Chiar dacă nu la intensitatea din primele zile ale evenimentelor de la Chişinău, presa şi televiziunile noastre continuă să difuzeze informaţii despre situaţia din Republica Moldova.
Aşa cum am mai scris, aceste informaţii au drept principală slăbiciune provenienţa dintr-o singură sursă: cea a ziarelor de opoziţie.
O simplă consultare şi a altor surse, cum ar fi cotidianul Moldova suverană, oficiosul guvernului, Flux, ziarul partidului condus de Iurie Roşca, ar dezvălui nu numai alte puncte de vedere, dar şi informaţii menite a ne face o imagine exactă asupra realităţilor de dincolo de Prut.
Aceasta, şi din cauză că publicaţiile de opoziţie din Republica Moldova amintesc, prin prioritatea acordată opini-ei în detrimentul informaţiei, de tendenţiozitatea făţişă a presei faţă de partidele istorice din perioada 1990-1996 de la noi.
Dat fiind că aceste ziare, puţine şi cu un tiraj mic, împărtăşesc idealul reîntregirii, s-a creat în România o iluzie periculoasă.
Cea potrivit căreia cetăţenii Republicii Moldova împărtăşesc cu toţii cauza românismului.
O iluzie alimentată şi de prezentarea tendenţioasă a dorinţei majorităţii moldovenilor de a avea paşaport românesc.
Cu excepţia unei minorităţi, cetăţenii Moldovei văd în paşaportul românesc viza pentru a călători în Occident.
Sondajele de opinie din Republica Moldova ne arată că românismul celor de peste Prut e mai degrabă o himeră poetică a artiştilor şi istoricilor din România decât o veritabilă stare de spirit.
Sub acelaşi semn se consideră că teza lui Vladimir Voronin privind moldovenismul e o aberaţie.
E o aberaţie din perspectiva noastră, a românilor de dincoace de Prut.
Din perspectiva celor de dincolo de Prut, e o lovitură electorală.
Asemenea tuturor ţărilor desprinse doar de două decenii din imperiul sovietic, Republica Moldova suferă de complexul numit statalitate.
Ca şi Ucraina, Repu-blica Moldova îşi exagerează independenţa până la promovarea suspiciunii faţă de orice încercare de tutelare.
Din acest punct de vedere, atitudinea adoptată de România – de Frate mai mare – supără pe majoritatea cetăţenilor Moldovei, care se vor cetăţeni ai unei ţări mândre şi independente.
Vladimir Voronin nu e comunist, cum s-a spus, ci naţionalist moldovean.
Numai de la această premisă plecând, putem duce o politică de real sprijin faţă de Republica Moldova.
Asta înseamnă o politică dispusă să ţină cont de sensibilităţile celor de dincolo de Prut, ba chiar o politică în stare să admită pretenţia Chişinăului de a vorbi moldoveneşte şi nu româneşte.
Are importanţă cum spun unii limbii române?
Important e să vorbească româneşte.
