Dacă tot nu scade, s-o facem să pară mai mică. E vorba de corupţie şi de propunerile de reducere a pedepselor din noile coduri juridice elaborate de guvern, intrate marţi în dezbaterea parlamentului. Pentru luare de mită, limitele pedepselor cu închisoarea scad de la 3-12 ani la doi-şapte ani, în cazul profesorilor şi medici-lor fiind reduse la jumătate. Pentru trafic de influenţă şi cumpărarea de influenţă scad de la doi-zece ani la unu-cinci ani. Abuzul în serviciu ar urma să fie sancţionat cu o pedeapsă cu închisoarea de la şase luni la trei ani, faţă de cinci la 15 ani, cât prevede actualul cod.
Cătălin Predoiu, ministrul justiţiei, iniţiatorul şi, evident, susţinătorul acestor modificări, argumentează cu alinierea la UE, dar, cum Europa nu e chiar unanimă în materie, bagă la înaintare şi o teorie. Cică există una care spune că limitele maxime ridicate nu descurajează corupţia, dimpotrivă, şi că acestea caracterizează „state rigide, care nu folosesc şi alte mijloace de prevenţie a infracţionalităţii decât pedepsele ridicate“. Cum ar veni, cum noi stăm deja bine cu prevenţia, nu-i cazul să exagerăm cu pedeapsa. Cam asta ar fi logica. E drept că ministrul admite că ar exista şi o teorie contrară care spune că pedepsele mari, descurajează infracţionalita-tea, dar Domnia sa nu crede în ea. Păi, să vedem puţin şi faptele, că noi cu teoria am stat bine tot timpul. După doi ani de la imensul scandal al permiselor auto date pe şpagă în care era implicată întreaga conducere a Serviciului din judeţul Argeş, zilele acestea aflăm despre o nouă reţea, similară, la Cluj. Zeci de arestaţi, nici un condamnat până acum. Între timp, au murit oameni în accidente produse de şoferi cu permise obţinute ilegal. Problema e însă mult mai gravă. Ştim despre asemenea practici de ani buni, în orice judeţ din ţară. Acum aflăm oficial doar de două cazuri. În curând, poate, sper, justiţia va mai descoperi câteva. Dar ceea ce e de învăţat aici e cum n-a funcţionat tocmai „prevenţia infracţionalităţii“ de care vorbeşte ministrul justiţiei.
Există în Ministerul de Interne, vorbind de cazurile de faţă, un serviciu de aşa-zisă protecţie internă, o structură care se ocupă teoretic tocmai cu prevenţia infracţionalităţii în rândul propriilor cadre. Dar, primele cazuri grave apar după ani buni, unul dintre ele, cel de la Cluj, dintr-o pură întâmplare. Despre ce prevenţie mai poate fi vorba? Iată ce spune Cotidianul în numărul de luni. „Cea mai mare pedeapsă pentru corupţie aplicată anul trecut, de nouă ani, a fost dată unui deţinut de la Jilava, recidivist, pentru instigare la trafic de influenţă“. Iată marea realizare a sistemului de justiţie din România, în mare de anticorupţie, finalizată cu o condamnare. Au reuşit să prindă şi să condamne un individ aflat deja în închisoare. În schimb, un procuror-şef a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită cu repetiţie. Sistemul de pedepse în România al domnului Predoiu funcţionează, aşadar, brici. Prin urmare, hai să reducem pedepsele pentru corupţie, că-s cam mari, nu-i aşa, şi în plus ştim deja să le prevenim. E o ironie amară, evident. Nu doar că stăm prost, dar chiar şi atunci când mai prind câte un caz, cu excepţia celor mărunte sau în care sunt implicaţi oameni de rând, pedepsele sunt extrem de blânde. Asta dacă se mai ajunge şi până acolo şi nu se-ntâmplă, ca în atâtea situaţii de care ştim deja, ca „inculpatul“ să fie făcut scăpat. Nu ştiu dacă teoria domnului Predoiu e adevărată sau falsă sau unde se aplică ea, dar, la noi, cu siguranţă nu. Lupta cu corupţia nu suferă din prea asprele pedepse prevăzute în Codul Penal, ci din prea proasta lui aplicare şi din prevenirea sistematică, dar nu a infracţiunilor, ci a infractorilor, începând chiar de la cei ce ar trebui să aplice legea.
