21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiDa, se poate. Acum. Altfel.

Da, se poate. Acum. Altfel.

Este posibilă transformarea finanţelor publice din România fără ca ţara să ajungă din nou în încetare de plăţi şi fără a reduce semnificativ standardul de viaţă?
Da, este posibil.  
Numai că trebuie să ştii ce să faci. Şi cum să faci.
Câteva condiţii sunt favorabile.
Există încredere din partea CE şi FMI, reflectată în încredere pe pieţele financiare internaţionale pentru România. FMI a agreat cu jumătate de gură planul Băsescu de reducere a veniturilor pensionarilor şi salariaţilor publici pentru că, în majoritatea ţărilor lumii, FMI are o imagine negativă, iar experienţa îi spune că asemenea reduceri nu se pot realiza, provocând dezordine socială. De aceea, mesajul FMI este „încercaţi cu chirurgia, dacă nu merge, în toamnă majoraţi taxele“. În România însă imaginea FMI este pozitivă, cu excepţia unei singure forţe politice care a luat locul PRM în condamnarea străinilor drept cauză a nefericirilor româneşti. Trecute, prezente şi viitoare.
Există, de asemenea, sprijin public pentru măsuri mai radicale. Iar actuala forţă guvernamentală mai are 30 de luni până la primul val de alegeri – dacă nu le dă prin cap să facă alegeri anticipate.
Suficiente condiţii pozitive. Aţii n-au nici măcar atât. Grecia, Irlanda, Spania nu se bucură de un dram de încredere din partea pieţelor, iar guvernele lor stau mai slab decât guvernul Boc în propriile ţări (da, se poate şi asta!).

Mai întâi trebuie stabilite obiectivele. Apoi trebuie create mijloacele de realizare a acestor obiective.
Obiectivele nu pot fi decât două: creşterea veniturilor şi scăderea cheltuielilor. În ciuda simţului comun, creşterea veniturilor nu antrenează inevitabil scăderea cheltuielilor. Dimpotrivă, cum ştie orice om care a îndrăznit să intre în sectorul privat, ca să ai venituri mai mari trebuie să cheltuieşti mai mult. Întrebaţi-i pe cei care obţin contracte prin corupţie – ei ştiu procedura. Şi o practică.
Creşterea sănătoasă a veniturilor statului – sau a bugetului consolidat, dacă vă plac cuvintele grele – nu se poate realiza decât pe patru căi. S-au inventat sute altele – îndeobşte creşteri de taxe, impozite şi prelevări – dar toate duc într-un singur punct: creşterea pieţei negre, reducerea veniturilor. Împăratul Vespasian a pus o taxă pe folosirea veceurilor publice din Roma (acum vreo două mii de ani) şi a constatat că Roma s-a umplut de fecale şi urină. Că omul normal la cap nu era să plătească de două-trei ori pe zi ca să-i umple vistieria împăratului… Dacă nu ştim economie, măcar să învăţăm istorie…
Creşterea veniturilor se realizează prin: reducerea evaziunii fiscale, privatizări, externalizări şi multiplicarea serviciilor cu plată efectuate de stat. Fiecare dintre aceste patru direcţii implică o discuţie mai lungă. Mă rezum doar la câteva exemple. Reducerea evaziunii fiscale poate fi spectaculoasă – cum ar fi, de exemplu, România să cumpere CD-ul cu numele cetăţenilor români care deţin conturi în Elveţia. Germania a plătit 4 milioane de euro pe acest CD (imoral, căci omul care vinde CD-ul este de fapt un hoţ, dar am văzut plăţi făcute teroriştilor, darămite hoţilor) şi a recuperat 1,4 miliarde de euro. Numai faptul că s-a anunţat că Germania a cumpărat CD-ul a determinat 10.000 de nemţi să treacă pe la fisc. Dar reducerea evaziunii fiscale poate fi şi nespectaculoasă: cum ar fi ca la plăţile pentru educaţie şi sănătate să se deducă TVA-ul? Dacă omul ar şti că plăţile lui la dentist (cam 400 de milioane de euro pe an), farmacie (5,5 miliarde de euro pe an), servicii educaţionale (1,5 miliarde de euro pe an), restaurant (peste 5 miliarde de euro pe an) ar antrena rambursarea TVA-ului, să vezi ce presiune ar face pe dentistul propriu, farmacie, profesorul cu care copilul ia meditaţii, universitatea la care este nora studentă, birtul din colţ, unde merge cu prietenii la un mic şi o bere, să primească factură fiscală, nu chitanţă de mână… Da, se poate ajunge ca la Roma sau Tokyo, unde chelnerul te întreabă: cu factură sau fără? Dacă e „fără“ e mai ieftin. Dar tot cresc veniturile statului cu sume la care acum nu putem decât visa.
Ar mai fi exemplul ADS – Agenţia Domeniilor Statului. V-aţi îngrozi să aflaţi că statul român dă în chirie milioane de hectare de pământ, mii de clădiri, mii de echipamente comerciale şi industriale cu un leu pe an hectarul sau 10 lei pe an ditamai instalaţia, bani care oricum nu se plătesc. Vi s-ar ridica părul măciucă dacă aţi şti că sute de mii de hectare nici măcar nu mai au contracte valide…
Vine apoi scăderea cheltuielilor. Nici această operaţiune nu este grea dacă definim exact ce cheltuieli trebuie să scădem. Din cauza sistemului nostru social – foarte asemănător cu cel european – ajutoarele sociale şi pensiile garantate de stat asigură că 50% din populaţia României nu cade sub pragul de sărăcie. Dacă nu ar fi sistemul asigurărilor sociale şi pensiilor garantate de stat, 50% din populaţia României sau a Marii Britanii ar cădea sub 2 euro pe zi – pragul de sărăcie severă stabilit de ONU. Când te apropii de pensii sau prestaţii sociale, trebuie să ai permanent în faţa ochilor ideea că scăderea lor trimite milioane de oameni sub pragul de sărăcie severă.
Dar gestionarea pensiilor şi a prestaţiilor sociale poate fi făcută mai eficient. Am un exemplu pe care tot îl dau până aude cineva: sunt peste 250.000 de automobile în sistemul administraţiei publice de stat, care costă cam o treime din costurile salariale.
Iar dacă ştii ce să faci (creşterea veniturilor şi scăderea cheltuielilor), ştii şi cum să faci. Sau poate trebuie să mai scriu un articol despre asta…

Notă. Văd că invenţia lui Miron Mitrea cu postacii pe internet se extinde. Am vaga bănuială că mulţi dintre cei care  înjură sunt plătiţi de stat şi anume de un minister foarte cochet şi dezvoltat. Nu mă deranjează înjurăturile – am fost deputat şi ministru şi am pielea tăbăcită. Mă deranjează că oamenii care vor într-adevăr să comenteze nu au loc de agitatorii de pe net. Deci, dumneavoastră aveţi exemple de creşterea veniturilor şi scăderea cheltuielilor statului, fără a trimite oamenii în sărăcie?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII