10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiPrimăvara femeilor

Primăvara femeilor

Începutul primăverii mi-a sădit în suflet, încă din copilărie, sentimentul că primele flori răsărite din pământ, după îngheţul iernii, sunt, de fapt, picături de lacrimă de femeie. Mamele noastre au adus jertfă de tânguire amestecată cu lacrimi de bucurie atunci când ne-au născut, dăruindu-ne binecuvântarea de a gusta din această viaţă. Bunicile noastre au lăcrimat privind la noi, nepoţeii, cum creştem. Întâia fată pe buzele căreia am aşezat primul sărut şi-a acoperit chipul plângând de dorul nostru. Viaţa unei femei este un izvor de lacrimi de bucurie şi suferinţă, deopotrivă.
În acest an, 2010 de la Hristos, am pregustat Ziua de 1 Martie participând la o sărbătoare aparte. În a doua duminică din Postul Paştilor, ziua în care noi, creştinii ortodocşi, am fost martori la minunea vindecării slăbănogului din Capernaum de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, comunitatea evreiască a celebrat Sărbătoarea de Purim. Personajul central în această sărbătoare evreiască este o femeie. Estera, soţia împăratului Persiei, evreică de neam, şi-a riscat viaţa pentru a-şi salva conaţionalii cărora vizirul Haman le pregătea sfârşitul. Ascultând istoria Esterei, povestită cu talent de profesorul doctor Corneliu Sabetay, liderul comunităţii evreieşti din Craiova, am înţeles că femeia reprezintă liantul între marile religii monoteiste ale lumii – Iudaismul, Creştinismul şi Islamul. Religii în numele cărora, atât de des, au fost şi sunt comise crime înfiorătoare care varsă sânge nevinovat.
Vechiul Testament, istoria evreilor până la Hristos, ne dă mărturie despre numeroase femei frumoase, curate şi drepte înaintea lui Dumnezeu. Împărăteasa Estera este una dintre aceste femei. Noi, creştinii, ne închinăm Maicii noastre, Fecioara Maria, tânăra evreică pe care Dumnezeu a ales-o dintre toate femeile lumii pentru a purta în pântec pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, născut de la Duhul Sfânt şi din Fecioară. Musulmanii poartă recunoştinţă Agarei, roaba lui Avraam, izgonită în deşert cu pruncul ei, Ismael, fratele lui Isaac, şi salvată de Dumnezeu prin îngerul trimis să-i dăruiască izvor de apă limpede şi călăuzire mântuitoare prin pustie.
Chipul acestor femei este un chip al iubirii, al înţelepciunii, al curăţiei şi al slujirii de Dumnezeu. Atunci când oferim un mărţişor soţiilor, prietenelor, fiicelor noastre, recunoaştem, de fapt, extraordinara putere de slujire şi de jertfă pe care o are sufletul de femeie, chiar şi atunci când este ascuns într-un trup firav. În vremurile noastre încă există ţări şi comunităţi în care femeia este considerată o sclavă, o fiinţă inferioară aflată în stăpânirea bărbatului atotputernic. Din nefericire, am întâlnit, ca preot, situaţii în care, în familii româneşti aşa-zis creştine, bărbatul este convins că are dreptul de a-şi lovi şi umili soţia. Însă, nu doar pe bărbaţi i-am aflat lipsiţi de înţelepciune şi de înţelegerea demnităţii în care Dumnezeu a aşezat femeia. Multe dintre femeile neamului nostru sunt nişte ucigaşe în serie. Numărul înspăimântător de mare al avorturilor comise în România demonstrează că poporul nostru începe să uite să-i slujească lui Dumnezeu şi să respecte viaţa.
Femeia este darul făcut de Dumnezeu bărbatului. Femeia nu este nici egală şi nici inferioară bărbatului. Femeia este o persoană unică, irepetabilă, cu un dar aparte – darul de a purta viaţă în pântec. Să oferim în aceste zile de început de primăvară o floare femeilor noastre este un gest frumos. Însă, ar fi un gest sublim să păstrăm în suflet, în tot cursul anului, gândul că femeia este fiinţa în care bărbatul îşi află împlinirea, iar umanitatea îşi redescoperă, cu fiecare prunc purtat în pântec de mamă, chipul şi asemănarea cu Dumnezeu. La Mulţi Ani, Diana! La Mulţi Ani, Casiana! La Mulţi Ani, femeie minunată!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

17 COMENTARII