Banalitatea trădării în PSD

S-a spus cam totul de-spre Ponta: interpusul lui Adrian Năstase, copia sa fidelă întru aroganţă, recrutul gărzii vechi, paradoxul de a fi primul procuror şef în partidul-corupţie şi marea calitate de a avea 38 de ani. Un detaliu esenţial ar merita, poate, mai bine subliniat. Trădarea l-a făcut şef de partid, nu voinţa de schimbare. Alegerea sa a rezultat dintr-o acţiune ilicită, nu dintr-o lungă obsesie reformistă. Mulţi dintre cei care l-au votat, schimbând tabăra în ultima secundă, au văzut în Ponta o nouă oportunitate, nu o necesitate. Şi atunci: cum ar putea ridica noul preşedinte PSD ceva sănătos pe o temelie putredă?
Altminteri, istoria PSD s-a scris printr-un lung şir de trădări. Actele de infidelitate politică de la Congresul din 20 februarie n-au mai intrigat pe nimeni.
Dintre cei 1.700 de delegaţi, câteva sute au fost atent selectaţi pentru a vota cu Geoană şi l-au ales pe Ponta. Culmea adulterului am întâlnit-o la un lider de filială, susţinător în gura mare al fostului lider PSD. Candida în echipa lui Geoană şi profeţea că partidul se va rupe dacă iese Ponta. Spre dimineaţă, mi-a mărturisit râzând satisfăcut că a votat cu Ponta, că doar nu era să trădeze o veche şi trainică relaţie cu Miron Mitrea. Ca el or fi fost destui. Pe faţă cu Geoană, în secret cu Ponta.  
Pe la trei dimineaţa, când Victor Ponta prelua ştafeta de la Mircea Geoană, primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, avea o mică nedumerire: Băi, care aţi fost Iuda pe aici? Cum ar veni, trădare să fie, dar s-o ştim şi noi! Am văzut în sală o mulţime de feţe consternate că a ieşit altfel, deşi totul fusese aranjat într-un fel.  
În PSD, istoria trădărilor începe înainte de ’89. Ion Iliescu îşi manifesta revolta prin anii ‘90 că regimul Ceauşescu a întinat idealurile comunismului, altfel spus, că a trădat. El însuşi a fondat FSN-ul pe o tumbă istorică spectaculoasă, pe un grandios act de înşelăciune: o armată de foşti activişti, nomenclaturişti şi securişti s-au convertit peste noapte la democraţie. Pe puterea lor s-a bazat Iliescu în anii ‘90.
Trădările de ordin personal au marcat viaţa internă de partid. Adrian Năstase a încercat să se rupă de Ion Iliescu prin 2003. Iată-i astăzi împreună, coalizaţi împotriva lui Mircea Geoană. În aprilie 2005, i-a trădat Hrebenciuc şi grupul de la Cluj. Acum cinci ani, Ponta se bătea pentru Geoană, iar Vanghelie era omul lui Iliescu. La Congresul din 20 februarie, Hrebenciuc, în virtutea principiului său politic de a fi mereu în tabăra câştigătoare, l-a trădat pe Geoană, iar Cristian Diaconescu l-a lăsat cu ochii în soare pe Miron Mitrea. Nici pentru Vanghelie n-aş băga mâna în foc. Organizaţia sa, având cei mai mulţi delegaţi (225), a votat ultima şi a avut puterea de a înclina balanţa.
Însă, cea mai gravă formă de înşelăciune comisă de PSD se manifestă în raport cu propriul electorat. Apărătorul săracilor şi pensionarilor din România este partidul cu cei mai puternici baroni, cu cei mai bogaţi lideri, cu cele mai luxoase limuzine la poartă. Dar şi acest tip de trădare s-a banalizat şi nu mai scandalizează pe nimeni.
Născut din părinţi adulterini, tânărul politician Victor Ponta are şi el toate şansele să sfârşească la fel: abandonat într-o noapte, aşa cum l-au părăsit pe Mircea Geoană fără să clipească toţi cei care se gudurau până mai ieri la picioarele lui.