Lacrimi de crocodil

Am ajuns departe cu ipocrizia şi demagogia. Una spunem, alta gândim şi cu totul altceva facem. Asta se vede când observi cum se mişcă în spaţiul public bravii politicieni. Că sunt la înghesuială, asta e clar. Că au o uriaşă problemă de credibilitate e şi mai clar. Se vede de la o poştă. Sunt cu gândul la paralele din buzunarul propriu. Soarta celor care îi votează nu îi preocupă. Sunt hotărâţi să se îmbogăţească, dacă au făcut ceva avere, să şi-o mărească în timp scurt, că mâine nu se ştie. Vine unul şi te demite, te trimite la plimbare sau – Doamne fereşte – te dă pe mâna Parchetului să te cerceteze. Şi atunci trebuie să ai destui „firfirici“, vorba lui Mircea Dinescu, puşi deoparte, ca să ai de unde împărţi în toate părţile. La poliţie, procuror, avocaţi, garda financiară etc. Dacă ai de cheltuit, poţi spera să scapi. De exemplu: dacă ai furat zece milioane, opt le dai, rămâi cu două şi tot om bogat te numeşti, în afara grijilor materiale, băiat de băieţi. Te retragi frumos în Spania pe Costa del Sol sau în Florida. Stai întins la plajă cu gagicele, sorbi fresh de portocale, joci table şi vorbeşti pe telefonul mobil în ţară cu fraierii. Trai, neneacă, pe banii babachii!
Cam multe averi s-au făcut în aceşti ani. Banii au trecut printre degetele domnilor din parlamentele şi guvernele succesive. Viloaiele, conturile babane, copiii în străinătăţuri au devenit molipsitoare printre deputaţi, miniştri, senatori, dar şi printre primari, consilieri şi anturajele lor. E la modă să pasezi tot felul de foloase necuvenite nevestelor, ginerilor, nepoatelor, verişorilor şi fraţilor. Asta, ca să nu mai fie la vedere, sub ochii presei mult prea iscoditoare. Vorba lui Băsescu, clasic în viaţă, ziariştii au ajuns mai răi ca securiştii. Sigur, prezidentul era iritat de insistenţa cu care era chestionat cu privire la suportera fiicei sale, ajunsă, nu se ştie cum şi pe ce bani, europarlamentară. Ministreasa anexată Cotrocenilor Monica Iacob Ridzi a fost prinsă cu mâna în uşă. Dezmăţul pe banii publici s-ar putea termina prost. Cât va putea Băsescu să acopere chestia e greu de presupus, având în vedere că e în campanie şi vrea să fie reales încă un mandat, chiar dacă zice zilnic că nu. Afacerea i-a căzut cât se poate de rău şi într-un moment nepotrivit. Legăturile împricinatei cu fiica sa sunt notorii şi nu are cum scăpa de asocierea cu ea. Povestea s-ar putea să îl coste multe voturi. Poate e dispus să o sacrifice ca să iasă el însuşi basma curată. Vom vedea. Îi înţeleg motivele pentru care e aşa de nervos cu presa. Şi e doar un exemplu. Băsescu nu e singurul politician care se are rău cu ziariştii.
Ce paradis ar fi România dacă nu ar fi ei! S-ar putea fura şi minţi fără griji.
Cum te uiţi în declaraţiile de avere, cum întrebi de bani şi de plăţi, de cheltuieli şi alte marafeturi, politicianul se opăreşte şi devine aşa, din senin, agresiv. Nu e de mirare, aici e călcâiul lui Ahile. Aici se vede că vorbeşte gura fără el, că ne vrăjeşte cu „grija faţă de om“, dar se ocupă, de fapt, să se îmbogăţească. Şi, după ce se îmbogăţeşte, are alte două preocupări: 1) să şteargă urmele malversaţiunilor şi 2) ca să o pună la adăpost. În tot acest timp, cât „aleşii“ sunt cu ochii pe bani ca pe butelie, ne ţin un remarcabil discurs despre sărăcie. Se plâng de criză. Cer reducerea cheltuielilor făcute din banii publici, exact când bagă mâna mai abitir în ei. Nişte lacrimi de crocodil, în toată regula, care te pot face fericit, dacă nu eşti atent. Aştept reducerea cu 10% a salariilor miniştrilor, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări. Aştept proceduri eficiente care să îi împiedice să mai arunce banii contribuabililor pe fereastră. Aştept să renunţe la o parte din confortul pe care şi-l permit pe banii noştri. Dacă sunt vremuri grele, atunci ar putea să dea un exemplu de austeritate, de reţinere, de grijă faţă de o ţară din care de 20 de ani duc acasă tot ce pot căra. Altfel, totul rămâne o comedie pentru proşti. Adică impresarul fuge cu geanta cu bani, lasă actorii cu buza umflată, iar spectatorii pe la uşi au plătit, dar nu s-au distrat. Întrebarea e: cer banii înapoi sau sparg furioşi ferestrele teatrului?