A fost suficient ca Florin Costea să înscrie pentru ca majoritatea suporterilor Universităţii să-l ridice iarăşi în slăvi. Deşi mulţi erau contrariaţi şi enervaţi de atitudinea sfidătoare din meciurile cu Iaşi şi Bistriţa, în momentul în care Florin a marcat, toate i-au fost uitate, iar acesta a redevenit idolul Băniei.
Până la urmă, publicul oltean se aseamănă ca pasiune cu romanii care umpleau Coloseumul dornici să vadă cât mai mult sânge curgând. Aşa şi „Cioara“, în momentul în care nu a mai iertat şi a trecut la masacrarea apărării Farului, lumea i-a fost din nou la picioare.
Pe lângă Florin, la Craiova se pare că vine tare din urmă şi fratele său, Mihai Costea, pentru formarea unui duo de efect care să pună stăpânire mult timp pe locurile de titulari din atacul Ştiinţei. Costea-mania, adică starea de spirit instaurată de cei doi după reprezentaţia de la Constanţa, riscă să ia amploare, iar dacă Napoli şi, mai ales, Mititelu nu vor şti cum să gestioneze situaţia şi să profite atât cât trebuie de pe urma ei, riscăm ca înflăcărarea şi încurajările de acum să se transforme în huiduielile de la prima ratare.
Şi asta s-a văzut foarte bine când lui Florin nu i-au mai fost tolerate floricelele, iar lumea a luat atitudine împotriva sa în meciul cu Bistriţa. Nu trebuie blamat precum Dina, deoarece Costea posedă sclipiri de mare fotbalist, chiar dacă uneori ne duce la disperare prin repetarea „celebrei“ sale fente.
Dar nici să i se ridice statuie în momentele în care nu joacă mare lucru nu e corect. Şi nu pentru că acesta nu poate deveni un mare atacant de serviciile căruia Universitatea să beneficieze, ci pentru că mulţi dintre fotbaliştii actuali sunt criticaţi mult mai rău atunci când greşesc pentru prima dată.
De multe ori, în mandatul său de patron, Mititelu a greşit tocmai prin faptul că şi-a ridicat în slăvi anumiţi fotbalişti preferaţi de el. Unii şi-au luat nasul la purtare şi i-au răsplătit încrederea prin trădări (cazul Ionescu), alţii au dorit să fie transferaţi, conştienţi într-un fel de faptul că îţi mai trebuie şi valoare pe lângă un patron apropiat (cazul Stoianof), iar alţii mai prind echipa doar datorită faptului că Mititelu mai crede în ei (a se vedea Dina, Şoava şi Njock). Dacă patronul ar fi fost obiectiv şi le-ar fi acordat aceeaşi susţinere tuturor, probabil că alta ar fi fost echipa astăzi şi altul ar fi fost jocul unor fotbalişti încrezători într-o selecţie bazată strict pe valoare.
Dar aşa, făcându-se această diferenţă prefe-renţială, nu riscăm decât să producem invidie, egoism şi dezbinare în echipă. În momentul în care un fotbalist o să şi-o ia în cap şi nu va mai juca nimic din cauza faptului că ştie că are sprijinul patronului, restul echipei o să fie contrariată, iar scandalul o să apună peste Ştiinţa. Tocmai de aceea, Mititelu, Balaci, Napoli şi chiar şi cei care dau declaraţii excesiv de laudative despre unii jucători trebuie să realizeze că a cădea într-o extremă pozitivă îi poate dăuna unui jucător tânăr, mai mult decât îi poate fi de folos.
În final, aş vrea să le urez multă baftă jucătorilor lui Napoli în faţa campionilor din Cluj. Să le scoatem fotbalul din cap ardelenilor şi, mai important, toţi jucătorii noştri, inclusiv fraţii Costea, să realizeze în acest meci că fotbalul este jucat în echipă şi că pasele trebuie să meargă până când se înscrie, nu până când nu se mai poate avansa din cauza combinaţiilor preferenţiale.
