11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiVântule, dormi liniştit! Aproape toată presa lucrează pentru tine

Vântule, dormi liniştit! Aproape toată presa lucrează pentru tine

Toţi jurnaliştii şi politicienii care au ciugulit de-a lungul timpului ceva grăunţe din palma lui SOV se simt astăzi datori să-l apere. O fac în modul cel mai josnic posibil: decredibilizează din start acţiunea procurorilor, manipulează şi ignoră interesul public major, reprezentat – cel puţin – de cei 300.000 de păgubiţi FNI. Tehnica discreditării justiţiei s-a aplicat cu succes în mai toate dosarele mari: Patriciu, Becali, Dan Diaconescu. Realitatea şi Antenele le-au acordat necondiţionat, de la reţinere până la eliberarea din arest, statut de victime ale groaznicei dictaturi Băsescu. O dictatură unde odiosul satrap este tocat de dimineaţa până seara la televizor după refrenul tot răul vine de la Băsescu.
O armată impresionantă de jurnalişti şi politicieni a pus la bătaie întreg arsenalul cunoscut al manipulării, dirijând opinia publică pe piste false. Din colecţia de diversiuni de la fondul problemei, am reţinut, în citatele de mai jos, şabloane utilizate la fiecare caz de mare cercetat penal: răzbunarea lui Băsescu, circ mediatic, abaterea atenţiei de la „adevăratele probleme ale ţării“, de ce acum? (o întrebare perfect tembelă, dar cu efect diversionist garantat), justiţie incompetentă, procurori controlaţi politic etc., etc. Iar cercetatul penal devine, în procesul spălării publice, un intelectual/credincios/businessman vizionar/ jurnalist incomod în funcţie de cui se aplică tehnica spălării publice şi extragerii sale din malaxorul justiţiei.
În loc de Vântu, scrieţi Becali, Patriciu sau Dan Diaconescu. Frazele spuse astăzi despre Vântu au fost rostite, la timpul lor, şi în cazurile celorlalţi clienţi celebri ai Parchetelor, fie că vorbim de răpitori, evazionişti, şantajişti etc.
Scopul final al mineri-adelor mediatice, cea de astăzi fiind comparabilă în violenţă cu zidul făcut în jurul lui Dinu Patriciu în 2006, este unul şi acelaşi: apărarea marilor cercetaţi penal, intimidarea şi discreditarea justiţiei, politizarea dosarelor, relativizarea unor eventuale răspunderi penale.
Dar iată mai jos câteva moduri de a-l extrage pe Vântu dintr-o afacere cu predicate simple: omul e acuzat că a favorizat un infractor condamnat definitiv în România, ancheta a ajuns la capăt şi încă nu ştim ce probe sunt la dosar. Cu toate acestea, avem pronunţată sentinţa clasică: nimic nu-i pe bune, Băsescu e de vină.

* Bogdan Chirieac, la Realitatea TV: E o arestare politică. Sunt nouă luni de când a fost arestat Popa. Cred că se va merge şi pe arestarea preventivă pentru SOV. Îl mai vizitam pe domnul Vântu şi de fiecare dată el se cunoştea cu cei care îl monitorizau îndeaproape. În toate televiziunile antiputere lumea se uită cu mare îngrijorare la ce se întâmplă acum, pentru marele public, însă, e puţin important. (De ce n-ar fi important pentru cei 300.000 de păgubiţi FNI? De ce nu mai boceşte dl Chirieac astăzi pe umerii boborului sărman? – n.r.)

* Mircea Dinescu, la Realitatea TV: Eu eram un mare susţinător al lui Băsescu şi am făcut nişte emisiuni nimicitoare la adresa PSD-ului pe vremea aceea, la adresa lui Năstase, la adresa miniştrilor de pe vremea aceea, şi mă întâlneam prieteneşte, cum m-am întâlnit şi în ultima vreme, cu Vântu, pentru că Vântu, întâmplător, este un mare intelectual. Puţină lume ştie că el a scris poezii în tinereţe şi are o bibliotecă uriaşă acasă, deci nu este un…, nu face parte din tagma uriaşă a semianalfabeţilor care s-au îmbogăţit după Revoluţie. Ei bine, el era puţin îngrozit de acele emisiuni.

