Dedicat nostalgicilor şi euroscepticilor
Când dispoziţia antioccidentală ne năpădeşte, un gest înţelept ar fi să privim către vecinul nostru din nord. Prea aproape de Rusia pentru ca Occidentul să-i îmbrăţişeze fără pretenţii (cum a fost cazul României), ucrainenii sunt astăzi într-o situaţie maronie. Vorbind mai limpede, dacă România a rămas fără hârtie igienică, Kievul este pe cale să rămână şi fără closet.
S-a întâmplat că preşedintele rus Dmitri Medvedev l-a atacat frontal pe omologul său de la Kiev, Viktor Iuşcenko. Acesta din urmă este acuzat de către Kremlin de politici antiruseşti, Moscova manifestându-şi nerăbdarea în a vedea instalat în Ucraina un nou lider politic.
Este vorba despre Viktor Ianukovici, care este cotat de sondaje cu cele mai mari şanse de a câştiga alegerile prezidenţiale din ianuarie 2010. Ianukovici, privit ca fiind cel mai important pion în mâna Moscovei, a fost principalul perdant al Revoluţiei Portocalii, în urma căreia a fost silit să-şi recunoască înfrângerea în faţa actualului preşedinte al Ucrainei.
Popularitatea liderului Revoluţiei Portocalii poate fi găsită în prezent undeva în beciurile electorale, acolo unde sunt păstraţi liderii care nu întrunesc mai mult de cinci procente în sondaje. Mandatul prezidenţial al lui Viktor Iuşcenko a fost marcat de scandaluri de corupţie, de două dizolvări ale Parlamentului şi de dezvăluirile care atestă faptul că magnatul rus Boris Berezovsky, cel mai aprig duşman al lui Vladimir Putin, i-ar fi finanţat campania electorală. Este aproape imposibil ca Iuşcenko să-şi păstreze funcţia şi în 2010. Cu toate acestea, Dmitri Medvedev a lovit fără cruţare: nu va mai numi un nou ambasador la Kiev, atâta timp cât Iuşcenko va rămâne preşedinte.
Kremlinul se adresează însă direct poporului ucrai-nean, pentru că Medvedev face în premieră astfel de declaraţii folosindu-se de canalele mass-media. Victoria favoritului Moscovei la alegerile din iarnă poate fi pusă la îndoială doar de alianţa dintre doi candidaţi prooccidentali, al căror scor cumulat îl egalează în sondaje pe cel al prorusului Ianukovici.
Alegerea Kremlinului de a se adresa ucrainenilor poate părea ciudată, dar ea face parte dintr-o
strategie de comunicare atent construită. Acuzaţiile lui Medvedev vin imediat după semnarea mediatizatului tratat cu Turcia, care naşte o alternativă la ceea ce este, deocamdată, unica rută de transport a gazului rusesc către Europa, rută ce străbate Ucraina.
Noul ton al relaţiilor dintre Moscova şi Washington afectează direct Kievul, sprijinit fără rezerve până acum de administraţia Bush.
Secretarul de stat Hillary Clinton a declarat recent că „orice naţiune din estul Europei care a făcut parte din Uniunea Sovietică îşi poate alege orice alianţă căreia să i se alăture“. Se pare că politica americană în vecinătatea Rusiei nu va mai fi la fel de intruzivă ca până acum, dar totuşi Washingtonul îşi va păstra rolul de garant al unor alegeri democratice.
Pare incredibil, dar voturile ucrainenilor la alegerile din ianuarie vor hotărî dacă poziţia Rusiei în Europa se va întări sau nu. Kremlinul îşi joacă acum cărţile cum ştie mai bine, transmiţându-le ucrainenilor un mesaj univoc. „Suntem foarte supăraţi pe voi şi vă vom tăia gazele la iarnă. Ne-am înţeles deja cu turcii şi în curând veţi deveni dispensabili. Ce alegeţi: firimiturile de pe cizmele noastre sau libertatea fără calorii a Occidentului?“. Ucraina trebuie să răspundă la o întrebare dificilă, dar mă întreb ce am răspunde noi, românii, dacă ni s-ar pune o întrebare asemănătoare?
