Se poate şi mai rău…

În anii de expansiune a creditului, Banca Naţională şi-a atras numeroase critici dinspre reprezentanţii pieţei de profil pentru că ar fi fost prea dură în ceea ce priveşte normele de creditare. Chiar aşa? Cum putea să se amestece o instituţie vetustă în treburile pieţei? Băncile voiau să crediteze! Companiile voiau credite! Populaţia voia credite! Ce să mai spunem de vânzătorii de proprietăţi imobiliare, care aşteptau muşteriii să vină cu bani… din credit! Băncile-mamă, inundate de lichidităţi în acea perioadă, pompau bani către fiicele de pe plaiurile mioritice în speranţa că vor găsi cât mai mulţi clienţi printre urmaşii ciobănaşilor din Baladă. În acest peisaj idilic, al unui Paradis traversat de râuri de „euro“, ieşiţi din Infern, cerberii de la BNR tulburau beatitudinea personajelor (mult prea) încrezătoare.
Era nemaipomenit în perioada de boom – nu-i vorbă! -, problema a apărut însă la vreme de criză. În perioada de implozie a creditului pe care o traversăm la nivel mondial, băncile s-au trezit peste noapte că portofoliile de credite pe care stăteau nu sunt tocmai grozave. Şi asta, în condiţiile în care acestea fuseseră construite în baza normelor de creditare „dure“ impuse de BNR. După ce, din lipsă de imaginaţie (deh, e greu să analizezi un plan de business!), au finanţat bula speculativă din imobiliare, băncile româneşti nu sunt tocmai pe roze. E drept, parcă şi anul de revenire 2009 a mai luat din neliniştea apăsătoare din perioada în care se vorbea despre Europa de Est ca despre „subprime“-ul Europei.
Volumul creditelor neperformante este însă exprimat în cifre, şi nu în nuanţe literare sau contextualizări psihologice. La nivelul lunii decembrie a anului trecut, proporţia acestora se ridicase la 15,3%. Un indicator îngrijorător. Poate mai mult tot pentru BNR decât pentru bancheri… Cât despre deponenţi, aceştia rămân într-un stadiu paradiziac…
Analiştii spun că nu am atins vârful în ceea ce priveşte creditele neperformante, deşi nu am fi departe. Cu o monedă naţională care s-a întors către nivelul de 4 lei pentru un euro şi cu EURIBOR la minim istoric, portofoliul de credite al băncilor arată totuşi cam ciuruit. Ce se va întâmpla însă dacă paritatea euro/leu va bate din nou la uşa maximelor? Dar dacă ratele de dobândă se vor majora sub presiunea unui val de vânzări în pieţele de bonduri? Sau băncile au naivitatea să creadă că dobânzile pot rămâne la valori apropiate de zero pentru ani buni? Pe de altă parte, care va fi impactul asupra creditelor ipotecare existente a unor noi scăderi ale preţurilor imobilelor pentru care s-au contractat împrumuturile?
Dacă luăm în calcul elementele de mai sus, vedem că este loc de mai rău. 15,3% credite neperformante în sistemul bancar românesc la nivelul lui decembrie 2009 este oricum îngrijorător. Putea fi chiar mai grav de atât? Dacă normele de creditare ar fi fost mai laxe, cu siguranţă! Pentru a ne da seama de acest lucru este suficient să aruncăm o privire a datelor venite dinspre piaţa IFN-urilor. 33% dintre acestea au fost ieri raportate ca fiind neperformante la sfârşitul lui 2009. Dacă ne uităm că soldul creditelor acordate de instituţiile financiare nebancare era aproximativ egal cu cel al activelor deţinute, iar o treime dintre împrumuturi sunt cu probleme, ne dăm seama că multe dintre cele 58 de societăţi care activează pe această piaţă sunt la limita insolvenţei. Poate situaţia nu ar fi fost mult prea diferită nici pentru „solidul sistem bancar românesc“, dacă reglementările impuse de BNR nu ar fi fost la fel de dure.
Economia atârnă deasupra unei prăpăstii legate de un lanţ al datoriilor din cale-afară de încâlcit, din care deja plesnesc verigile slabe. Piaţa IFN-urilor, leasing-ul cu un picaj de 72% sunt doar primele care cedează în condiţiile în care spargerea bulei imobiliare îşi consumă mai greu efectele. Implozia creditului nu pare a fi una controlată.