Despre ce să mai comentăm?

Vară, cald, foarte cald! Vacanţă, plecări la munte, la mare. Muncind pentru salarii derizorii şi acceptând umilirea la care îi supune angajatorul, patron sau stat, românii mei au strâns ceva bănuţi la ciorap şi acum îşi fac drum spre staţiunile de odihnă. Vreme de o săptămână, poate două, vor fi nişte „regi“. Înconjuraţi de mica lor „curte regală“ formată din familie şi prieteni, vor bea bere, vor mânca mititei, vor merge prin discoteci, la plajă, la bronzat sau vor face drumeţii pe munte, fără să-şi mai numere banii cu gândul la plata întreţinerii sau a ratei la bancă. Odihniţi-vă, sărmanii mei români, şi mai uitaţi de necazuri. Bucuraţi-vă de vacanţa asta, că e scurtă şi ca mâine va trece, iar amintirea ei va fi ştearsă de necazurile care au rămas acasă şi vă aşteaptă. Odihniţi-vă!
Rămas pe acasă şi, deocamdată, lipsit de vacanţă, stau cu privirea pierdută în monitorul PC-ului şi vă întreb, de aici, de dincolo de coala de hârtie: despre ce să mai comentăm, în faţa căror primejdii să
veghem, despre ce necazuri să ne mai plângem sau despre ce bucurii să le vorbim celor din jurul nostru, chemându-i să ne fie părtaşi? Să mai vorbim despre politicieni? Ăştia sunt fără de leac. Are vreun rost să comentăm vorbele aruncate-n vânt de Băsescu, de Geoană, de Boc, de
Antonescu, de Vanghelie sau mai ştiu eu de care alt saltimbanc al circului politic românesc? Nu are rost! Măcar această puţină vacanţă de vară să ne fie liniştită, netulburată de ţipetele scandalului politic românesc. Când politicienii pleacă în vacanţă, uită de noi, ne ignoră, poate chiar se amuză cu bancuri pe seama noastră. Politicianul român merge în vacanţă, că şi el e tot om, oboseşte de atâta muncă. Să faci bani toată ziua, pe seama statului şi a electoratului, nu o fi prea uşor, nu? Ei, politicienii, uită întotdeauna de noi, poporul pe care nemeritat îl conduc, şi merg, senini şi fără vreun regret pentru faptele lor, să se petreacă prin staţiuni de lux, pe insule exotice şi prin restaurante unde o bere costă cât leafa noastră pe trei zile. Deci, nu merită să comentăm despre ei.
Ce primejdii ne ameninţă viitorul, sănătatea, puţina  
tihnă de acasă? Păi, Dumnezeu mai ştie ce va mai fi! Noi ştim doar că, după vacanţă, ne vom reîntâlni cu ratele pe care trebuie să le achităm pe la bănci, cu impertinenţa şi mojicia şefului de la serviciu, cu sumele
imense pe care le vom plăti, iarna viitoare, la întreţinere, cu frica de ziua de mâine care ne poate aduce şomajul, boala, sărăcia. Totuşi, acum e vacanţă, e vară şi avem prin buzunare un bănuţ în plus pentru o bere rece şi câteva zile la munte sau la mare. Să uităm de necazuri, că, oricum, ele nu uită de noi.
Despre ce bucurii putem scrie, putem mărturisi? Bucuria că existăm, bucuria că suntem sănătoşi, bucuria că petrecem cu familia, în zi de vară, clipe de linişte şi pace. Sunt micile bucurii ale vieţii noastre cuprinse în marea bucurie că facem binele şi căutăm, atât cât ne stă în puteri, să evităm a face răul. Nu ştiu ce gust au mâncarea înfulecată şi băutura înghiţită prin staţiuni exotice de domnul deputat sau senator pe care, poate, l-am votat acum o toamnă. Ştiu însă că aceste zile de vacanţă pe care ni le dăruim la ceas de vară, modesta noastră petrecere, alături de familie, în cele câteva zile de mare sau de munte, au gust de ambrozie. Este ambrozia unei vacanţe pentru care am muncit cinstit, fără să furăm pâinea de la gura copiilor semenilor noştri, fără să luăm nemeritat din ceea ce nu este al nostru şi fără să spurcăm prin minciună şi ipocrizie fericirea pe care o dăruim familiei noastre.
Cum spuneam, este vară, este cald, foarte cald! Românii sunt în vacanţă şi gustă, doar pentru câteva zile, din fericire. Fericirea la care, de fapt, au dreptul în tot restul anului, în toată vremea vieţii lor. La ceas de odihnă, stau şi mă întreb, şi vă întreb: despre ce să mai comentăm? Cred că, deocamdată, despre nimic. E vremea tăcerii şi a tihnei…