Cum se dă o lovitură de stat. Manual pentru începători

Lume multă şi hămesită:
– Ce se dă?
– O lovitură de stat.
Capitolul unu. Fără strigături! Nu uita: „ieşi afară“ e o tautologie. Ca şi „coboară jos“. „Vrem salarii decente“ e un oximoron.
O lovitură de stat – când se dă – se dă mai pe muteşte. (Când se ia, atunci se vociferează). N-o anunţa la televizor, n-o dezbate în talkshow-uri. Rişti să se prindă până şi Geoană ce urmăreşti.
Capitolul doi. Fără caschetă se cheamă lovitură de stat. Cu caschetă se cheamă puci. Nu e bine să-ţi arunci cascheta, fiindcă semeni confuzie.
Capitolul trei. Lasă la o parte timiditatea! Şi tu poţi da o lovitură de stat reuşită. Totul e să nimereşti ziua în care e cineva la Palatul Cotroceni, altfel n-o să afle nimeni niciodată.
Capitolul patru. Ţine-te departe de personaje haute couture care creează derută. Radu Mazăre, echipat de luptă, seamănă ce-i drept atât cu Sandino, şeful nicaraguan al „Micii armate nebune“, cât şi cu Castro, când a luat cu asalt fortăreaţa Moncada, dar e un tip paşnic care nu iese de pe catwalk decât să semneze condica la primărie.
Capitolul cinci. Nu orice marş neautorizat se îndreaptă spre o lovitură de stat. Nu orice lider sindical ştie încotro se îndreaptă, cu excepţia lui Marica de la „Dura Lex“, care stă pe loc.
Capitolul şase. Nu te baza pe mogul. O să fii cât pe-aci să dai lovitura, dar – pălit simultan de Complexul lui Oedip şi Complexul Electrei – te trezeşti că e de ajuns ca statul-guvernantă să se răstească puţin la el, întrebându-l ce vrea, şi odată-l vezi că începe să se smiorcăie: „Am şi eu nevoie de puţină dragoste…“.
Capitolul şapte. Parcimonie! O lovitură de stat nu se dă toată ziua bună ziua. Altfel rişti ca Puterea să se obişnuiască şi să-i placă.
Capitolul opt. Dacă tot ai dat-o, nu te mai scuza.