22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiAsumarea şi realizarea

Asumarea şi realizarea

Asumarea răspunderii de către guvernul Boc asupra unor legi care reduc salariile şi beneficiile, reduc pensiile, reduc unele subvenţii sociale şi măresc multe taxe este doar un act politic, care se termină într-un număr de pagini publicate în Monitorul Oficial. Problema-cheie este ce se întâmplă după tipărire.
Ca să aplici aceste legi trebuie să ai un instrument (pe vremuri se numea „aparat“) şi un program de activitate. Sistemul administrativ şi cel politic găsesc sute de căi de a evita consecinţele legilor respective şi de a beneficia de erorile şi omisiunile lor. Deja se cunosc şi se aplică unele dintre ele: administraţia locală şi centrală şi-a mărit cu repeziciune salariile în luna mai pentru ca reducerile din iulie să-i prindă gata aranjaţi; s-au accelerat pensionările pe caz de boală şi anticipate; se reduce pe orice cale ocupa-rea locurilor bugetate în aşa fel încât să rămână fonduri necheltuite pentru forţa de muncă, fonduri din care se pot distribui prime şi recompense lunare şi trimestriale; şi multe alte proceduri pe care chiar un bun cunoscător al sistemului nu le poate inventaria. Creativitatea administraţiei de a se reproduce şi de a se extinde este fără limite – caracteristică valabilă peste tot în lume, nu numai la noi. Tendinţa naturală a administraţiei este de a se reproduce lărgit, de a-şi căuta noi domenii de reglementare şi control pentru a-şi justifica creşterea. De aceea, din timp în timp, guvernele reduc brutal aparatele administrative şi se retrag din diferite domenii de activitate – administraţia tinde uneori să consume mult mai mult decât produce şi să-şi extindă influenţa asupra unor domenii unde este îndeobşte o frână.
De peste 30 de ani suntem într-o fază în care guvernele reduc administraţia şi se retrag din activităţile economice. Consecinţa celor două războaie mondiale ale secolului trecut a fost că administraţiile centrale şi locale au ajuns să facă activităţi economice şi comerciale ca un agent privat, dar să şi reglementeze viaţa economică. Prin urmare administraţiile de stat erau – şi multe încă sunt – într-un profund conflict de interese. De la generaţia Reagan, Thatcher, Gorbaciov (la începutul anilor ‘80) administraţiile se retrag din economie (în 1977, circa 50% din economia Marii Britanii era proprietate de stat, iar sindicatele controlau peste 30%) şi se concentrează asupra politicilor publice, investiţiilor de stat, reglementării şi controlului. Nu peste tot, nu în aceeaşi măsură. Grecia are încă 50% din economie proprietate de stat, deşi foloseşte de multe ori management privat şi listarea la bursă. Franţa este campioana controlului statal al economiei, control adeseori orientat politic. Privatizările promovate în statele foste socialiste imediat după 1990 de instituţiile internaţionale erau consecinţa unei experienţe dureroase de zeci de ani în care proprietatea de stat asupra economiei a consumat resurse enorme cu eficienţă minimă. În Estul Europei, privatizările s-au suprapus peste închiderea întreprinderilor neviabile, ceea ce a gene-rat o contrareacţie politică şi chiar socială, condamnând privatizarea ca procedură de deschidere a economiei şi societăţii.
Lecţiile celor peste 30 de ani de retragere a statului din activităţile economice şi de reducere a aparatelor birocratice trebuie bine cunoscute pentru a nu repeta greşeli scumpe. Foarte scumpe.
Două dintre aceste lecţii sunt importante pentru guvernul Boc, de fapt pentru întreaga societate – dacă dorim să ieşim cât de cât întregi din criza economică. Prima lecţie este că este necesară o unitate centrală de decizie, monitorizare şi control a procesului de reajustare a administraţiei şi a cheltuielilor statului. În România, această structură a existat – se numea Cancelaria primului-ministru. Cancelaria a fost desfiinţată în ianuarie 2009 de noul prim-ministru Boc pentru că a fost percepută drept o creaţie inutilă a doi prim-miniştri anteriori. Aşa ca în povestea livezii din Goicea: un prim-secretar de judeţ a făcut o livadă de cireşi, după patru ani, când a intrat pe rod, a venit alt prim-secretar care a scos cireşii şi a plantat piersici, iar după alţi patru ani, a venit al treilea prim-secretar care a scos piersicii abia intraţi pe rod şi a cultivat soia. Povestea e adevărată – numai numele comunei e schimbat. Cancelaria primului-ministru îl pune pe primul-ministru al Guvernului României pe picior de egalitate cu colegii săi din guvern. Dacă nu ai Cancelarie, ajungi ca preşedintele să spună că primul-ministru este sabotat de miniştri din guvern.
Al doilea instrument este Consiliul de Stat pentru Investiţii Strategice. Acesta este principalul instrument de planificare, finanţare şi monitorizare a investiţiilor considerate strategice. În unele ţări din Occident, CSIS (sub diferite denumiri) se ocupă chiar şi de clădirile administraţiei centrale. CSIS – sau cum doriţi să-l denumiţi – este cel care studiază nevoile de investiţii de stat (clădiri, drumuri, autostrăzi, porturi, mine, irigaţii, centrale energetice, aeroporturi, echipament militar major etc.), deschide licitaţii pentru aceste lucrări şi supraveghează execuţia lor. Fondurile pot fi proprii (rar) sau împrumutate. Execuţia poate fi efectuată de stat (foarte rar) sau de privaţi. În medie, investiţiile strategice consumă aproximativ 2% din PIB (în România 6% din buget) şi produc între 4% (Spania) şi 14% (Franţa) din PIB. Dacă Franţa şi Marea Britanie nu ar fi avut asemenea organisme, nu s-ar fi construit niciodată Concorde, tunelul Mânecii sau Airbus.
Fără Cancelarie şi Consiliul de Stat pentru Investiţii Strategice, guvernul Boc – sau oricare ar mai veni – nu va putea aplica legile pentru care şi-a asumat răspunderea. Adică vom vedea cum reducerea salariilor măreşte costurile în administraţie. Cum deja se întâmplă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII