De la 1 ianuarie 2010, UE are două preşedinţii

Tratatul de la Lisabona, noua Constituţie a Uniunii Europene, a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, după ce a fost votat de Parlamentul European în sesiunea sa din luna noiembrie. Aplicarea lui efectivă începe însă pe 1 ianuarie 2010. Între timp, reprezentanţii celor 27 de membri ai Uniunii decid ultimele ajustări, ultimele detalii privind cel puţin rolul noului preşedinte al Consiliului European, belgianul Herman Van Rompuy, desemnat pentru doi ani şi jumătate, rolul Înaltului reprezentant pentru Afaceri Externe, în persoana britanicei Catherine Ashton, componenţa Comisiei Europene şi atribuţiile noilor comisari europeni. Practic, odată cu intrarea în vigoare a tratatului, modul de organizare şi funcţionare a UE s-a modificat aproape în totalitate. Apariţia celor două funcţii de conducere cu caracter permanent şi cu puteri extinse eclipsează sensibil rolul central pe care l-au avut preşedinţiile semestriale. De altfel, veşnicul critic la adresa unor decizii din Parlamentul European, Daniel Cohn-Bendit, copreşedinte al grupului Verzilor, afirmă că, pe fond, „marea slăbiciune“ a Tratatului de la Lisabona este tocmai menţinerea preşedinţiei semestriale a Uniunii, doar pentru a avea în atribuţii toate reuniunile europene, cu excepţia celor cu participarea şefilor de stat şi de guvern, sau ale miniştrilor de externe. Dar, aşa au stabilit şefii celor 27 de state membre ale UE şi, de la 1 ianuarie, preşedinţia semestrială va fi asigurată de Spania. Încă de pe acum se ştie că după Spania urmează Belgia şi apoi Ungaria. Spania, a declarat Diego Lopez Garrido, secretarul de stat spaniol pentru Afaceri Europene, are o misiune complexă, chiar dificilă: aceea de a marca tranziţia de la fostul model stabilit la Nisa, la cel nou, deschis prin Tratatul de la Lisabona.  
Premierul spaniol şi oficiali din Ministerul spaniol de Externe au anunţat câteva priorităţi importante, decurgând din realităţile europene actuale, amplu dezbătute la toate reuniunile la nivel înalt ale UE, precum şi în sesiunile Parlamentului European.
Prioritatea numărul unu a preşedinţiei spaniole este relansarea economiei europene după criza economică ce a afectat serios toate ţările membre ale UE. În acest scop, Madridul se angajează să promoveze o mai eficientă coordonare a politicilor economice şi financiare a ţărilor Uniunii. Vizează, de asemenea, definirea urgentă a unei noi strategii europene pentru o creştere durabilă până în anul 2020, actuala „strategie de la Lisabona“ urmând să se încheie la finalul anului viitor, fără să fi avut însă rezultatele scontate. „Va trebui să tragem concluziile trecutului“, a declarat şeful diplomaţiei spaniole, Miguel Angel Moratinos. 
„Trebuie să existe elemente de constrângere pentru a avea rezultate“, a adăugat el. Moratinos a salutat iniţiativa preşedintelui UE, Herman Van Rompuy, de a convoca în luna februarie un summit european extraordinar consacrat situaţiei economice din UE, şi s-a angajat să-şi aducă contribuţia la succesul lui. O preocupare centrală a Madridului, evocată de premierul Zapatero în parlamentul spaniol în contextul relansării economice europene, este şi crearea de locuri de muncă. El reamintea că nivelul mediu al şomajului în zona Euro ajunsese în octombrie 2009 la 9,8 la sută din populaţia activă. Spania este cu atât mai interesată în domeniu, cu cât ea avea în octombrie un şomaj de 19,3 la sută, cifră depăşită doar de Letonia, unde şomajul a ajuns la 20,9 la sută.
 A doua prioritate este punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona, crucial pentru atingerea altor obiective. Aici, lucrurile vor fi ceva mai complicate, deoarece tratatul oferă instrumentele de lucru, dar fără politici. Unele din noutăţile introduse în documentul adoptat la Lisabona, cum este, de pildă, procedura legislativă în baza semnăturilor a cel puţin un milion de cetăţeni ai UE, există numai în teorie. Acesta este doar un domeniu în care preşedinţiei semestriale spaniole îi revine un rol de pionierat. Premierul spaniol şi-a făcut din apropierea cetăţenilor europeni de instituţiile UE unul dintre obiectivele cele mai importante, mai ales că Tratatul de la Lisabona acordă drepturi şi libertăţi mai mari cetăţenilor, în comparaţie cu tratatele anterioare. Semnăturile a un milion de cetăţeni pe un proiect de lege iniţiat de ei obligă PE să-l includă pe ordinea de zi pentru a fi dezbătut şi, eventual, aprobat. Aici îşi va putea demonstra preşedinţia spaniolă  capacitatea de a pune în aplicare una dintre prevederile cele mai importante ale Tratatului de la Lisabona.   
În ceea ce priveşte Afacerile Externe ale Uniunii, aşa cum declara Diego Lopez Garrido, secretarul de stat spaniol pentru afaceri europene, preşedinţia spaniolă doreşte să facă din UE „un adevărat actor internaţional“. În opinia oficialului spaniol, Uniunea nu are în momentul de faţă o adevărată politică externă, chiar dacă în unele împrejurări a exprimat o poziţie sau a efectuat misiuni importante de anvergură europeană. Uniunea dispune acum de instrumente foarte importante în materie de politică externă: preşedintele permanent al Consiliului European, care reprezintă Uniunea în străinătate, Înaltul reprezentant pentru Afaceri Externe, care reprezintă Uniunea în calitate de ministru de externe, şi Serviciul european pentru acţiune externă (SEAE), practic un corp diplomatic considerat cel mai puternic din lume, dotat cu un buget special şi în componenţa căruia se vor afla câteva mii de persoane. Preşedinţia semestrială spaniolă va avea misiunea de se alătura eforturilor conducerii permanente a UE pentru ca acest serviciu diplomatic să fie definitivat până în luna aprilie 2010, termen stabilit de Comisia Europeană. Spania s-a angajat în acelaşi timp să respecte competenţele prioritare în materie de politică externă ale preşedintelui Uniunii şi ale Înaltului reprezentant pentru Afacerile Externe. De precizat faptul că, în mod excepţional, preşedinţia spaniolă şi-a păstrat, pentru cele şase luni cât se va afla în această funcţie, atribuţii în ceea ce priveşte relaţiile UE cu terţe ţări. Ea are în vedere organizarea unui mare număr de conferinţe la nivel înalt, pentru pregătirea cărora a acţionat încă înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Sunt deja anunţate summit-uri UE-Statele Unite, UE-Rusia, UE-Canada, UE-Maroc, summit-ul euromediteranean şi un altul cu ţările Americii Latine. Explicând motivele pentru care preşedinţia spaniolă se preocupă de dezvoltarea relaţiilor cu ţări din afara UE, Lopez Garrido relevă, de pildă, că între UE şi SUA, în afara Tratatului nord-atlantic, nu există nici un alt fel de acord economic sau politic. Acelaşi lucru este valabil şi pentru alte ţări din alte zone de interes pentru UE.   
În fine, Madridul va plasa, de asemenea, în centrul preocupărilor sale problemele legate de combaterea efectelor schimbărilor de climă, precum şi cele referitoare la egalitatea dintre femei şi bărbaţi, punând accentul pe lupta împotriva violenţei şi asigurarea unor condiţii mai bune de muncă pentru femei (un program pus la punct împreună cu viitorii preşedinţi semestriali ai UE – Belgia şi Ungaria). Reţin atenţia opiniile unor experţi în probleme europene de la Bruxelles, citaţi de Europa Press: aceştia sunt de părere că, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, preşedinţia semestrială a Uniunii este împinsă pe planul al doilea, iar proiectele pe care şi le-a stabilit par a fi mai degrabă teorii, vioara  întâi fiind preşedintele UE, Înaltul reprezentant pentru Afacerile Externe şi preşedintele Comisiei Europene.