Nouă ne pasă de Ştiinţa… poate prea mult!

Fluier final pentru alt sezon de speranţă. Unii huiduie, unii plâng, alţii se jură că nu mai vin la stadion, iar alţii se războiesc inutil cu jandarmii, sperând să sperie nepăsarea propriilor jucători. Când un întreg oraş credea că o să vedem fotbal adevărat la toamnă, pionii din teren s-au comportat cum nu se putea mai prost. Cu o mare nepăsare, „motivată“ de lipsa pregătirii fizice din iarnă, aceştia ne-au mai servit o lecţie nouă, proştilor care aşteptam ca anul acesta să putem mai mult.
Dacă ar fi să „imaginăm“ înfrângerea cu moldovenii, am putea să spunem că a fost mediul ideal pentru un blat perfect. Atmosfera necesară, meci gratis, petrecere după, manea pentru luptătorii lui Mititelu, artificii şi alte delicii. Cine se putea gândi că am fi în stare să lăsăm Vasluiul să se ducă în Europa, când toată lumea se pregătea de fiestă? Blat perfect într-un moment perfect. Nu suntem însă chiar aşa de nebuni să credem asta, deşi ce ne mai poate mira?
Ete fâs! Şi ce dacă am pierdut? La anul luăm campionatul şi facem instrucţie cu echipele din Capitală. Altă motivaţie, alte scuze pentru ce s-a întâmplat. Numai dintr-o tabără indolentă, guralivă şi nerealistă poţi să îţi propui un obiectiv imens când tu nu ai fost în stare să reuşeşti atingerea unui obiectiv mai mic, pe lângă care ai gravitat şi de care ai fost la un punct distanţă.
Scuzele nu mai pot fi tolerate. La Craiova nu s-a greşit în aceste două etape. S-a greşit de când s-a promovat, pentru că, în loc să se pună piciorul în prag nesimţirii şi lenei, acestea au fost încurajate şi chiar susţinute prin predicţii viitoare. Avem fotbalişti care nu au ce căuta în fotbal, care se supără când intră în cantonament, care se ofuschează că se antrenează, care nu joacă decât în anumite condiţii şi care au impresia că fotbalul este ceva care nu ar exista fără ei. Ei bine, nu e aşa. Aseară, echipa mare a primit o palmă de la fotbal. La fel cum au primit-o şi nesimţiţii de la Primăvara, care, beneficiind de condiţii excepţionale de antrenament, stau cu gândul mai mult la gagicăreală, la bairamuri şi la impresii de fotbalişti de carton, aşa şi cei de la prima echipă şi-au luat-o în mufă fiindcă s-au crezut mult mai europeni decât adversarii lor. Am jucat la egal, am vrut un punct şi am dat de pământ cu un sezon care putea să fie cel mai frumos din ultimii ani. Aşa, ce mai contează… Să fie ei sănătoşi, că doar banii îi iau, iar lacrimile de crocodil azi sunt, mâine trec.
Ruşine!!! Cât cuprinde, dar nu spectatorilor, cum a spus Mititelu. Sau şi spectatorilor, dacă ne referim la cei care au venit doar la meciurile importante, la cei care au stat culcaţi când a vrut patronul şi la cei care au pus piedici echipei. Dar nu poţi să le spui ruşine celor care au bătut meleagurile ţării după echipă, celor care au venit meci de meci şi celor care au plâns crezând că putem să ajungem în Europa.
Ruşine că la noi domnesc fiţele şi nepotismele, ruşine că s-a permis să fim iar luaţi în râs de toţi şi ruşine că ne-am bătut joc de încă un sezon în care am crezut prea mulţi!