Influenţa votului din Parlamentul României asupra G20

Întâlnirea pregătitoare a miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor de bănci centrale din G20 are un înfrânt şi mai mulţi câştigători neaşteptaţi. Înfrântă este Japonia – alături de ea Elveţia, Cehia, România şi alte câteva state ai căror guvernatori de bănci centrale au încercat anul acesta să intervină în piaţa valutară pentru a corecta poziţiile monedelor respective. La întâlnirea din Coreea de Sud, Japonia a dorit să obţină sprijinul celorlalte state pentru a-şi devaloriza yenul. A reuşit doar să primească un paragraf în comunicatul final, prin care G20 este sfătuit să nu intre într-un război al monedelor, care ar putea duce la recesiune globală. Acum 20 de ani raportul yen – dolar era 350 la 1. Acum este 80 la 1, iar dacă tendinţele continuă, în cinci ani de acum încolo vom putea tranzacţiona 20-30 de yeni la dolar. Lumea cumpără yeni pentru că surplusul comercial al Japoniei este enorm, datoriile publice sunt relativ mici, consumul intern este redus, economisirea – foarte ridicată, Japonia nu are armată şi ambiţii militare, inflaţia este aproape de zero, iar şomajul – tot pe acolo. Lumea cumpără yeni pentru că Banca Centrală a Japoniei a ajuns cu dobânda de intervenţie la zero şi deci tot ce poate face este să o majoreze, întărind şi mai mult yenul. Yenul, francul elveţian, dolarul australian şi neozeelandez, coroanele nordice sunt adevărate oaze de încredere în piaţa valutară mondială, din ce în ce mai deschisă şi mai greu de controlat. Japonia este însă în stagnare accentuată de peste douăzeci de ani. Creşterile de 10-11% pe an din anii ‘50-’70 sunt o amintire îndepărtată. Cauza profundă a stagnării nu este cursul yenului. Cursul actual al yenului este doar o consecinţă. Cauza profundă este faptul că Japonia nu a înţeles nimic din căderea zidului Berlinului, procesul de lărgire a Uniunii Europene, transformarea economică a Chinei şi declinul accentuat al finanţelor publice americane. Politicienii japonezi continuă să se ghideze după ora Washingtonului din timpul lui Reagan. Adică, încă n-au înţeles că „războiul rece“ s-a încheiat.
Câştigătorii întâlnirii de la sfârşitul săptămânii trecute sunt aşa-numitele BRIC – Brazilia, Rusia, India şi China. Ar trebui să adăugăm Polonia, Mexic, Republica Sud-Africană, Indonezia şi Turcia. Aceste ţări au trecut criza cu ritmuri de creştere economică la care politicienii americani, germani, francezi, spanioli, britanici pot doar să viseze. Monedele lor s-au apreciat, au crescut în valoare, economiile lor merg cu viteza a patra, şomajul scade, surplusurile
comerciale cresc. Din ţări de emigraţie, Polonia şi China au devenit ţări de imigraţie. Aşa că vom putea citi probabil în „Gazeta Wyborcza“ articole despre calitatea slabă a serviciilor instalatorilor englezi în casele poloneze, aşa cum acum două decenii citeam în ziarele britanice critici la adresa instalatorilor polonezi care lucrau în Londra – de obicei, ilegal. 
Aceste ţări îşi văd performanţele recompensate. Europa cedează două locuri în Consiliul FMI, iar BRIC le preiau. FMI îşi schimbă structura şi misiunea. FMI se pregăteşte pentru marea încercare: când una sau alta din ţările dezvoltate va intra în incapacitate de plată şi va trebui să fie asistată de FMI şi Banca Mondială. S-a întâmplat deja cu ţările baltice, Grecia, Ungaria, România. Se poate întâmpla oricând cu Spania, Irlanda, Belgia, Portugalia, Austria sau Marea Britanie.
Întâlnirea din Coreea de Sud conţine o lecţie importantă şi pentru guvernatorul Băncii Naţionale a României. Acesta încearcă să limiteze devalorizarea leului, presat de deficite comerciale, deficite bugetare, deficite organizatorice, incapacitatea de a reforma finanţele publice, deşi încontinuu ajutat de oricine are ceva capacitate de ajutor în lume – de la FMI la UNICEF. Intervenţiile în piaţa monetară costă – Banca Naţională a intrat deja pe deficit. Intervenţiile în piaţa monetară spun speculatorilor că va veni momentul când cursul va fi lăsat liber.  Căci nimeni, niciodată, nu s-a putut opune pieţei. Speculatorii exploatează tendinţele pieţei. Nu ei distrug monedele. Ci guvernele şi băncile naţionale prea obediente factorului politic. Care, în România, ştie doar un singur lucru: să cheltuiască.
Nu este nici o întâmplare că în Parlamentul României s-a votat pentru reducerea taxelor şi impozitelor în aceeaşi săptămână în care în lume se luptă greu pentru reducerea deficitelor. Toţi politicienii români cred că se va ieşi din criză prin majorarea datoriilor, stimularea consumului intern, investiţii de stat, reducerea taxelor şi impozitelor, facilităţi fiscale şi donaţii către biserici. Cei care credeau altfel au fost scoşi din joc demult. Privatizare, externalizare,
reducere de deficite, performanţă, normare? Cuvinte goale, lipsite de sens. Facem o donaţie de 80 de milioane de euro către biserica ortodoxă. Dăm nişte contracte discrete către sponsorii campaniilor electorale. Publicăm nişte stenograme. Cumpărăm nişte dricuri zburătoare. Că, oricum, Europa ne va salva. Suntem în UE, ce naiba! Chiar şi în NATO! Să câştigăm alegerile din 2012 şi apoi mai vedem.