10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiDemocraţia casetelor video

Democraţia casetelor video

Campania electorală pentru alegerea preşedintelui Republicii a atins culmi nebănuite de mizerie. Printre mijloacele de compromitere a adversarului s-a făcut remarcată caseta video. Imagini reale sau trucate, păstrate sau fabricate în laboratoarele de propagandă ale politrucilor, au năvălit peste români, risipind ultima brumă de respect al cetăţeanului faţă de omul politic. Dorinţa de a pune mâna pe averea ţării, pe fondurile europene, pe controlul statului a fost aşa de mare, încât echipele de campanie electorală au renunţat la orice morală. Cumpărarea voturilor, influenţarea alegătorilor, tu-rismul electoral sunt „parfum“ pe lângă „lovitura cu caseta video“.
L-am „văzut“ pe candidatul Băsescu pocnind un copil peste ochi. Prin imaginile oferite publicului de un ziar central, în numele „înaltului simţ civic“ şi al „libertăţii presei“, se încerca o lovitură sub centură la adresa lui Băsescu. S-a sperat că alegătorii vor fi oripilaţi de imaginile respective, că mamele vor lăcrima, taţii vor înjura şi voturile lor vor merge către Geoană. Nu a fost să fie. Românii sunt mai inteligenţi decât cred unii. Adevărate sau trucate, imaginile nu au influenţat prea mult votul. Dimpotrivă, au întărit legenda că Traian Băsescu este „luptătorul de gherilă“ împotriva „sistemului ticăloşit“.
Am crezut că acest episod al casetei video „demascatoare“ a fost singular, o mi-zerie trecătoare. Am ignorat declaraţia lui Băsescu despre o posibilă casetă pe care echipa lui de campanie ar fi dorit să o utilizeze, situaţie în care el s-ar fi retras din competiţie. Îl suspectam eu de alte rele, dar mi-am păstrat convingerea că nu va utiliza mijloace de propagandă specifice mahalalei, bordelului. Iată însă că haznaua este răscolită de cine nu te aştepţi, adică de domnul Horia Roman Patapievici, directorul Institutului Cultural Român, cunoscut până acum ca un rafinat om de cultură, un simbol al spiritualităţii româneşti postdecembriste. Patapievici declară, cu un limbaj de activist propagandist, că există o casetă video cu imagini compromiţătoare în care eroul principal este Mircea Geoană. Îmi este jenă să intru în amănunte. Mă întreb: de ce s-a aruncat domnul Pa-tapievici în hazna?
Domnia sa ne spune că din prietenie şi respect pentru Traian Băsescu. Din dorinţa de a demonstra că Traian Băsescu este un om onest.
Cred că alegătorii marinarului, preşedinte ştiu deja că au votat un om onest. Altfel nu i-ar fi dat votul. Cred că, prin gestul său, Patapievici îi face rău nu lui Mircea Geoană, ci lui Traian Băsescu. Domnul Patapievici se amestecă într-o luptă în care oamenii de cultură nu au ce căuta, deocamdată. Nu pentru că ar fi lipsiţi de dreptul de a se implica în politică, ci pentru că, în România anului 2009, a intra în politică este pentru un om de cultură echivalentul unei sinucideri intelectuale, renunţarea la calitatea de creator de valori spirituale şi asumarea rolului de slujitor al găştilor de partid.
Ştim nivelul intelectual al acestor găşti. Întâlnim, de obicei, analfabeţi şi derbedei ajunşi primari, foşti bişniţari deveniţi oameni de afaceri, activişti PCR şi securişti. Mai avem apoi şi pe epigonii acestora, „tinerii lupi“ cu apucături cel puţin identice, dacă nu chiar mai urâte. Patapievici a aruncat cu noroi pe toată opera sa, a cărei valoare rămâne totuşi, incontestabilă, în ciuda gestului necugetat făcut de scriitor. Aproape că a devenit un simplu membru de gaşcă de partid.
Traian Băsescu a demonstrat că este aşa cum îl ştim. Abil şi posesor, în context, al unei inteligenţe politice superioare. A zâmbit în sinea sa de noua situaţie penibilă în care e pus Geoană, dar oficial nu s-a folosit de afirmaţiile lui Patapievici pentru a lovi în Geoană sau pentru a obţine vreun avantaj politic. Se pare că iese treptat din epoca scandalurilor, când era perceput ca factor de presiune asupra „sistemului politizat“, dar şi ca element perturbator, provocator de dezechilibre în stat. A înţeles că este mult mai simplu să fie mai tăcut, mai rezervat, echilibrat. Într-o Românie a democraţiei casetelor video se petrec lucruri interesante. Băsescu se transformă. Un senator PSD este săltat de DNA şi acuzat de fapte penale grave. Curtea Constituţională decide renumărarea celor 138.446 de voturi nule. Vor fi vremuri pline de surprize. Din păcate, circul fără pâine este inutil. Nu ţine de foame, iar de râs, pe nemâncate, se mai şi moare…   

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

19 COMENTARII