem dezarticulat de idei a intrat însă în criză odată cu marea criză economică.
Vor fi tot mai puţini dispuşi să accepte inepţii marxiste care, alături de excesele capitalismului, alimentează din plin dezechilibrele de azi. Până la urmă, şi stânga are obligaţia să gândească puţin, măcar din solidaritate cu victimele borfaşilor.
