România feudală

Ofensiva procurorilor împotriva mai multor politicieni români, primari sau parlamentari, desecretizarea Dosarelor Revoluţiei şi lupta disperată pe care o poartă domnul Mircea Geoană pentru a-şi apăra poziţia de „omul nr. 2“ în stat ne dezvăluie chipul hidos al României reale. O Românie feudală. Mulţimi de funcţionari publici, hrăniţi de la bugetul statului, mărşăluiesc pe străzi lamentându-se de dorul seniorului iubit. Politicieni cu ifose de lorzi ai războiului sfidează Justiţia, ascunzându-se în spatele imunităţii parlamentare. Şefi de partide gestionează luptele între „steagurile boiereşti“ ca nişte atotputernici dregători ai Scaunului Domnesc. În umbră, stă calm şi zâmbeşte cinic el, Voievodul. Între timp, iobagii râd de circ şi mor de foame.
Criza economică în care ne aflăm agravează consecinţele acestor gesturi de absolutism. Cei aproape un milion de şomeri înregistraţi oficial, la care se adaugă cei neînregistraţi, alte câteva sute de mii, constituie treptat meca-nismul unei bombe cu explozie întârziată. Democraţia capitalistă este compromisă, capacitatea sistemului de a asigura dreptatea socială şi securitatea economică este anihilată. Cetăţeanul are doar două opţiuni: fie se „înregimentează“ în „oastea boierească“, dacă are capacitatea de a da dijma, şpaga, fie alege să fie antisistem, răzvrătit, răsculat.
Evenimentele din Grecia au fost ignorate de clasa politică românească. Serviciile româneşti de securitate nu dau semne că ar considera iminentă o revoltă a populaţiei. De ce nimeni nu se teme de izbucnirea unor incidente serioase, aşa cum sunt cele din Grecia? Pentru că românul nu este un „revoluţionar de profesie“. Românul este adeptul compromisului. Trebuie să dea şpagă pentru a putea beneficia de un drept prevăzut de lege? Românul nu se va revolta, ci va băga mâna în buzunar! I se cere să meargă în şomaj, după 20 de ani de muncă în aceeaşi întreprindere? Românul nu organizează un comitet de grevă, nu apelează la sindicat, ci întreabă ce plăţi compensatorii primeşte şi câţi ani va primi ajutor de şomaj! Românul nostru este un biet legat de glie! Are o înţelepciune pasivă. „Ştie“ că nu poate schimba lumea, sistemul. „Ştie“ că nu poate lupta cu atotpu-ternicii zilei. „Omul este sub vremuri!“, deci omul trebuie să supravieţuiască. Preţul nu contează. Dacă are şansa să parvină, românul o face, fără prea multe procese de conştiinţă.
Câteva „enclave“ de civism încearcă de douăzeci de ani să grăbească reformarea României. Un demers idealist. Mentalitatea românului de supravieţuitor laş, formată pe parcursul a secole de suferinţă, de sacrificii sângeroase şi compromisuri dureroase, mentalitate agravată de aberaţiile dictaturii comuniste, se manifestă plenar în România postdecembristă. Politicianul ajuns la putere fură cu o grabă vecină cu panica. „Dacă mâine mă schimbă «ăştia» din funcţie? Să iau acum, cât pot, că nu se ştie ce va fi!“. Politicianul rămas în opoziţie ţipă ipocrit despre „jaful practicat de guvern“, dar în taină îşi negociază dosarele penale, votul în parlament sau „venirea“ la guvernare. Trebuie să supravieţuiască!
Cetăţeanul înjură pe funcţionarul public, pe primar, pe consilier sau pe parlamentar, dar ajuns în faţa acestuia îşi pleacă ochii, bagă mâna în buzunar şi se „căciuleşte“. „Să trăiţi, vă rog mult să mă rezolvaţi şi pe mine cu ce am discutat. Uitaţi, o mică atenţie, poftiţi, să trăiţi!“. Cetăţeanul îşi exprimă nemulţumirea doar pe forumurile de pe internet, la o bere sau acasă, în faţa televizorului. Românul nu are veleităţi de cetăţean. Lui îi este bine pe feudă. Legat de glie, fără drepturi, dar sătul, cu burta plină de linte.
Avem şanse să renaştem, să ne redobândim demnitatea? Cred că avem! Mă gândesc la românii plecaţi în Occident, fugind din faţa foametei, şi sper că ei au înţeles, treptat, că este mai de folos domnia legii, chiar dacă ne cere eforturi, implicare şi un comportament cetăţenesc responsabil. Copiii acestor români pot deveni purtătorii unor valori cetăţeneşti moderne. Sunt convins că România va redeveni, peste câţiva ani, atractivă pentru ei. În timp, poate după ce vom parcurge alţi 20 de ani, sufletul românilor se va vindeca, iar seniorii feudali de astăzi vor fi doar o amintire de care ne vom ruşina. Până atunci însă avem nevoie de soluţii imediate. Eu nu ştiu care sunt aceste soluţii. Tu, cetăţene, te-ai gândit? Quo vadis, România?