Mai este ceva de comentat în urma acestui unic final de săptămână?
Să reamintim faptele. Vineri, 25 iunie 2010, Curtea Constituţională anunţă rezultatul votului asupra pachetului de legi trimis de guvern, netrecut prin parlament decât pentru asumarea răspunderii: salariile pot fi reduse, pensiile nu.
Motivarea neoficială – prezentată împleticit de unul dintre judecătorii Curţii – este că salariile bugetarilor sunt atributul puterii executive, dar pensiile sunt rezultatul contribuţiei trecute, acumulate şi păstrate de stat pentru a fi redistribuite celor care îndeplinesc condiţiile. Vom vedea care este textul motivării oficiale, însă nu poate fi departe de cele scrise mai sus.
Imediat au apărut două reacţii: satisfacţie în tabăra celor care se opun guvernului, mutre lungi şi supărate în tabăra guvernamentală. Guvernul se întruneşte de urgenţă şi produce un text penibil în care se spune că TVA se va majora de la 1 iulie 2010. Textul este penibil pentru că modificarea Codului Fiscal nu se poate face printr-o ordonanţă de urgenţă, ci printr-o lege, cu cel puţin şase luni înainte de intrarea efectivă în vigoare a modificării respective. Nu prea s-a respectat această prevedere în trecut, dar acesta nu este un motiv să nu se respecte de acum încolo.
Dacă îţi păstrezi mintea limpede, acest sfârşit de săptămână este un motiv de bucurie.
În primul rând, separarea puterilor în stat începe să funcţioneze. Guvernul nu face nimic vreo doi ani, când este presat de foruri internaţionale adoptă nişte măsuri controversate, nu vrea să le treacă prin dezbatere parlamentară (deci nu obţine sprijinul puterii legislative), puterea legislativă se adresează puterii judecătoreşti, care decide că puterea executivă are limite în acţiunile ei. Aceasta este semnificaţia profundă a evenimentelor din ultimele zile, oricâte bâlbâieli, aburi, fumuri şi minciuni s-ar propaga prin mass-media. Cea mai hulită ramură a puterii – puterea legislativă – s-a adresat celei mai fragile ramuri a puterii – puterea judecătorească – pentru a limita acţiunile celei mai puternice ramuri a puterii – puterea executivă. Nimic mai mult decât atât. Dar nici mai puţin. Este un enorm pas înainte, poate printre cei mai importanţi în ultimele decenii în România.
Al doilea motiv pentru care decizia Curţii Constituţionale este un motiv de bucurie este faptul că guvernul – puterea executivă în stat – trebuie să se întoarcă la muncă. Guvernul trebuie să găsească alte căi decât scăderea pensiilor pentru a reduce deficitul bugetar şi a evita încetarea de plăţi. Sigur, guvernul ar putea să se apuce de muncă adevărată – să elimine din guvern miniştrii şi secretarii de stat care au firme alimentate de la bugetul statului – după unele calcule sunt opt miniştri (între care pleziristul tomnatic şi deprimat Sebastian Vlădescu) care sunt legaţi ombilical de bugetele publice; să accelereze privatizările, să reanalizeze redevenţele, concesiunile şi accizele, să descentralizeze, subcontracteze şi să ridice eficienţa serviciilor publice şi a puterii executive… Guvernul s-ar putea apuca de lupta împotriva pieţei negre, gri, vinete, cu picăţele, de lupta împotriva economiei nonfiscale, contrabandei şi corupţiei… În fine, nu le mai listez aici, că nu vreau să se spună că repet aceleaşi vorbe de zeci de ori, ca popa care citeşte aceeaşi predică în fiecare duminică, dar odată de la cap la coadă şi a doua oară de la coadă la cap, de zic babele că e foarte diferit de ce a zis data trecută.
Bucuria că puterile statului sunt separate şi încep să fucţioneze astfel este însă doar teoretică.
Ca şi dumneavoastră, sunt sceptic că guvernul se va apuca de treabă. După prima reacţie, se dă supărat, sabotat, neînţeles, deprimat şi deraiat. Atât de rea a fost prima reacţie a guvernanţilor la auzul deciziei Curţii Constituţionale că i-a dat ocazia celui mai catastrofic ministru de finanţe pe care l-a avut România de multe decenii încoace, Varujan Vosganian (cel cu cămaşă neagră şi bandulieră de piele, vă amintiţi, care voia ghetouri pentru ţigani) să apară iar pe micile ecrane pentru a-şi prezenta trăsnăile.
Să rezumăm: creşterea TVA va aduce creşterea inflaţiei, deprecierea leului, reducerea consumului, reducerea PIB (probabil că anul viitor nu vom avea minus 0,5, ci minus 2,5), creşterea pieţei negre şi a evaziunii fiscale, creşterea arieratelor statului şi a firmelor private, creşterea întârzierilor la plata creditelor statului, firmelor şi familiilor. Numai creşterea TVA nu va putea elimina spectrul încetării de plăţi. Este nevoie de mult mai mult decât atât.
Dar în palatul Victoria nimeni nu pare a şti ce ar mai fi de făcut.
