16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiAre Craiova nevoie de jucării?

Are Craiova nevoie de jucării?

Mă pregăteam să părăsesc malul Jiului când, în nisipul prăfos, am văzut coada unui crocodil. M-am apropiat încet de el şi am început să-l studiez. Era chior şi culoarea i se cam scorojise de pe spate, dar semăna izbitor cu vechiul meu crocodil de plastic primit de la Moş Gerilă. Totul se întâmpla în primăvara trecută şi, pe atunci, nici nu îmi imaginam că peste doar un an, exact în acelaşi loc, banii craiovenilor urma să ducă la zămislirea unui crocodil gigant, dar tot de jucărie.

Zece milioane de euro, un sfert din bugetul de investiţii al Craiovei, este preţul pe care îl plătim pentru construirea parcului de distracţii din Lunca Jiului. Fiind vorba de o sumă importantă, interesele persoanelor implicate trag greu la cântar. Practicând cu perseverenţă regula prezumţiei de vinovăţie, în presă au apărut deja materiale care dezvăluie toate iţele încurcate ale clientelei politice hrănite de primarul Craiovei. Este însă treaba procurorilor DNA să descâlcească tot ceea ce este prea încâlcit.

Mulţi îi reproşează primarului Solomon decizia de a construi un parc de distracţii în Lunca Jiului, un cartier cu antecedente penale nume-roase. Privind din dreptul Colegiului „Fraţii Buzeşti“ perspectiva care se deschide asupra Luncii, am visat de multe ori cum această zonă ar putea deveni una dintre cele mai plăcute promenade ale oraşului. Există şansa ca atmosfera tensionată din Lunca Jiului să se normalizeze odată cu apariţia unui flux mare de orăşeni. Pentru că o zonă primitivă nu se civilizează prin marginalizare, ci prin includere. Cei care susţin că Lunca Jiului nu poate fi gazda unui parc de distracţii pentru că acolo locuiesc prea mulţi ţigani, merită să trăiască într-un oraş plin de săbii şi pistoale.

De multe ori m-am plâns prietenilor că, într-un oraş al verilor fierbinţi cum este Craiova, nu există nici un ştrand rezonabil. Apariţia unui bazin olimpic în apro-pierea Jiului îmi pare a fi mai mult decât normală. Dar anormală îmi pare includerea unei investiţii atât de mari precum acest parc într-un buget de criză. Craiova, ca şi întreaga Românie, va fi afectată puternic de cea mai gravă recesiune mondială din ultimii 50 de ani. Începutul acestei perioade dificile ne prinde cu multe străzi neasfaltate şi fără canalizare, dar şi cu un oraş cenuşiu, plin de blocuri şi case scorojite. Craiovenii au încă multe pro-bleme, care nu pot fi acoperite nici chiar printr-o „excursie“ de zece milioane de euro în Lunca Jiului. Am călătorit recent într-una dintre cele mai sărace ţări asiatice, plină de copii în zdrenţe. O turistă din Anglia i-a oferit unuia dintre ei o jucărie de pluş. Copilul a privit-o, a băgat-o în gură, apoi a început să plângă. Lui îi era foame. Are acum Craiova nevoie de astfel de jucării?

Şi consilierii locali, şi primarul Solomon ar fi trebuit să caute răspunsul la această întrebare nu la birouri, ci în stradă, consultându-se cu cetăţenii care i-au ales. În urmă cu o lună, primăria a organizat (fără prea multă pu-blicitate) o dezbatere publică pe tema bugetului local. A fost o discuţie de mucava, în care primarul Craiovei i-a jignit pe reprezentanţii ONG-urilor locale. Nici un oficial al primăriei sau al consiliului local nu a iniţiat o dezbatere publică amplă pe această temă. Deşi este vorba de banii noştri, pe noi nu ne întreabă nimeni. Pentru că nu ne respectă nimeni.

Proiectului din Lunca Jiului i se pot aduce la fel de multe laude ca şi acuze. Tocmai de aceea, dacă ar fi un primar serios, Antonie Solomon ar trebui să ceară părerea cetăţenilor care i-au dat oraşul pe mână. Altfel, rămâne doar un primar de jucărie, aşa cum sunt toţi crocodilii din Lunca Jiului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII