La porţile iadului

Autori


Cine are ghinionul să se îmbolnăvească, ba, mai rău, să ajungă la secţia de urgenţă a unui spital din România va afla sau va vedea cum arată iadul; infernul din sistemul sanitar autohton. În plus, dacă va scăpa cu viaţă, abia atunci îşi va păzi cu străşnicie sănătatea, acest dar de la Dumnezeu pe care mulţi dintre noi nu ştiu să-l preţuiască.

Se spune că numai cine a cunoscut suferinţa cauzată de boală poate deveni mai bun, mai tolerant şi chiar mai înţelept. Se pare, însă, că asemenea… consecinţe, benefice întregului organism social, nu îi ating şi pe cei care se ocupă cu treburile sănătăţii oamenilor.

Se mai spune că numai în faţa bolii şi a morţii suntem egali. Ne convine sau nu, este un adevăr. Dar tocmai acest adevăr devine excesiv de dureros atunci când Sănătatea, a se citi sistemul sanitar, încearcă să accentueze, cu sârg, chipul bolii. Aveam să-l cunosc şi eu, la Secţia de urgenţă a Spitalului Universitar din Bucureşti, în calitate de însoţitor al unei persoane din familie, nevoită să apeleze la „urgenţă“.

Recunosc, atmosfera din spitale mă deprimă. Şi refuz să cred că un om normal poate trăi sau percepe altfel – evident, la noi – locul unde ar trebui să te faci bine, dar de unde te întorci, uneori, mai bolnav decât ai fost. Situaţia este cunoscută de cei care mânuiesc bugetul Sănătăţii. Şi totuşi, douăzeci de ani scurşi în deplină libertate de posibilă schimbare nu ne-au adus mai aproape de nivelul lumii civilizate. Dimpotrivă! Ne-au aruncat în haos, în coşmar; la porţile iadului aşteptării, al chinului prelungit.

Pentru câteva ore bune, am intrat într-un tablou al fugii din faţa morţii. Dezastruos regizat, dacă privim din perspectiva eficienţei „tratamentului“ aplicat şi a promptitudinii lui. Excelent de bine pus la punct pentru un film documentar care s-ar putea intitula „Între iadul minor şi iadul major“. Şi am convingerea că medicii implicaţi nu sunt răspunzători de dramatismul acestui scenariu. Iată cum se derulează: de cum intri pe uşă, constaţi o nelinişte generală, alimentată de un du-te-vino permanent, întrerupt, din loc în loc, de tradiţionala coadă – paralelă cu unul din pereţi sau perpendiculară pe direcţia uşii, şi de alte multe cozi „minore“. Mergi la „Recepţie“, adică la „Informaţii“, unde ţi se completează o fişă cu numele şi datele de identificare. De aici, eşti îndrumat spre un fel de „Triaj“. O asistentă îţi ia tensiunea şi te trimite la cabinetul „Consultaţii“. Următorul „popas“ este la „Deşocare“, unde se stabileşte gradul urgenţei: minor sau major, după cum este iadul fiecăruia. Încerc să aflu de la o doctoriţă care sunt „urgenţele minore“ şi care sunt cele „majore“. „Cele minore pot aştepta până la două ore (am uitat să spun că bolnavii aşteaptă tot timpul în picioare, sprijinind pereţii, în afara celor care sunt culcaţi pe tărgi – n.r.). Urgenţele majore sunt cazurile grave – infarct, comoţie cerebrală, care au prioritate“, mi se explică. Dar ambele grade de urgenţă se „întâlnesc“, într-un mod straniu, la „Deşocare“. Aici ţi se afundă drumul. Între timp, pompierii SMURD aduc câţiva boschetari în stare… ambiguă. Şi ei au prioritate. Cei mai nedreptăţiţi sunt bolnavii cu „urgenţe minore“. Epuizaţi de boală, trimişi de la o uşă la alta, se pierd prin furnicarul pacienţilor, într-o învălmăşeală continuă. Spaţiul este impropriu: nu există o sală de aşteptare adecvată.

Iar drumurile se întâlnesc tot la „Deşocarea“-mumă. Ea te trimite la EKG, apoi la


ecograf… etc., etc.

Cu asemenea „organizare“, medicii şi asistenţii sunt suprasolicitaţi, pacienţii – livizi de suferinţă, iar însoţitorii lor – nerăbdători să afle diagnosticul. „Avem 400 de cazuri pe zi, iar în România oamenii nu sunt civilizaţi“, spune un medic de la „Deşocare“. Poate vrea să spună „bolnavii se simt atât de rău, încât aproape dau buzna în cabinete“. Să mai vorbim de un minim respect cuvenit drepturilor omului?!

În sfârşit, este aici, pe holurile mult prea strâmte pentru atâtea rânduri de aşteptări, o solidaritate de priviri şi nedumeriri cum n-am mai întâlnit. Un tânăr, venit cu soţia, probabil „încadrată“ la „urgenţă minoră“, exclamă revoltat: „Şi în război cred că e mai organizat!“. De ce lipseşte, oare, tocmai organizarea? De ce sunt plimbaţi bolnavii de la un cabinet la altul – până uită unde trebuie să mai ajungă, cu „aparţinătorii“ lor cu tot?, cum titrează un anunţ lipit pe uşa cabinetelor – „În atenţia pacienţilor şi a aparţinătorilor“. Dar cine mai are timp pentru detalii lexicale într-un loc unde iadul dezordinii şi al suferinţei vorbeşte suficient de grăitor despre problemele din România mileniului III, ce par fără rezolvare?, mă întreb şi eu după cele aproape patru ore petrecute pentru o „urgenţă minoră“, în calitate de „aparţinător“…

Ce mai contează? Noi să fim sănătoşi!



Comenteaza acum

21 Comentarii

  1. Parpanghel said:

    Si totusi in Romania traiesc destul de multi oameni cumsecade si la locul lor, printre ei si medici.
    Nu pot sa inteleg de unde vine acesta “dezordine”…
    Cu nosc tineri deosebit de inzestrati care nu vor (inca) sa emigreze. Am tot respectul pentru ei, dar …
    le cam plang de mila!

  2. doar dezorganizare? said:

    hai sa vorbim si despre lipsa medicamentelor, seringi, vata, spirt, iod, hirtie igienica, sapun, cearceafuri, mobilier derapanat , DOCTORI, ASISTENTI, spaga, nesimtire din partea cadrelor medicale, mita la portar sa te lase sa intri, si mai presus de toate lipsa OAMENILOR SI A OMENIEI. Haos in sistemul sanitar?nicidecum., e plin de detoate, nu-i lipseste decit bunul simt si citiva cu parul si bita care sa loveasca in stinga si dreapta fara mila.Sa traiti bine! Asta ati vrut, asta aveti!!!!!!!!!!!1

  3. RRomanul patriHHotz said:

    Politicienii nu au aceste probleme pentru ca ei se trateaza in strainatate. Si atunci nu-i intereseaza prin ce trec simplii cetateni care ajung la spital. Intr-adevar spitalele romanesti sunt deprimante: mizerie, suferinta, sictir din partea cadrelor medicale. Ele sunt numai bune pentru filme de groaza. Pe post de ministri ai sanatatii au ajuns tot felul de caricaturi; directorii de spitale si de directii sanitare sunt ocupati cu trasul sforilor din care trebuie sa pice ceva.
    Toata aceasta mizerie din spitale a luat nastere sub comunisti si s-a patrat pana azi pentru ca aceiasi securisto-comunisti controleaza totul.
    Rotariu ne spune ca in capitalism (ala facut de comunisti) saracii se uita de la distanta la bogatii patriei. Pe vremea comunistilor nici sa te uiti nu aveai voie iar de multe ori trebuia sa circulam pe trotuarul de pe partea opusa.
    Atunci bogatii patriei, grupati in clanul mafiot numit PCR, erau foarte sensibili la curiozitatea clasei muncitoare.

  4. Passagero said:

    Haha,chiar asa,daca erai prea curios si mai ziceai ceva riscai sa te ascunda,desi constitutia comunista garanta dreptul la opinie si la privit !

  5. Passagero said:

    Rotariule,rezultatel e ce le-am avut pana acum(educatie + servici) nu-ti confirma deloc insulta cu care m-ai gratulat ieri.Si asta intr-un sistem capitalist,opresiv,s train si plin de adversitate,asa
    cum il prezinti tu mereu.
    Este adevarat ca n-am multe apartamente si masini asa cum te lauzi tu,insa am ceva inestimabil de care tu duci lipsa ! Lupul imbracat in piele de oaie caruia i s-a facut mila de femeia cu 2 lei !
    Mai incet cu ofensele,daca vin in Craiova s-ar putea sa-ti calc dugheana PASuita si sa discutam altfel,nu precum din dosul ecranului.

  6. RRomanul patriHHotz said:

    Passagero, vreau sa particip si eu la intalnirea cu toarashul Rotariu! Auzi la el, cica daca vine PAS-ul la putere vor respecta Constitutia, probabil tot asa cum o respectau si aia de dinainte de 89.

  7. Radical said:

    Un articol scris fara pompa, dar care nu exagereaza cu nimic. Au mai schimbat “fata” urgentei, totusi. Era mai hidoasa acum cativa ani, cand stateai pe culoarul ala intunecos. “Receptia” aia parca iti da incredere sa intrii.Ce patesti dupa … asta e.*** Dl. Passagero si dl. RRomanul patriHHotz, vad ca va da prin gand sa va dedati la violente:) *** Sa revin la dialogul cu dl. DDR de ieri …Spuneati ceva despre profesionalismul nevesti-mii si despre faptul ca poate fi inlocuita. Am sustinut eu ca este singura profesionista din tara asta, sau ca nu poate fi inlocuita ? Nu ! E plin cimitirul de oameni de neanlocuit. Acum vreo 15 ani m-am angajat la o firma privata nationala(cel mai mic din firma), iar in 4 ani am devenit director. Eram primii pe tzara, luam prime din 3 in 3 luni, dar vazand ca se poate, ni se tot marea “planul”. Si s-a tot marit pana cand nu l-am mai facut si am fost sanctionati la salariu (asta da sclavagism) . Atunci am discutat cu conducerea, le-am expus nemultumirile mele, n-am ajuns lan ici un consens si am plecat. M-au INLOCUIT. N-am fost de neanlocuit. Dar cu ce pierderi ? Pt orgoliul unor sefi mai mari decat mine ? DIn prima sucursala, au devenit o agentie mica in subordinea altei agentii. Abia dupa 6 ani a reusit sa isi revina, dar fara sa mai fie vreodata primii. Intelegeti cum e cu inlocuirea ? Eu, dl. DDR, va dau intotdeauna exemple / pilde, prin care sa va fac sa intelegeti ce se intampla cu viata asta (chiar daca dvs ati parcurs mai mult din ea). Uitati-va la echipa nationala a Romaniei. Au inlocuit pe Hagi, pe Dorinel Munteanu ; au venit Mutu si Chivu, dar cu ce pierderi ? A mai fost Romania in fotbal la fel de buna ? Nuuuu ! Eu, acum, exclud faptul ca ei s-au retras pe motiv de varsta. Ma refer strict la inlocuire. Vreti sa spuneti ca toti oamenii sunt la fel de competenti. Mi se pare o prostie (ma scuzati) . Nici chiar dvs. nu va considerati egalul multora de pe forum. Vreti sa spuneti ca Hagi e la fel de competent precum Costea ? Ca tot dau exemple din astea. NU, oamenii nu sunt egali. Nici macar nu se nasc egali. Toti copiii au un bagaj genetic. Depinde cum e pus in valoare. Exista si exceptii, evident, care nu isi exploateaza altfel resursele intelectuale / fizice, fara sa tina cont de acest bagaj, dar el exista. *** Va respect opiniile, dar nu le impartasesc, imi place sa discuta in contradicotriu, dar pana la deposedare de averi castigate cinstit. Am vazut ca aveti o ura acerba fata de cei care au revendicat averile confiscate, fara sa intelegeti ca ele au fost acaparate tot de fostii comunisti care sunt acm la putere.Ori faceti parte din”echipa”care alimenteaza astfel de adversitati fata de acesti oameni, pt cine stie ceinterese. Spun asta intrucat nu cred ca dvs nu stiti ca majoritatea proprietatilor “castigate” in instante au revenit derbedeilor imobiliari din Primarie. Aici ne-am certat intotdeauna si eu m-am manifestat mai violent, dar ala a fost momentul meu de revolta si nu-l voi mai repeta infelul ala.

  8. carcotas said:

    Fiti fericiti ca avem cele mai multe biserici din lume/cap de locuitor,biserici ce la fiecare impartire de buget primesc bucati consistente din banul public.Ce ne trebuie spitale ?La biserica nene,la pupat de moaste,rugaciuni,mat anii.Avem prea multi medici.Sa mai dam afara din ei .Popi ne trebuie,fara numar ,sa aiba cine ne ingropa.Cei de sus au nevoie acuta sa scada populatia ca nu mai ajung banii.Cate spitale sau scoli s-au construit in ultimii ani?Biserici stiti cate?Spre ce se merge?Spre credinta oarba.Un popor indobitocit de lipsa de carte si macinat de boli,dar manevrat de armata de preoti este mult mai usor de stapanit si manevrat.

  9. jalique said:

    raspunsul e foarte simplu: UPU – prin vointa acelui dr. raed, contine o armata de oameni complet neinstruiti, si-exceptional de bine platiti!. poate ca raed o fi avut intentii bune, dar a dat o asa amploare acestui serviciu de urgente incat s-au facut angajari cu nemiluita, si evident, cind s-au terminat putinii specialisti, au luat pe cine s-a nimerit, chiar fara pregatire medicala, dupa ce au desfiintat garzile specialistilor din spital, ca deh…ei stiu de toate. la craiova, upu are cred peste o suta de oameni, majoritatea complet nestiutori, dar foarte importanti. si, ptr. un salariu imens, pun mina pe telefon si cheama specialistii din sectii, sa-i descurce, dar aceia nu sint platiti la fel, asa ca…feriti-va!

  10. si poza??? said:

    Si madama inchipuita din fotografie cine este? Ce scrie in articol nu ma uimeste, doar traim in Romania si nu are rost sa speram la mai bine. In schimb, poza pusa langa articol mi se pare aiurea, puteau sa faca o foto pe holul de la Urgente, dar asa e, pe multi nu-i duce capu’…

  11. cetatean said:

    Carcotasule, intr-adevar problema are legatura cu bisericile, dar nu pentru ca sunt multe ci pentru ca sunt goale.

  12. ION said:

    DE 2 LUNI ARDE ATENA NU ESTE ZI SA NU SE DEA FOC LA CEVA DOAR PENTRU CA GUVERNUL ELEN A INGHIETAT SALARIILE (DECI NU A TAIAT) LA NOI SA II F…..TA SI IN C…R SI NU IES LENE MARE DAI DRACU SA MOARA TOTI

  13. gura pacatosului said:

    Poate ne spune cineva cand se va finaliza constructia spitalulului inceputa pe banii norvegienilor. prin anii1994 din str. Sararilor..in imediata apropriere a spitalului TBC si nr.3..Cunosc un intreprinzator strain care era amator sa deschida o clinica privata in Romania..Probabil ca nu se doreste sa se vada ce inseamna un spital cu conditii decente si personal putin,platit acceptabil si de buna calitate..Mai bine sa se degradeze constructia care este intr-o faza destul de avansata..asa cum a stat si blocul S200 de langa piata..Investitorul vrea o negociere corecta si fara spaga..deoarece stie ca poate alege aici la noi personal bine calificat pe care poate sa-l plateasca ceva mai putin decat in America pentru ca este la el acasa si isi acopera mai usor cheltuielile.decat daca ar emigra

  14. NIET said:

    SI CE DACA UNELE METODE SINT LUATE DE LA HITLER – DECI IN SPITALE SE POATE TESTA SPECIA UMANA – SI ASA AVEM CEI MAI MULTI BOLNAVI INCHIPUITI – PENSIONARI – DIN EUROPA .

  15. Laly said:

    Probabil ca o sa ramaneti surprinsi dar si sistemul de urgente din Europa Occidentala ori SUA/Canada se confrunta cu marea problema a timpilor de asteptare. Si la spitalele ultra dotate ale vest-europenilor/ame ricanilor exista trierea pacientilor in functie de afectiunile acestora (urgente minore sau majore). Am asteptat la urgenta la un astfel de spital aproape 4 ore numai pentru faptul ca urgenta mea era considerata ca fiind minora, desi intram in categoria urgentelor totusi nu-mi erau afectate functiile vitale. Toti pacientii care erau in aceasi situatie ca mine au trebuit sa astepte pana sa ne vada medicul. Dar, este adevarat, au roit in jurul nostru nursele, verificandu-ne daca avem tensiune, febra, varsaturi sau daca situatia ni s-a inrautatit. Daca cuiva i se facea rau, asteptand acolo, imediat avea prioritate ca fiind urgenta majora. Conditiile de la urgenta lor sunt ultramoderne si practic in momentul cand te vede medicul, ti se acorda toata atentia iar serviciile medicale sunt super.

  16. RRomanul patriHHotz said:

    Laly mai sus ne spune de sistemul de urgente din vest dar uita sa ne spuna si cum asteapta oamenii, adica in sali cu scaune , televizoare si reviste plus toalete curate. Cam greu o sa vezi asistente sau doctori sictiriti. *******************

    Fara violenta, domnule Radical! Eu si Passagero suntem doi proletari exploatati de capitalisti care traim in tent siti si vrem si noi cate un apartament de la toarashul Rotariu care poseda patru ca bag sama ca s-a cam imburghezit.

  17. Irina Sandu said:

    Foarte bine scris articolul! Felicitari doamna Veronica Marinescu pentru ca ati avut rabdarea, talentul si inteligenta sa va opriti asupra unui moment atat de dureros, de care altcineva s-ar fi debarasat imediat, la iesirea pe poarta Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti.
    E bine sa cunoastem mersul lucrurilor din Romania, saraca tara bogata, jefuita ca ca drumul mare. Oare, ce pazesc guvernantii care ne indeamna sa-i votam? Cat timp vor mai indura romanii bascalia asta? Lipsurile, dezastrul, cosmarul, iadul minor si iadul major cum bine scrieti.
    Felicitari ziarului “Gazeta de Sud” pentru grija fata de oameni si pentru redactorii cu care se poate mandri!

  18. RODICA said:

    A ,NU ATI VAZUT NIMIC, MAI SCUMPO, SA VEZI LA SPITALUL FUNDENI, TOTUL BINE, MEDICI, ASISTENTELE, CURATENIA IREPROSABIL, MAI CURAT CA ACASA, DAR CE MA FRAPAT,MA FRIPT PE SUFLET, SA VEZI FEMEI, COPII, BARBATI, CARE SINT MARCATI CARE ASTEAPTA SA MOARA DEJA STIU CA MAI AU PUTIN ,ZILE NUMARATE. MARE DURERE. MA DOARE SUFLETUL DE EI . DUMNEZEU SA-I AJUTE

  19. asterisc said:

    Trăim într-o țară unde sănătatea este veșnic bolnavă, agricultura ,la pământ,iar industria – în aer!
    Vina o purtăm exclusiv noi, prin incapacitatea noastră organizatorică. Nu vedeți că a trebuit să vină dr. Raed Arafat din Palestina, ca să organizeze SMURD-ul?

  20. hipocrate said:

    Veniti sa vedeti cam cum e prin canada si dupa aceea nava mai plingeti- astepti in urgenta -pe culoar, nu in camera, chiar si pina la 2-3 zile, plus ca multe spitale sint contaminate, intri sa te tratezi ptr. ceva si te imbolnavesti de altele.
    Stau f. f. rau la capitolul sanatate, asistentele medicale sint obligate-nu daca vor -ci sint obligate sa faca ore suplimentare, asa ca .. se mai intimpla si pe la alte case…

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 16 martie 2010

Actualitate

» Infracţiunile economice au produs pagube de 4,5 milioane de euro
» 400 de voluntari rezervişti vor să se reîncadreze în MApN
» Ford poate pleca în orice clipă din Craiova
» Craiova: Şantier deschis
» Deficit al veniturilor încasate la bugetul judeţului Gorj
» Bugetele primăriilor din Olt, blocate
» Gorj: Pesediştii au schimbat eşalonul II înainte de realegerea lui Cârciumaru
» Dolj: Vremea a speriat comisarii Gărzii de Mediu
» Studenţii au suspendat temporar protestele
» Medicamente mai scumpe, de la 1 aprilie
» Fără forme legale, dar cu fişa de protecţie a muncii semnată
» Craiova: Dirigenţie cu deţinuţi
» Mehedinţi: Raze de lumină pentru nevăzători
» Grup de romi, ieşit la scandal în faţa Primăriei Podari
» Mehedinţi: Un iranian acuză poliţia de abuz

Local

» Abonament GdS cu noroc
» Clopote cu GPS pentru o catedrală nefinalizată
» A intrat cu maşina într-un stâlp de iluminat
» Striviţi după impactul cu un copac
» Opoziţia a boicotat revizuirea Constituţiei
» Ataşarea emoţională, benefică sau dăunătoare?
» Jucăria
» Studenţii, nemulţumiţi de reducerea numărului de burse
» Evenimente dedicate Zilei Mondiale a Apei
» Târgurile din Mehedinţi, luate la puricat de inspectorii DSVSA
» Craiova, oraşul bolnavilor

Dolj

» Dascălii doljeni cer boicotarea examenelor naţionale

Gorj

» Vacanţe la preţ redus

Sport

» „Adevărul“ doare la Pandurii
» Ilie Balaci, pe DVD
» Tot la retrogradare suntem
» Mark Wotte: Putem câştiga meciul de la Bistriţa
» Scurte ştiri
» Patru olteni, la All Star Game
» Trei judoka din Bănie, medaliaţi
» Glogogeanu şi Zărnescu, pe val
» Petrică Stancu, demis a doua oară
» Energia a trecut de Steaua
» Oltchim tinde spre perfecţiune

Bani & Afaceri

» Dispută pe ridicarea maşinilor
» SIF Oltenia vrea să dea dividende de 11,3 milioane de euro
» Vlădescu speră ca prin strângerea şurubului să repornească motorul economiei

Magazin

» Fereşte-te de radar!
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Picătura de cunoaştere
» Vremea în Oltenia
» Horoscop
» Scurte ştiri
» Caviarul, gustarea elitelor

Opinii

» La porţile iadului

Top