UDMR se răzbună. Bozgorii lui Marko Bela, altfel spus, mafia politico-economică a maghiarimii din Transilvania, s-au aliat cu preşedintele şi guvernul Ungariei într-o disperată căutare de soluţii. Îndepărtaţi de la guvernare pentru întâia dată în istoria post-decembristă a României, liderii maghiarimii transilvănene s-au văzut lipsiţi de accesul la resursele bugetare. Afacerile mai mult sau mai puţin legale făcute din poziţia de guvernanţi au intrat în colaps. Marko Bela şi Verestoy Attila au probleme mari. Baronii locali şi oligarhii maghiari pe care îi reprezintă pierd bani, averea li se prăpădeşte fără susţinerea fondurilor guvernamentale, iar electoratul le pleacă spre o altă controversată şi imorală figură a vieţii politice maghiare, pastorul Laszlo Tokes. Peste graniţă, în Ungaria, guvernul ungar are probleme şi mai mari. Criza economică a lovit cu destulă putere ţara, nemulţumirile sunt tot mai mari, se apro-pie alegerile, se pierde electoratul. Pentru a face uitată criza, preşedintele Ungariei se foloseşte de marota exacerbării sentimen telor naţionale şi etnice. Nu este o tactică nouă. În Italia, politicienii au lansat atacuri rasiste împotriva românilor cu acelaşi scop, abaterea atenţiei electoratului de la fa-limentul economiei naţionale şi de la afacerile mafiei politice. Situaţia se repetă în Ungaria, singura diferenţă fiind că politicienii acestei ţări exportă naţionalismul şovin şi iredentismul în Transilvania românească, scoţând din formol cadavrul aşa-zisei „Ungarii Mari“, îmbrăcat acum în haina pseudo-europeană a dreptului la autonomie.
Marko Bela îşi doreşte cu ardoare scaunul de europarlamentar. Mai sunt puţine săptămâni până la alegeri. Laslzo Tokes, care doreşte cu aceeaşi intensitate să fie membru al Parlamentului European după alegerile din iunie, rămâne un rival pericu-los pentru maghiarii de la UDMR. Bela şi Tokes se luptă pentru rolul de „arhitect“ al autonomiei teritoriilor locuite de secui, ca un prim pas pentru reînfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare, după modelul impus României de către sovietici, în anii ‘50. Nu ştiu câtă iubire poartă aceşti indivizi pentru propriul popor, însă este evident că ţelul lor rămâne atragerea voturilor maghiarimii, un ţel egoist, fără vreo legătură cu bunăstarea şi fericirea maghiarilor transilvăneni. Preţul plătit de români şi de maghiari nu-i interesează, chiar dacă acesta va fi tensionarea relaţiilor dintre România şi Ungaria sau provocarea unor conflicte de stradă între extremiştii români şi maghiari. În această luptă pentru putere purtată de cele două facţiuni ale maghiarimii transilvănene s-au amestecat nepermis preşedintele şi guvernul Ungariei. La Budapesta se speră că „soluţia italiană“ a rasismului poate fi utilizată în varianta ei maghiară naţionalistă şi iredentistă şi astfel cetăţeanul ungur va uita de corupţia din guvern, de criza economică sau de incapacitatea politicienilor din Ungaria de a găsi soluţii reale pentru a redresa economia ţării.
Rasismul italian şi iredentismul maghiar reprezintă două mari semne de întrebare la adresa capacităţii Uniunii Europene de a păstra stabilitatea politică în teritoriile pe care le administrează. Criza economică a dovedit că „modelul economic european“ nu este aşa de strălucit şi de infailibil, cum au clamat diferiţi lideri europeni. Relaţiile incoerente cu Federaţia Rusă şi, mai ales, capitularea de la propriile principii morale în faţa Imperiului Rus care alimentează Uniunea cu energie au oferit lumii spectacolul unei Europe îngenuncheate de Moscova ca urmare a dependenţei de resursele energetice ruseşti. Vânătoarea de români lansată de Italia şi tensiunile interetnice provocate de liderii politici ai maghiarimii din Transilvania românească ne demonstrează că idealul unităţii europene nu a fost nici pe departe atins, că acesta reprezintă mai degrabă un element de discurs festiv, decât o realitate politică tangibilă.
Într-o anumită măsură, aceste răbufniri de extre-mism naţionalist şi rasist sunt în logica evoluţiei evenimentelor. În istoria umanităţii, crizele economice au fost însoţite de manifestări extremiste, culminând cu izbucnirea unor războaie civile, regionale sau chiar mondiale. Elementul care induce totuşi o nelinişte tot mai mare este că rasismul italian şi iredentismul maghiar prind glas într-o structură politică supranaţională, care, printre altele, a ademenit popoarele Europei şi cu promisiunea că pe teritoriul european nu vor mai fi permise acţiunile extremiste. Uniunea Europeană nu a reuşit, cel puţin până acum, să realizeze dezide-ratul echităţii economice şi pe cel al dreptăţii sociale pentru cetăţenii săi. Acum a venit rândul mecanismelor de stabilitate politică şi de păstrare a armoniei şi păcii între popoarele şi etniile conlocuitoare Uniunii Europene să fie probate. Va fi un examen trecut cu succes, va fi un eşec? Vom afla, mai devreme sau mai târziu. Până atunci, cititorule, nu uita că eşti român…
