Sună a gol. Asta se poate spune despre vistieria României, ţara în care se cheltuieşte în continuare la fel de mult ca în era creşterii economice, deşi trăim în miezul unei crize financiare. A doua tranşă de împrumut de la Fondul Monetar Internaţional se va îndrepta direct către finanţarea deficitului bugetar, o nouă dovadă clară că statul are mari probleme în a acoperi cheltuielile curente.
Premierul Emil Boc a anunţat mai demult că va începe reducerea stufoasei administraţii centrale, urmând să fie concediaţi 9.200 de funcţionari guvernamentali, iar ministrul finanţelor a avansat săptămâna aceasta o nouă cifră: 150.000 de bugetari daţi afară în 2010. Datele Institutului Naţional de Statistică susţin că, în ultimii patru ani, numărul angajaţilor din administraţie a crescut cu 37%, în prezent în sistem lucrând 217.200 de oameni. Sunt prea mulţi. O spune indirect chiar şeful Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Andras Szakal, care recunoaşte că, în ciuda recrutărilor intense din ultimii ani, performanţa birocraţilor nu a crescut. Într-un sondaj comandat de aceeaşi agenţie se constată că percepţia generală despre instituţiile publice este negativă: jumătate dintre cei chestionaţi se plâng de corupţia din administraţie şi 68%, de lentoarea acestor instituţii. Nu generalizăm, dar este limpede oricui a avut de-a face cu puzderia de agenţii şi instituţii publice că inflaţia ştampilelor şi caruselul hârtiilor nu fac altceva decât să ameţească mecanismul statului, nicidecum să-l facă să se învârtească.
Preşedintele Traian Bă-sescu a solicitat ca 20% dintre funcţionarii publici să fie disponibilizaţi. Din nou şeful Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Andras Szakal, este onest, recunoscând că reducerea cu acest procent nu ar impieta cu nimic asupra funcţionării aparatului birocratic. Cu toate acestea, este foarte dificil pentru un prim-ministru antrenat pentru un rol secundar să aplice o măsură atât de severă, precum cea cerută de preşedintele Băsescu şi impusă, până la urmă, de situaţia economică a ţării.
Foarte multe dintre angajările în administraţie, fie ea centrală, fie locală, au la rădăcină interese politice, congruenţe de clan sau simpatii personale. Concursurile pentru ocuparea funcţiilor publice abundă în nereguli, iar promovările sunt gândite în logica aceleiaşi mentalităţi bizantine. Caşcavalul uriaş al bugetului de stat este găurit de un norod pernicios, care îşi acordă sporuri salariale de zâmbet, sporuri pentru condiţii de lucru periculoase în cimitire sau pentru riscul de a lucra cu aparatele xerox. În plus, funcţionarii din administraţie au beneficiat de cele mai consistente creşteri salariale în ultimii patru ani, depăşind cu mult câştigurile bugetarilor din sănătate sau din industrie.
Cu această uriaşă lipitoare kafkiană trebuie să se lupte premierul Boc, dar este greu de crezut că ar avea voinţa personală să o facă. Chiar dacă voinţă politică ar exista. Problema este că, în România, există puţini politicieni care să se fi ridicat fără sprijinul norodului pernicios, recompensat apoi prin plasarea avantajoasă în posturi din administraţie. Pe de altă parte, guvernanţii nu au vorbit până acum de vreo alternativă oferită sutelor de mii de bugetari care se vor vedea, peste noapte, mutaţi din căldurica fotoliului de funcţionar în răceala dură a pieţei muncii. Încă un semn că e vorba doar de un balon cu abur. Este sigur că nici o pernuţă de funcţionar nu va aluneca până la sfârşitul acestui an. O impun înalte raţiuni de stat precum campania electorală, apoi alcătuirea unui nou guvern.
Până una alta, sigur este că a doua tranşă a împrumutului FMI va fi folosită nu pentru investiţii, ci pentru alte câteva luni de linişte. Să zâmbim, aşadar: cu spor şi inconştienţă.
