16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiLectura greşită a datelor istorice (2)

Lectura greşită a datelor istorice (2)

Cum spuneam, PDL a pierdut jumătate din susţinătorii săi, dar opoziţia nu a câştigat cele 15-20 de puncte, care s-au dus la mascarada periculoasă a lui Dan Diaconescu din Caracal.
Dacă aş fi pedelist, aş fi într-adevăr confuz: cum se face că, deşi acum am majoritate în parlament, preşedinţia, DNA, guvernul, o treime din puterea executivă locală, mă conduc după preceptele FMI şi Comisiei Europene, care mă laudă, totuşi am pierdut sprijinul public şi lucrez într-o atmosferă de ostilitate? Cauza reală este discursul lui Traian Băsescu din seara zilei de 6 mai 2010. Vom ieşi din criză pe buzunarul vostru. Nimeni nu va plăti mai mult decât voi. Şi nu e nimeni care să vă apere.  De ce a fost transmis acest mesaj e treaba istoricilor să afle. Mai ales că era parţial incorect – cel puţin în cele ce privesc tăierile de pensii. Oricum, pensiile sunt tăiate de inflaţia persistentă din România, de peste douăzeci de ani inflaţia nu a mai căzut sub 5-6%.
Cum puteau fi anulate efectele acestui mesaj este treaba sociologilor să spună. Normal ar fi fost ca întregul aparat al PDL să fie mobilizat pentru ieşirea din criză. Adică, reducerea cheltuielilor publice inutile şi creşterea veniturilor. În mod normal, ar fi trebuit să vedem o uriaşă acţiune de evaluare a canalelor prin care se scurg banii publici, de la furturile inimaginabile din domeniul achiziţiilor publice până la transferurile cu spoială de legalitate a bunurilor din sectorul public în sectorul privat. În mod normal, ar fi trebuit să vedem o acţiune pe scară largă în domeniul privatizării companiilor de stat. Un program de creştere a eficienţei aparatului administrativ. Un program de eliminare a muncii la negru. Pentru fiecare dintre aceste acţiuni normale avem cazuri în mass-media. Dar presa atât poate – să ofere cazuri. Şi, slavă Celui de Sus, le găseşte zilnic. Un primar de comună care cere şpagă 350.000 de euro. Lucrări publice contractate la preţuri de o mie de ori mai mari decât pe piaţa liberă. Preşedinţi de CJ care au o firmă de construcţii, una de distribuţie lapte şi corn şi una de pază şi securitate, prin care merg toate bugetele judeţene. Etc. Etc. Nu pot să le scriu pe toate.
Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Preşedintele a pierdut aproape un an căutând un premier independent şi cu priză la public. A fost refuzat de toţi cei cărora li s-a adresat. Şi pe bună dreptate. Într-o democraţie partidele conduc. Preşedintele a pierdut un an, iar în acest timp luptele din PDL s-au dus pe tema prezumţiei de nevinovăţie, a modificării statutului sau datei congresului.
Totuşi, de ce opoziţia (PSD şi PNL, că doar nu veţi considera în opoziţie PC, fost umanist, fost social-liberal) nu a reuşit să capitalizeze pierderile PDL? Pentru că opoziţia s-a comportat exact ca şi grupul Macovei, Preda, Voinescu – neavând însă sprijinul unor intelectuali de rasă ca Mungiu, Lăzăroiu sau Ghinea. În loc să caute soluţii la problemele reale ale oamenilor, s-au apucat să ceară pedeliştilor să se ridice de pe scaune şi să lase locurile libere. Cu alte cuvinte, PNL şi PSD au transmis publicului ideea că vor doar să-i înlocuiască pe pedelişti, nu să şi facă ceva. Din acest motiv, liderii opoziţiei se văd cu procente frumoase în sondaje (PNL, în jur de 25%, PSD, în jur de 30%), dar, când încearcă să organizeze o acţiune de masă, se trezesc cu mercenarii lui Dragnea şi Vanghelie, veniţi la manifestaţie ca la coasă: cu ora, în acord global, plata la negru.  
Mai mult, înnebuniţi de perspectiva (reală) ca în 2012, după alegerile parlamentare, să nu aibă 50% plus unul din locurile parlamentare pentru a putea impune premierul, Ponta şi Antonescu construiesc o alianţă la tribunal, iau PC-ul în barca lor şi declară că vor merge pe liste comune în alegerile locale din 2012, apoi în cele parlamentare. Greşeală enormă – pentru care Băsescu ar trebui să le mulţumească în fiecare dimineaţă. Pentru că, solidificând iarăşi două blocuri politice, pun din nou votantul român să aleagă între „două rele“. Din 2004, votantul român este într-o stare de indecizie cronică, cine câştigă este primul la diferenţe foarte mici. Indecizia cronică este determinată de faptul că nici unul dintre competitori nu reuşeşte să priceapă ce vrea publicul românesc. Şi atunci, de aproape şapte ani, votantul român are fie ataşamente emoţionale puternice (de aceea bazinele electorale nu se modifică prea mult în termeni de volume), fie se decide contextual, după principiul „să le dau şi lor o şansă“. Dacă lucrurile stau aşa, atunci probabil că în 2012 vom vedea o relativă egalitate între blocuri: Boc – 32%, Ponta-Crin – vreo 35%, alături de UDMR şi în ilustra companie a Partidului România Mare, Partidul Poporului şi poate ceva independenţi. Iar premierul va fi numit de Băsescu. Şi în nici un caz nu va fi Macovei, Baconski sau Voinescu…. Greşeala celor doi juni opoziţionişti ai politicii româneşti este mult mai mare decât pare la prima vedere. Adevărul este că această alianţă la tribunal trebuie făcută, pentru că altfel nu ai cum să-l scoţi pe Traian Băsescu din situaţia în care face el cărţile (la care nu-l bate nimeni). Dar nu acum, ci după alegerile locale. Nu pe baza doctrinei transpartinice „du-te tu, că vin eu“, ci pe baza unui program simplu, care să se refere mai ales la economie, spirit public şi corupţie. Nu cu istericale, ci cu calm şi profunzime. Şi mai ales nu cu PC, partid care reprezintă doar un om cu succese financiare şi în mass-media. Nu toţi cei care au bani şi televiziuni se numesc Berlusconi. Şi nu toţi cei care sunt în opoziţie vor ajunge la putere. Laburiştilor britanici le-au trebuit 16 ani şi patru preşedinţi schimbaţi ca să ajungă din nou în graţiile publicului. Până acum, PSD a schimbat trei preşedinţi şi are deja şapte ani de opoziţie – dacă excludem mişmaşul din 2009, destinat să-l facă pe Geoană să piardă preşedinţia.
Pesediştii mai pot încerca o dată.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII