14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiSistemul mutant de la finanţe. Stimulentul care stimulează viciul

Sistemul mutant de la finanţe. Stimulentul care stimulează viciul

De ce greva funcţionarilor de la finanţe arată mai radicală decât altele, chiar decât protestul poliţiştilor, violent şi vulgar, dar fâsâit în câteva ore? De ce conţopiştii şi birocraţii, specie de birou agresivă în alte moduri, de regulă subterane, s-au răsculat la vedere, pe holurile ministerului? Explicaţia cel mai uşor de vândut la TV: pentru că au pierdut stimulente, au venituri de trei ori mai mici şi rate la bancă. Sau: din cauza incompetenţei ministrului Ialomiţianu, întruchiparea lipsei de autoritate şi competenţă. Incomplet. Pentru că un sistem mutant de suplimentare a veniturilor prin aşa-numitele stimulente, netransparent şi arbitrar, a generat un lung şir de aberaţii. Efectul prăbuşirii acestui sistem provoacă emoţie şi drame individuale.
S-a întâmplat cam aşa: pe la începutul anilor ‘90, cineva a gândit un mecanism de stimulare a funcţionarilor puşi să lupte cu evazioniştii şi datornicii către stat. Adică, îţi dau ţie, inspector fiscal, un stimulent din banii recuperaţi, fie că-i executare silită, insolvenţă sau ce-o mai fi. Că doar nu te poţi lupta cu sume mari fiind plătit cu sume mici de stat. N-avem criterii clare la acordarea stimulentului, nici procente. Vedem doar că el poate ajunge la trei salarii.
Încet-încet, sistemul stimulentelor la finanţe s-a extins la fel de nociv ca drepturile de autor în presă: şoferii, secretarele, experţii, contabilii, şefii de birou, directorii, secretarii de stat şi tot poporul din finanţe şi-a lungit gâtul la borcanul cu stimulente. Cu toţii au început să primească, pe criterii netransparente şi arbitrare, stimulentul magic la capătul căruia rezultă un sistem tot nefuncţional, ineficient şi corupt. Oricine a interacţionat cu vreun funcţionar de la fisc poate depune mărturie.
Prin urmare, stimulentele n-au stimulat sistemul, dar au stimulat alte mecanisme birocratice. Astfel, stimulentul a stimulat viciul, lăcomia şi a devenit repede o armă politică. Cei din interiorul sistemului povestesc că de câte ori se schimbă culoarea guvernului, se schimbă şi garnitura de funcţionari care primeau stimulente. Funcţionarii foştilor primeau salariu şi un stimulent de 0,5, iar noua clientelă primea încă două sau trei salarii. De exemplu, dacă ne uităm pe lista publică a celor care îşi umflau buzunarele, vom constata că salariul mediu la finanţe era undeva la 10- 13 milioane de lei, iar un director lua cam 25 de milioane. Cu stimulente cu tot, venitul mediu, adică leafă plus stimulente, urca undeva pe la 25 de milioane, iar directorimea sarea binişor de 60. Vorbim de cifre medii. În mod particular, găsim directoraşi cu 26 leafa şi 60 stimulente, adică venit de peste 86 de milioane.
Insideri din sistem descriu distorsiunile grave produse de aplicarea arbitrară a stimulentelor: erau recompensaţi funcţionarii loiali, executanţii docili şi clientela politică. Altfel spus, nu primau eficienţa şi competenţa, ci cu totul alte criterii. Era, de pildă, un sistem eficient de sancţionare şi docilizare. Cine nu răspundea la ordin rămânea trei luni fără stimulente. Avea două variante: să se predea sau să demisioneze. Aşa obţinem, de pildă, inspectori fiscali dresaţi perfect să sară, la ordin, azi pe o firmă, mâine pe alta.
Unii povestesc că sistemul s-a distorsionat în asemenea măsură încât simpla notificare a vreunui datornic sau evazionist era considerată venit, în funcţie de sumele pe care funcţionarul spera să le recupereze la bugetul de stat. Adică funcţionarul emitea o hârtie şi primea automat stimulent, indiferent dacă hârtia emisă de el aducea sau nu bani la bugetul de stat.
Ne putem imagina uşor cât de grav s-au deformat profesional aceşti oameni, controlaţi prin mecanismul stimulentelor acordate în mod netransparent şi discreţionar. Desigur, or fi excepţii, or fi cazuri de funcţionari oneşti şi muncitori, stimulaţi pe drept. Lor le cerem scuze pentru generalizare. Dar oamenii din sistem denunţă utilizarea mecanismului pe scară largă în alte scopuri decât cele strict profesionale.
La tabloul dezastrului adăugaţi un detaliu semnificativ, care explică revoltele de astăzi. Majoritatea funcţionarilor s-au împrumutat la bănci, care le-au acceptat ca venit atât salariul, cât şi stimulentele. Aici putem pune în discuţie şi iresponsabilitatea băncilor, care au acceptat să acorde credite pe cinci, zece sau douăzeci de ani, recunoscând ca venit sigur aşa numitele stimulente acordate arbitrar.
Altfel spus, orice ofiţer de credit îşi asumă benevol un risc major acordând credite pe baza unor venituri imaginare şi acordate în mod discreţionar, necuprinse în vreo lege de salarizare şi neprotejate legal în nici o formă. Dar cât de responsabili au fost cei care au angajat credite pe 15 sau 20 de ani bazându-se pe un venit complet nesigur?
Nenorocirea e că în sistem găsim numeroase familii de funcţionari, soţ, soţie. Să zicem că în familia Popescu, atât soţul, cât şi soţia aveau acum doi-trei ani salarii de zece milioane fiecare, plus stimulente de 20 fiecare. Ajungem binişor la un venit pe familie de 60 de milioane, adică undeva la 1.500 de euro. Cu acest fals venit, familia Popescu a luat, înainte de criză, un credit ipotecar, şi-a vândut vechiul apartament comunist şi a sărit la un sandard superior de viaţă. Şi-a cumpărat casă sau un apartament în cartiere rezidenţiale noi.
După tăierea salariilor cu 25% şi dispariţia sporurilor, familia Popescu de la finanţe s-a trezit cu un venit de 14 milioane, el şapte, ea şapte. Adică aproape cât rata la bancă. Mulţi povestesc că nu şi-au plătit ratele de două luni, banca i-a notificat că trimite evaluator şi începe procedura de executare. Altfel spus, aceşti oameni s-au văzut în pragul falimentului personal.
Ministrul Vlădescu, atunci când a acceptat să plătească mai departe stimulente, avea probabil reprezentarea exactă a sistemului. Ştia ce efecte va produce prăbuşirea lui. Premierul Boc a greşit în mod evident când i-a forţat demisia din guvern pe motiv că a ignorat politica de austeritate şi a continuat să-şi plătească angajaţii după sistemul netransparent şi generator de abuzuri descris mai sus. Datoria sa ca prim-ministru era să se asigure că schimbă sistemul mutant fără convulsiile sociale de astăzi. Poate mulţi dintre funcţionarii revoltaţi de azi nu merită stimulente.
Faptul că a ajuns astăzi într-o situaţie disperată este în primul rând din cauza lui şi a unui şef iresponsabil care i-a hrănit ani de zile iluzia că merită mai mulţi bani decât în realitate, iar astăzi să-şi piardă agoniseala, fiind deja somat de bancă. Este o realitate pe care nici un şef de guvern, nici un ministru nu o poate ignora. Ea, realitatea complicată, trebuie gestionată. Trecerea la legea salarizării unice trebuia mai bine gândită. Trecerea către sistemul recompenselor bazat pe competenţă trebuia realizată mai devreme, concedierile – la fel.
Guvernul Boc a dat deja prea multe rateuri, noii miniştri impuşi de baroni şi acceptaţi de premier şi-au dovedit de la primele gesturi lipsa de viziune şi autoritate. Cum e posibil ca noul ministru de interne să trimite şefii de post să negocieze contractele poliţiştilor cu băncile, cum e posibil ca noul ministru de finanţe, la prima criză, să se ascundă în birou şi să permită haosul televizat de pe holurile ministerului? Toate sunt motive de plecat acasă, poate chiar înainte de moţiunea PSD.
Greva de la finanţe a fost autentică, generată de cauze mai complexe decât cele care au scos poliţiştii în stradă. Analizând atent acest sistem mutant de recompensă şi control, vom vedea că toţi actorii au partea lor de vină: funcţionarii că au acceptat ani de zile un sistem de plată incorect, opoziţia că nu l-a denunţat niciodată, băncile că au eliberat credi-te riscante şi guvernul că, atunci când criza l-a forţat să ucidă acest sistem, a făcut-o brutal şi fără pricepere.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII