Sunt puternice, multe, perseverente, agile şi răbdătoare. Dar, în ciuda tuturor calităţilor, furnicile nu se află prea aproape de vârful lanţului trofic. Aţi încercat vreodată să mutaţi din loc un muşuroi de furnici? Sau să deviaţi o furnică de la traseul ei? E o îndeletnicire sisifică. Insectele astea sunt cele mai obsesive vieţuitoare de pe scoarţa terestră. Mereu revin, din nou şi din nou, fără să vadă ce e în jur, din nou şi din nou înapoi.
Ştiu: simţul civic ar trebui să mă îndemne să vă scriu despre binefacerile mersului la vot. Deşi se tot scrie despre asta, în aceste zile ar trebui să vă spun ce mai ştiu eu despre candidaţi şi sondaje electorale. Asta, în timp ce, deasupra muşuroiului nostru, se fac şi desfac, chiar acum, nori din care doar o picătură ar fi suficientă ca să ne dea peste cap traseul obsesiv.
Preşedintele Statelor Unite a făcut cel mai important gest politic al mandatului său de până acum. Strategia de guvernare a lui Barack Obama a întors deja pe dos felul în care americanii au făcut politică externă în ultimul deceniu. Acum, acest preşedinte înnoitor merge pentru întâia oară în singura ţară care iese înzecit întărită din criza economică: China, cel mai mare stat comunist din lume. În ciuda retoricii americane anticomuniste vechi de şase decenii, de această dată, puterea statului chinez face ca orice ideologie să devină un detaliu. China este cel mai mare creditor al americanilor. China domină economic continentul african. În timp ce americanii fac război în Afganistan, chinezii au trimis acolo o armată de investitori, dar nici un soldat. Iar valul pe care se ridică statul chinez nu este o apă de ploaie.
Recesiunea îi obligă pe americani să încurajeze consumul, dar foarte multe produse cumpărate de cetăţeanul american sunt fabricate în China, unde mâna de lucru ieftină şi iluzia unei pieţe uriaşe au atras multe companii americane importante.
În 2007, 60% dintre exporturile Chinei au provenit de la firme străine stabilite pe teritoriul ei. Pentru a ieşi din recesiune, Statele Unite trebuie să aplice o serie de măsuri care, în acelaşi timp, vor întări economia Chinei. Nu este de mirare că, în aceste condiţii, Obama nu a obţinut la Beijing altceva decât o lecţie de utilizare a beţişoarelor chinezeşti. În schimb, el a lăsat un dar preţios: pentru prima dată, un preşedinte american admite explicit că Tibetul este teritoriul Chinei.
Nu, rasa galbenă nu va îngenunchea omenirea. O astfel de abordare este limitată. Pentru că nu poporul chinez a devenit mai puter-nic, ci statul chinez. Obama a îndrăznit să facă o singură remarcă mai îndrăzneaţă: nevoia de a creşte libertatea accesului la internet. Când, acum o lună, am discutat cu o jurnalistă din Beijing, am aflat cu surprindere că ei nu sunt deranjaţi de interzicerea accesului la media on line. Şi-au creat propriile reţele paralele, iar China e îndeajuns de mare pentru ca nici măcar cenzura Google să nu o deranjeze. Occidentul e mic…
Vizita lui Obama la Beijing şi acordurile încheiate vor avea o influenţă remarcabilă şi asupra României, ca şi asupra întregului continent. Dar un alt nor se face şi desface deasupra muşuroiului nostru: în clipa în care vă scriu, la Bruxelles se aleg primul „preşedinte al Europei“ şi primul „ministru de externe“. Mulţi dintre noi încă nu conştientizăm, cât de mult a început să depindă destinul României de cel al Uniunii Europene. O bună parte a legislaţiei noastre este determinată la Bruxelles. Este al doilea eveniment al acestei săptămâni care va influenţa direct viitorul României. Mai mult decât rezultatul alegerilor prezidenţiale.
Dar să revenim la viaţa noastră de furnică. Cine credeţi că iese: Băsescu, Geoană sau Crin?
