Doctorul şi cafegiul

Îl cheamă Florescu. Gheorghe Florescu. Nu a împuşcat pe nimeni, nu a spart nici o bancă, nu a fost spion, dar a făcut puşcărie. Trei ani şi două luni. Era vânzător de cafea şi lichioruri fine. Se ocupa cu aşa ceva pe vremea când a vinde cafea de calitate era un act penal. Magazinul lui Florescu se găsea în buricul Capitalei, iar cafeaua lui era cea mai bună din România. Omul făcea rost cu mari riscuri de cele mai bune soiuri. Totul se întâmpla în anii ’80, când, în faţa magazinului său, se înghesuiau sute de „proletari“ sătui de nechezolul socialist. Printre aceştia, serviţi preferenţial erau miniştrii şi înalţii ofiţeri de Securitate, exact aceia care ulterior l-au băgat pe Florescu la răcoare. După ce a ieşit, a venit Revoluţia. Apoi, Florescu a scris o carte*. În ea apar toţi miniştrii, securiştii şi afaceriştii care au fost serviţi preferenţial în detrimentul „proletariatului“. Şi dacă ne-am uita un secol la talk-show-urile cu politicieni români, tot nu am afla atât de multe despre ei cum putem afla din cartea lui Florescu.
Îl cheamă Oprescu. Sorin Oprescu. Nu a împuşcat pe nimeni, nu a spart nici o bancă şi nu a făcut puşcărie. Şi-a petrecut tinereţea într-o vilă din cartierul Primăverii, iar în prezent este primarul Bucureştiului. De un an şi o lună. Între timp i-au apărut cearcăne şi, odată cu ele, alura de salvator al Patriei. După ce luni întregi a negat cu hotărâre posibilitatea de a candida la alegerile prezidenţiale, primul socia-list care a reuşit în ultimul deceniu să devină primarul Capitalei a declarat că ia în calcul posibilitatea de a intra în cursa prezidenţială.  
Profilul politic al candidatului Sorin Oprescu este clonat după cel al actualului preşedinte al României, Traian Băsescu. Chirurg talentat, doctorul Oprescu foloseşte cu dexteritate accentul de cartier şi pozează într-un om pentru care „ce-i în guşă e şi-n căpuşă“. Sorin Oprescu mizează pe imaginea independentului aflat deasupra manevrelor de partid, dar nu naiv, căci îndelungata sa carieră ca membru PSD îl înzestrează cu suficientă experienţă. Cu toate acestea, dintre toţi prezidenţiabilii, Sorin Oprescu este de departe cel mai familiarizat cu o anumită ideologie, trecutul său de utecist de frunte şi apropiat al lui Ion Iliescu risipind orice dubiu. Un personaj paradoxal, Sorin Oprescu a devenit singurul adversar redutabil al lui Traian Băsescu tocmai pentru că îi seamănă acestuia atât de mult.   
Analiştii susţin că apariţia lui Oprescu în plutonul care-l urmăreşte pe Traian Băsescu în cursa pentru Cotroceni complică lucrurile, dar în realitate nu face altceva decât să le limpezească. La Bucureşti, graniţele dintre partide sunt astăzi mai volatile ca niciodată. Pentru că, în fapt, lupta se dă între două mari grupări: pro-băsescienii şi anti-băsescienii. Celor din urmă le lipsea până mai ieri un candidat pe măsura lui Traian Băsescu. Iată însă că acesta a apărut şi este doar o chestiune de timp până când toate forţele se vor coagula în jurul celui mai viabil contracandidat.
Mircea Geoană, Radu Duda sau Crin Antonescu sunt doar nişte personaje secundare, care îi vor facilita lui Sorin Oprescu accesul în scena duelului final: turul doi al alegerilor prezidenţiale. Atunci, românii vor avea în faţă acelaşi tip de candidat, doar numele fiind dife-rite. Citind cartea cafegiului Florescu, îi veţi întâlni pe cei asemenea doctorului Oprescu şi veţi înţelege de ce România continuă să fie o ţară tristă, în care aceleaşi personaje continuă să fie servite preferenţial.
* „Confesiunile unui cafegiu“, Gheorghe Florescu, Ed. Humanitas, 2008.