Politică & delicatese

Vacarmul politic pe care trebuie să îl suportăm are ceva ciudat. În ciuda vehemenţei combatanţilor, el este tot mai străin de „capul de locuitor“. El nu ne priveşte. Este o răfuială între politicieni, politicieni care au uitat care este agenda societăţii româneşti. Adică, dacă ne descurcăm sau nu de la o lună la alta. Ce ne doare, ce ne îngrijorează?
Dacă mai stăm sau plecăm în Occident să ne căutăm o viaţă mai bună. Politicienii noştri sunt orbiţi de putere, obsedaţi de ideea fixă de a o deţine, dacă se poate, exclusiv. Şi pentru a-şi atinge scopul, confruntarea pentru Cotroceni este decisivă. Ar urma trei ani de linişte (citeşte „afaceri pe picior mare pentru învingători“) până în 2012, când vine altă rundă de alegeri. Grupurile de interese se văd destul de clar din spatele liderilor de partid, a candidaţilor prezidenţiali. Politica arată azi mai mult ca ieri foarte tare ca o afacere, iar luptele dintre preopinenţi – mai mult ca o gâlceavă pentru „foloase necuvenite“, parale, şpăgi, şmenuri şi alte delicatese – vorba lui nenea Iancu. Politică fără delicatese nu merge! Ce rost ar avea să îţi pierzi timpul în sediile de campanie, la partid, prin parlament şi prefecturi, dacă nu iese nimic, sau numai un biet mărunţiş. Acest aspect mercantil a ieşit acum la iveală în mai mare măsură decât în alte ocazii. A rămas – aş spune – numai acest aspect în bătălia pentru Cotroceni care se dă sub ochii noştri. Asta se vede dintr-o privire. În alte dăţi, în anii ’90, de exemplu, mai exista politică, ideologie, opţiuni. Acum miza a rămas să fie numai banul, avantajele puterii, servite şi aservite de clientela specifică. Şi de inşi dispuşi să pună botul nu duce lipsă personalul amestecat în viaţa partidelor şi a campaniilor electorale.
Regimul politic românesc a devenit tot mai pregnant o partitocraţie. Nu poţi să obţii nici un post plătit din banul public fără să faci parte din mafia partidelor. Nu mai e vorba de competenţe, de pregătire, de experienţă, ci doar dacă eşti înscris sau nu în partid, şi anume în cel de la putere. Se schimbă garda, zbori. În ultimul an, acest fenomen s-a agravat. De fapt, partidele luptă în campanie pentru lista lungă de posturi, pe plan local şi central, puse la dispoziţie de un aparat uriaş, costisitor şi, fireşte, în aceste condiţii, total ineficient şi corupt. Postulanţii contribuie financiar la partid, se luptă în campanie şi vor – când se anunţă câştigătorul – să fie răsplătiţi. La atât, de fapt, se reduce lupta politică în aceste săptămâni. Noi, proştii, ascultăm gogoriţele, ne ducem la vot, ca să desemnăm involuntar gaşca veselă care se va înfrupta din buget. Auzim promisiuni deşănţate, care de care mai nerealiste. E o cacealma generală, practicată de toate partidele şi candidaţii lor. Nimeni nu are de gând să se ţină de promisiuni şi nu are nici cu ce şi nici nu ştie cum. E doar un festival de vorbe goale, o isterizare artificială a publicului pentru ca la final una dintre mafii să se desprindă în învingător.    
De unde vine vehemenţa suplimentară de acum? Din faptul că în anii trecuţi se fura într-o ţară a cărei economie mergea bine. În 2009, resursele s-au împuţinat drastic, dar „nevoile“ coruptei noastre clase politice au rămas aceleaşi, dacă nu cumva chiar au crescut. Pretenţiile lor sunt mai mari şi plăcinta e departe de a fi la fel ca aceea de acum doi ani. Tensiunea pe puţinele resurse a crescut exponenţial. Dar vistieria statului e mult mai săracă. Economia merge prost. Ca efect, politicienii  vociferează mai tare, dau zdravăn la gioale, au redescoperit înjurătura verde, îşi dau coate, se împing şi se împung cu coarnele,- se lovesc cu copitele.