* Alina Gorghiu, PNL, la Realitatea TV: Reţinerea lui Vântu nu rezolvă problemele României. Instanţa va decide, mâine, dacă probele sunt solide; Până nu se ştie exact despre ce este vorba, suntem la nivelul speculaţiilor (….) Ştiu cu siguranţă cine pierde pentru că pe agenda populaţiei această reţinere nu există. Drept este că pe noi, clasa politică, jurnalişti, etc., ne interesează, dar pentru cei care nu au cu ce să-şi plătească ratele şi nu ştiu cum să treacă peste iarnă acest subiect este egal cu zero. Erau la mine în cabinet oameni şi am schimbat impresii cu ei. Nu-i interesează subiectul acesta. Ei vor să ştie cum se vor plăti salariile şi pensiile, că l-au auzit pe preşedinte că nu avem bani de pensii şi salarii. (Realitatea TV)

În paranteză fie spus, unul dintre politicienii răsfăţaţi de Realitatea TV cu apariţii TV, Alina Gorghiu (deputat PNL), chemată şi astăzi la televizor să se întreabe dacă nu cumva o fi răzbunarea lui Băsescu la mijloc, câştigă bani frumoşi dintr-un contract cu AVAS în procesul cu FNI. Pe scurt: avocatul Gorghiu se face că recuperează banii furaţi de la FNI, iar politicianul Gorghiu îl apără pe SOV. Ce schizofrenie, ce nebunie!

Florin Iordache, PSD, la Antena 3: Este o situaţie anormală. Dacă Vântu este vinovat, nici o problemă, să plătească. Ne aflăm într-o telenovelă pentru a abate atenţia de la problemele românilor. Mesajul care se încearcă să fie transmis românilor este acela că acei oameni care i-au ajutat pe preşedinte, pe Solomon, Diaconescu etc., oameni care l-au ajutat pe Traian Băsescu să ajungă preşedinte şi i-au fost aproape, pot păţi la fel dacă i se opun. Probabil că Vântu este convins că Traian Băsescu nu este străin de ceea ce i se întâmplă acum.

* Cozmin Guşă, la Antena 3: Ceea ce se întâmplă cu Vântu acum i s-a întâmplat şi domnului Băsescu înainte de a deveni preşedinte, în 2004, în proiectul Basarab. În acel caz, dacă nu era un vot împotrivă, domnul Băsescu ar fi păţit la fel. Vor urma presiuni ale străzii, iar puterea are nevoie de o presă timorată. Vă confirm că în 2004, dacă Vântu nu acţiona pro-Băsescu…

* Doru Buşcu, la Antena 3: Este un mod de operare care face parte din abc-ul politicii, constă-n principal din a-ţi alege un adversar din categoria serioasă. Dacă nu poţi controla ceea ce se întâmplă, derivat, din acţiunile politice, atunci trebuie să găseşti un adversar, cineva care să fie demonizat sau care să fie atractiv pentru populaţie. Conflictul dintre Vântu şi Traian Băsescu este generat în mare măsură de temperamentul şi tipul de impulsivitate pe care aceste două personaje le au, atât în raport cu lumea, cât şi-n raporturi personale, chiar cu ei înşişi.

* CTP, la Realitatea TV: Am fost un martor al relaţiilor dintre domnul Vântu şi domnul Băsescu, fiind un colaborator al Realităţii TV. Între 2005-2008, Realitatea a fost un post pro-Băsescu, eu fiind un fel de oaie neagră. Dânsul a fost primit cu sticle de vin la Realitatea. În 2008 nu s-au mai înţeles. Din acel moment, postul Realitatea a devenit mult mai puţin prietenos cu domnul Băsescu. Nu m-ar mira ca domnul Băsescu să instrumenteze politic arestarea domnului Vântu, iar domnul Vântu să facă tot ceea ce îi stă în putinţă să-l dea jos de la putere pe domnul Băsescu. Nu am însă date legate de implicaţii politice în reţinerea domnului Vântu.

La ora când scriu, îl aud stupefiat pe CTP vorbind, la fel ca Dinescu, despre „certele înclinaţii literare“ ale lui Sorin Ovidiu Vântu. Dar despre certele lui înclinaţii penale, de dinainte şi de după ‘89, or fi auzit domnii CTP şi Dinescu? Oare nu despre asta vorbim noi astăzi, despre dosare penale, rechizitorii, nu despre volume de versuri? CTP, CTP, ce jos ajungi…
 
* Dan Diaconescu: Eu sunt un mogulaş şi, probabil, vor urma şi mogulul Voiculescu şi apoi ceilalţi moguli. Probabil domnul Voiculescu va fi servit poporului înainte de Crăciun pentru ca ei să uite de salariile tăiate de acest nou credit pe care statul doreşte să-l ia. Sunt arestări extrem de mediatizate. Toată lumea discută despre ele şi automat nimeni nu mai discută despre guvern sau despre Traian Băsescu.

