14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiCe mai vor şi românii?

Ce mai vor şi românii?

Românul este o fiinţă ciudată şi greu de înţeles. În primii ani de după decembrie 1989, românul a fost animat de un fel de ură viscerală împotriva Regelui, moşierilor, patronilor şi intelectualilor. Exploatatorii ăştia urma să vină în ţară, din străinătatea pe unde rătăciseră, alungaţi de regimul comunisto-stali-nist, şi să-şi redobândească moşiile, fabricile, casele, proprietăţile. Aşa ne învăţa tovarăşul Iliescu. „Nu ne vindem ţara!“, „Noi muncim, noi nu gândim!“, „Când Iliescu apare, soarele răsare!“, erau lozincile scandate la mitingurile FSN de muncitorii de la IMGB sau de fetele de la APACA, isterizate de „omul fără gât“ şi care nu voiau Kent şi nici valută, ci doar ca Petre Roman să le facă feri-cite. În vreme ce românul îşi vărsa ura împotriva partidelor istorice şi a urmaşilor de chiaburi şi industriaşi interbelici, modelând cu bâta feţele ochelariştilor intelectuali adunaţi în „Zona liberă de comunism“ a Pieţei Universităţii, politrucii ex-PCR şi ex-ofiţerii de Securitate au jefuit economia naţională până au adus-o la starea de ruină. Plebea se juca „de-a socialismul cu faţă umană“, iar politrucii FSN deveneau peste noapte „miliardarii de carton“, nişte capitalişti prosperi şi imuni la orice încercare a Justiţiei de a-i pedepsi pentru faptele penale comise.
După câţiva ani de rătăcire, românul s-a lăsat sedus de o clonă a lui Cuza, adică de domnul profesor universitar, ex-secretar de organizaţie de bază, Constantinescu. În zeci de oraşe ale ţării şi în Capitală, românii au ieşit pe străzi, au dansat, au băut şampanie, s-au bucurat: „Ura! Acum, comunismul a căzut cu adevărat!“. Circula zvonul că vor fi operate arestări în masă, că toată mafia politico-economică formată din politrucii şi securiştii comunişti va fi anihilată. Românul dorea să i se facă dreptate, visa la democraţie şi la capitalism. Însă, luminiţa de la capătul tunelului despre care vorbeau guvernanţii nu s-a mai aprins. A rămas doar la stadiul de promisiune electorală. Purtătorii de bâte au reapărut, instigaţi de aceiaşi „comunişti cu faţă umană“, guvernanţii clonei Cuza s-au dovedit incompetenţi, iar Constantinescu a capitulat, mărturisind că a fost învins de sistem.
După dispariţia în negura uitării a partidelor aşa-zis istorice, românul a devenit iubitor de bomboane social-democrate. Un guvern care promitea românilor bomboane dulci şi aromate a moşit renaşterea politrucilor şi securiştilor ex-comunişti în chip de baroni locali. Românul nu a simţit imediat gustul amar al sărăciei şi degradării morale provocate de noua mafie a baronilor. Românul sugea din plin bomboana „măsurilor necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană“. Speranţa că „intrarea în UE“ va însemna instaurarea unei societăţi drepte şi prospere i-a determinat pe români să rabde măsurile aberante luate de guvernanţi. Măsuri care vizau prosperitatea, însă nu a poporului, ci a baronilor mafiei politico-economice.

Ieşit din spuma mărilor adânci şi neştiute în care tocmai dispăruse flota comercială a României, marinarul Traian le-a părut românilor un fel de izbăvitor de necazuri, cel chemat să rupă blestemul lui „Escu“. Au uitat românii că îl cheamă Băsescu, adică tot cu „escu“. S-au adunat iarăşi românii în Piaţa Universităţii, unde li s-a dat întâlnire de către marinar o dată la câteva luni pentru a analiza politica guvernanţilor. Nu a fost să fie. Alianţa „D.A.“ născută din entuziasmul poporului fu înecată de lacrimile lui Stolojan „Robocop“ şi de fumul trabucului pufăit de domnul Patriciu, liderul petro-liberalilor. Traian marinarul, priceput să înoate în ape tulburi, şi-a salvat barca democrat-liberală şi s-a transformat din cruciat al luptei anticorupţie, în ocrotitor de băieţi deştepţi şi portocalii.
Între timp, românul a devenit cetăţean al UE şi a aflat de existenţa unor instituţii supranaţionale, precum Parlamentul European. De bucurie, dar şi de spaima că minunea aderării la UE poate ţine doar trei zile, peste trei milioane de români au fugit din ţară, invadând vestul Europei, în căutarea fericirii. Restul de români, adică cei rămaşi în ţară, a început să înjure Uniunea pentru că laptele şi mierea la care visau înainte de 1 ianuarie 2007 nu au început să curgă din sânul presupus generos al Uniunii Europene. Ce mai ţeapă şi cu UE asta, şi-au zis românii cu năduf.
Aşa s-a scurs la canalul istoriei existenţa românilor din ultimii douăzeci de ani. Speranţele poporului român au fost aruncate la gunoi de cei pe care Dumnezeu i-a îngăduit, nu înţeleg de ce, să fie conducătorii nedemni ai ţării. Ce au vrut şi ce mai vor românii? Eu cred că noi, românii, vrem să trăim în demnitate. Asta vrem noi, românii. Alegerile de duminică ne pot ajuta să ne redobândim demnitatea? Nu ştiu. Doar românii mei ştiu răspunsul şi îl vor da venind sau absentând de la urna de vot. Vox populi, vox dei…
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

169 COMENTARII