16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiDin nou despre Grecia; de data aceasta cu Videanu

Din nou despre Grecia; de data aceasta cu Videanu

S-a scris mult despre ce se întâmplă în zona euro, cu Grecia, Spania, Italia, Portugalia, Irlanda. S-a scris, de asemenea, mult despre asemănările dintre România şi Grecia: deficite comerciale mari, deficite bugetare mari, corupţie politică, politică fiscală aberantă, minciuni şi înşelăciuni ca politică de stat.
Grecia s-a întors către partenerii europeni, mai ales ceilalţi 15 din zona euro, cu speranţă. A furnizat toate datele cerute privind modul în care a vândut veniturile viitoare ale aeroporturilor, spitalelor, autostrăzilor, primăriilor etc. pentru a obţine bani acum. A raportat ce influenţă au avut marile firme de speculaţii financiare în acest proces. A redactat un document în care a arătat că firmele germane şi italiene au fost marii beneficiari ai cheltuielilor bugetare (extravagante sau nu) ale Greciei. Numai pentru Jocurile Olimpice (pe care grecii au vrut să le facă memorabile, pentru că se aniversa un secol de la primele JO din istoria modernă) s-au cumpărat programe de securitate de miliarde de euro, în special de la firme germane şi italiene. Grecia a subliniat, de asemenea, ce uriaşe comenzi au primit firmele europene de armament – în veşnicul conflict cu Turcia, Grecia a preferat să cumpere echipamente europene în locul celor identice cu ale turcilor, adică americane.
Dar toate acestea vor rămâne probabil într-o notă de subsol a istoriei. Germania şi Olanda nu au fost deloc impresionate de rapoartele şi conferinţele de presă ale grecilor şi le-au spus că sunt singurii responsabili de ce au făcut. I-au invitat pe greci să ceară oficial ajutorul colegilor europeni, adică i-au atins exact unde grecii au punctul cel mai sensibil: ei, leagănul lumii moderne, întemeietorii democraţiei, filosofiei şi matematicii moderne, să ceară ajutorul unor mâncători de cârnaţi cu varză, care hălăduiau prin păduri când grecii antici defineau standardele de frumuseţe ale lumii… 
În curând însă se va lua o decizie. Germania, Olanda, Italia, Franţa vor ajunge la o procedură prin care să ajute, dar să nu stimuleze. Pentru că dacă uşurează rapid şi fără condiţii sarcina guvernului grec, orice membru al zonei euro, mai larg, al Uniunii Europene, va cheltui fără măsură, mângâiat de gândul că îl vor salva colegii mai bine dotaţi din punct de vedere financiar.
Acest caz are însă o semnificaţie foarte importantă pentru români. Este vorba de modul de guvernare. Doi indicatori sunt cruciali pentru a conduce o ţară în lumea modernă: balanţa bugetară şi balanţa comercială. Balanţa bugetară arată dacă ţara cheltuieşte mai mult decât încasează sau nu. Balanţa comercială arată dacă ţara exportă mai mult decât importă sau nu. Aceşti doi indicatori sunt foarte legaţi între ei. Dacă balanţa comercială este negativă, atunci trebuie să reduci la minimum deficitul bugetar sau chiar să treci pe plus. Adică statul să cheltuiască mai puţin decât încasează. Dacă balanţa comercială este pozitivă, atunci îţi poţi permite un mic deficit bugetar, respectiv să cheltuieşti ca guvern mai mult decât încasezi. Balanţa comercială depinde aproape exclusiv de ce face economia (privată şi de stat) ţării respective. Este o economie competitivă, care reuşeşte să adauge valoare produselor ei, care cucereşte noi şi noi pieţe şi exportă mai mult decât importă? Atunci balanţa comercială este pozitivă, iar primul-ministru al ţării respective poate să proiecteze o nouă autostradă, un nou pod, o alocaţie socială etc., pentru că economia aduce mai mult decât consumă.
Balanţa comercială este negativă, adică economia consumă mai mult decât produce? Atunci limitezi consumul intern, creşti taxele şi spui oamenilor că atâta timp cât economia are balanţă negativă, ei nu pot să obţină credite de consum cu 3% dobândă.
Aceste lucruri sunt cunoscute de peste 200 de ani. Trei economişti au desluşit misterele raportului între buget şi comerţ: Adam Smith, David Ricardo şi Karl Marx. După ei însă au venit „inventatorii“. Unul a spus că, dacă ai poziţie dominantă pe piaţa de capital, poţi merge cu ambele deficite simultan pentru că totdeauna lumea va cumpăra datoriile tale. Şi uite aşa s-a prăbuşit Marea Britanie din situaţia de superputere mondială la începutul secolului XX. Alţii au spus că poţi să închizi economia ţării între ziduri de fier şi să nu depinzi de comerţul internaţional. Şi uite aşa s-a prăbuşit sistemul ţărilor socialiste. Un al treilea, încă şi mai deştept, a spus politicienilor că, dacă ai armată şi prezenţă militară peste tot în lume, poţi cheltui oricât pentru că lumea te va respecta oricum. Şi uite aşa au ajuns SUA cea mai îndatorată ţară din lume, dezindustrializată şi dependentă de achiziţiile chineze şi japoneze de hârtii guvernamentale americane.
Decizia majoră pe care trebuie să o ia clasa politică românească este dacă adoptă sistemul grec de guvernare – ambele deficite maxime, la un moment dat în genunchi la bogaţii lumii – sau sistemul echilibrat. Avem un deficit comercial uriaş – cum am avut în timpul guvernării Tăriceanu? Majorăm toate taxele de consum (TVA etc.), majorăm dobânzile, micşorăm deficitul bugetar, până când economia pricepe că trebuie să exporte mai mult decât importă. Oamenii nu vor avea prea mulţi bani în buzunar, se vor uita la mărunţişul primit rest la magazin, vor încerca să-şi reducă la minimum cheltuielile şi să-şi majoreze veniturile. Vor ajunge ca suedezul miliardar, care merge cu autobuzul la serviciu cu abonament redus pentru pensionari.
Discuţia e mai lungă. Modelele sunt simple dacă ai mintea deschisă şi nu năclăită. China are surplus comercial şi surplus bugetar: nu dă drumul la consumul intern până nu va avea un PIB de ţară dezvoltată. Germania are un enorm surplus comercial şi un foarte mic deficit bugetar, deşi a înghiţit o ţară şi a fost principalul motor al lărgirii UE. Norvegia are un uriaş surplus comercial, bugetul aproape de zero, iar din vânzările de petrol şi electronică pune ceva deoparte pentru vremea când petrolul se va termina.
Să povestesc ceva personal. Când eram deputat (scuze, vă rog, orice om mai greşeşte în viaţă), l-am audiat pe Adriean Videanu, candidat la postul de ministru al economiei în primul guvern Tăriceanu. L-am ascultat şi l-am întrebat pe care din cei trei factori ai creşterii economice va pune accentul guvernul Alianţei D.A. Mi-a răspuns fără ezitare: consumul gospodăriilor. I-am spus că în acest caz va trebui să mărească taxele, pe care ei tocmai le reduseseră, prin cota unică. S-a uitat lung la mine şi mi-a răspuns: „Da, aşa e, dar noi nu vom mai fi la guvernare când va veni nota de plată“. M-a mirat şi m-a bucurat că un candidat de ministru ştie care sunt factorii creşterii economice. M-a uluit cinismul lui. Şi mi-am dat seama că nu sunt bun de politician.
Ceea ce s-a şi dovedit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

35 COMENTARII