Parcă asistăm la un concurs de mâncat rahat: cine înghite mai mult. Câtă ticăloşie în fiecare din frazele diversioniste de mai sus! Câtă obsesie anti-Băsescu, câtă rea-credinţă, ce cazuri patologice!
Dumnezeule mare, de ce ne-ai părăsit? De ce ne-ai orbit cu televiziuni şi jurnalişti care şi-au vândut conştiinţa pe arginţi? De ce ai amestecat Binele şi Răul în aşa fel încât slujitorii Tăi să nu mai poată deosebi între ele? De ce Binele se împuţinează şi Răul creşte în jurul nostru?
Cât cinism, ce faliment moral printre jurnalişti şi unii politicieni: apărau un om suspect de favorizarea unui infractor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, pentru înşelăciune, în dosarul FNI. Puţin le pasă lor astăzi că SOV este acuzat că favorizează un infractor dovedit – Nicolae Popă – că a înşelat câteva sute de mii de oameni. Puţin le pasă lor de oameni acum! Cei mai mulţi se tem că una din sursele lor grase de venit, intrând la puşcărie, se închide la propriu. SOV şi-a plătit cu mare generozitate toate conştiinţele pe care le-a închiriat. Alţii au ajuns în ultima perioadă să-l împrumute ei pe Vântu cu bani frumoşi, iar acum se citeşte disperarea în ochii lor. Cui să mai ceară bani dacă Vântu şi Luca se ascund în arest? Cum să-şi mai recupereze gaura în buget (furat tot de la SOV)?
Unde sunt imaginile cu amărâţii, disperaţii, distruşii că şi-au pierdut agoniseala de o viaţă, suprapuse eventual cu poza lui SOV şi a lui Nicolae Popa? Unde sunt lacrimile de crocodil stoarse pe umerii poporului? Cum? În ziua când se anunţa că Nicolae Popa, marele fugar condamnat în dosarul FNI, condamnat la 15 ani de închisoare, va fi extrădat din Indonezia în România, nici un remember FNI în imagini? Cum? În ziua reţinerii lui Vântu, suspectat de favorizarea infractorului, ziariştii şi politicienii prinşi în insectarul lui SOV au uitat de popor?
Cum se face că poporul celor 300.000 de mii de înşelaţi s-a evaporat de pe ecrane? Spumele populismului de odinioară de la gura unui CTP, Ursu, Buşcu sau Păunescu s-au condensat într-un scuipat trimis într-o singură direcţie: Traian Băsescu.
Azi, Realitatea, Antenele şi corul apărătorilor lui Vântu ne spun că poporul trebuie uitat momentan. Ne spun că tot ce vedem azi este exclusiv răzbunarea lui Băsescu. Urletele, lacrimile de crocodil vărsate în capul păgubiţilor de jurnaliştii populişti au fost, cum zic ei: circ mediatic.
Cei care introduc false teme în dezbaterea publică vor să obţină efecte artistice, nu adevărul. Caută să-l umanizeze pe Vântu, să reducă totul la conflictul său cu Traian Băsescu, să relativizeze astfel încât să nu mai distingem Răul de Bine, adevărul de minciună şi victima de călău. Cei care evită fondul cauzei folosesc tehnica de succes a victimizării: SOV este prezentat ca un martir al luptei împotriva unei dictaturi imaginare. Toţi avocaţii lui de astăzi ar merita felicitaţi de fiecare dintre cei 300.000 de păgubiţi FNI: cât mai condensat.
Vă amintiţi sloganul? Dormi liniştit! FNI lucrează pentru tine. Iată că nu şi-a pierdut actualitatea. Vântu poate dormi liniştit, chiar şi în arest. Aproape toată presa lucrează pentru el.

PS: Văd cum, la Antena 3, Gigi Becali este prezentat şi el ca o victimă a represiunii Băsescu şi, scandalos, comparat de Radu Tudor cu deţinuţii politici de pe vremea comunismului, îndemnat „să-şi păstreze credinţa“. Se răsucesc martirii anticomunismului în mormânt! La fel Dinescu, îl aud la Realitatea, cam pe la zece seara, cum se căzneşte să pozeze în urmărit ca pe vremea lui Ceauşescu, la fel şi Patriciu, şi Dan Diaconescu. Horror. Oamenii ăştia îşi bat joc de memoria dizidenţei româneşti făcând o paralelă între istoria lor penală de astăzi, ridicolă, de miliardari de carton, şi istoria tragică a marilor persecutaţi politic de dinainte de ’89. Recompunerea atmosferei din comunism face parte tot din arsenalul diversiunii TV.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

113 COMENTARII