Cererea de arestare a senatorului Cătălin Voicu, formulată de DNA şi expediată miercuri de ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, către preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a aterizat direct în seiful său, sub lacăt. Geoană a încuiat repejor referatul DNA, care însoţeşte cererea de arestare, fără să explice de ce documentul n-ar fi public. A părut chiar panicat că documentul a venit de la Ministerul Justiţiei nesigilat, aşa că l-a încredinţat „spre bună păstrare, în condiţii de securitate şi secretizare“.
Or, CSM stabilise, într-o situaţie similară, că referatele procurorilor nu au caracter secret. Geoană s-a repezit apoi să declare că senatorul Voicu nu reprezintă un pericol public. De unde ştie? De ce s-a antepronunţat în acest caz? Se teme de ceva? Ce-l determină să-l apere cu atâta zel pe Cătălin Voicu?
Dacă s-a întâlnit cu senatorul PSD miercuri seară la restaurantul Perla nici nu mai contează. Însă, bâlbâiala sa – ba a fost, ba n-a fost la restaurant – e relevantă şi indică faptul că ascunde sau se teme de ceva în acest greu şi ramificat caz de corupţie.
De ce referatul prin care procurorii DNA solicită
arestarea senatorului PSD, Cătălin Voicu, n-ar fi public, la fel cum a devenit referatul prin care procurorii cereau, în iunie 2008, trimiterea lui Adrian Năstase în judecată, într-unul din dosare? Atunci, Camera Deputaţilor a publicat referatul pe site-ul instituţiei, astfel că mare parte din probatoriu (interceptări, declaraţii de martori, alte probe) a putut fi consultată de către parlamentari, presă, de oricine.
„Comunicarea pe site a referatului prin care s-a solicitat, motivat, avizul de începere a urmăririi penale nu reprezintă un act în sensul celor care nu pot fi publice, cu privire la care trebuie să se păstreze confidenţialitatea, cum sunt celelalte acte care există în dosarul de urmărire penală“, declara, pe 21 iunie 2008, pentru Mediafax,
Lidia Bărbulescu, răspunzând unei întrebări referitoare la caracterul pe care ar trebui să-l aibă comunicarea documentului privindu-l pe Adrian Năstase şi publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor.
Altfel spus, de ce un referat DNA care însoţeşte o cerere de arestare ar avea un regim diferit de un referat ataşat unei cereri de trimi-tere în judecată? Mergând pe logica CSM, ambele ar trebui să fie publice. Şi într-un referat, şi în altul găsim cam acelaşi tip de informaţii: date din rechizitoriu, interceptări, declaraţii de martori etc. Dar nu preocuparea lui Mircea Geoană ca referatul DNA în cazul Cătălin Voicu să rămână secret ridică semnele de întrebare cele mai mari. Curios e modul în care al doilea om în stat, preşedintele Senatului, se antepronunţă, evaluează vinovăţia sau nevinovăţia unui coleg de partid.
Geoană s-a antepronun-ţat, declarând miercuri seară la Antena 3 că i se pare suspectă graba cu care DNA cere arestarea senatorului PSD: „Personal, cred că această grabă, de a trimite în arest pe cineva în condiţiile în care nu reprezintă un pericol social, mi se pare suspectă“. Suspectă e şi graba cu care preşedintele Senatului l-a achitat parţial pe Cătălin Voicu, afirmând că nu reprezintă un pericol social.
Nu reprezintă un pericol social un acuzat că a încercat să cumpere doi judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie? Nu i se pare pericol social un senator acuzat că a intervenit la poliţie pentru a opri dosare penale? Nu i se pare pericol social un politician suspectat de trafic de influenţă la nivel înalt, de acte multiple de corupţie? Şi apoi, Mircea Geoană nu are căderea să se pronunţe el, de la înălţimea poziţiei sale, de al doilea om în stat, dacă cineva reprezintă sau nu un pericol social. Nici el, nici parlamentul n-ar trebui să decidă asta, ci o instanţă.
Din acest punct de vedere, preşedintele PSD, Victor Ponta, fost procuror, s-a poziţionat corect, cel puţin la nivel declarativ, în cazul Voicu: „PSD nu blochează în nici un fel actul de justiţie. Eu, deşi cunosc foarte bine sistemul de justiţie, sunt obligat să cred în justiţie şi să spun că nu există o altă cale. Numai acolo se poate spune cine este vinovat sau nu“. Ponta are perfectă dreptate, dar vom vedea la votul din Senat dacă una spune şi alta face. Va fi primul test major pentru noul şef al PSD. În funcţie de modul în care partidul va vota cererea de arestare, vom şti dacă partidul şi-a schimbat năravurile faţă de propriii penali.
S-ar putea ca Mircea Geoană să aibă motive foarte personale să se teamă de acest dosar. Citit cu atenţie, comunicatul DNA din 9 martie 2010, prin care se anunţa cererea de arestare, în cazul senatorului PSD, găsim următoarea frază: „În aceeaşi cauză, în a doua jumătate a anului 2009, Cătălin Voicu a cerut unor persoane cu influenţă în sfera politică să îi acorde sprijin politic în ocuparea unei funcţii în Guvernul României, în schimbul intervenţiilor sale pe lângă magistraţi din cadrul Tribunalului Bucureşti şi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unor hotărâri favorabile în care respectivele persoane aveau interese“.
Tradusă, fraza din comunicatul DNA ar putea suna cam aşa: Cătălin Voicu i-a cerut lui Marian Vanghelie, lui Mircea Geoană sau altei persoane cu influenţă să-l pună ministru de interne, la schimb cu un mic trafic de influenţă pentru a opri nişte dosare. În afară de Vanghelie şi Geoană, cine mai avea un cuvânt greu de spus la numirea unui ministru? Poate soacra lui Geoană, că tot are faimă de satrapul familiei. Acum, întrebările-cheie ar fi: Cui i-a promis să intervină? Şi în ce dosar?
În maximum 20 de zile, după regulament, plenul Senatului se va pronunţa: aprobă sau respinge cererea de arestare în cazul senatorului PSD, Cătălin Voicu. Răspusul e deja o chestiune de timp. Îl vom afla după ce referatul DNA va deveni public sau după ce dosarul lui Cătălin Voicu va fi trimis în judecată. Până atunci, cu cât se agită mai tare în cazul Voicu, cu cât se zbate să-l scape de măsura arestării, cu atât Geoană devine mai suspect.
