Anii trec. Ce înseamnă un an pentru un jurnalist? O călătorie prin propriul suflet, către sufletele oamenilor despre care scrie şi, mai ales, pentru care scrie. Binele şi răul sunt cei doi îngeri însoţitori. Jurnalistul nu are alţi împreună călători, iar singurul prieten îi este adevărul sau minciuna. Sufletul îi şopteşte întotdeauna pe cine să aleagă, sufletul libertăţii sale. Drumul pe care jurnalistul călătoreşte este dăltuit nu din piatră, ci din cuvintele articolelor scrise şi dăruite oamenilor. Cuvântul este cea mai puternică armă. Sabia te poate răni, dar te vindeci. Sabia te poate ucide şi iarăşi te vindeci în veşnicie. Însă, cuvântul te ridică la înălţimi dumnezeieşti, luminându-ţi sufletul cu razele Adevărului, sau te coboară în adâncul iadului, întunecându-ţi mintea şi duhul. Cuvântul rău îţi aruncă sufletul în moarte, deşi te lasă viu cu trupul. Cuvântul bun îţi vindecă suferinţa sufletului şi-ţi dăruieşte pacea, deşi boala trupului rămâne fără leac. Jurnalistul nu poate zăbovi pe hotarul dintre Adevăr şi Minciună. Este condamnat să aleagă. Întotdeauna, cu voie sau fără voie, jurnalistul alege.
A fi jurnalist în Oltenia, în România, înseamnă, poate mai mult ca în alte părţi ale lumii, a alege între lumină şi întuneric, între adevăr şi minciună. În multe dăţi am plâns asupra trupului schi-lodit al neamului zicând că vina pentru toate aceste răni o poartă faptele celor răi. Am uitat că orice faptă este în momentul naşterii sale, în gândul omului, cuvânt. Cuvintele nerostite ale celor care ne fac rău, dar şi cuvintele noastre prizoniere în închisoarea gândurilor, cuvintele nerostite ale unui întreg neam, cuvinte transformate în fapte de întuneric sau în laşitate au adus suferinţa pentru noi şi pruncii noştri. Jurnalistul poartă cu sine o cheie cu ajutorul căreia poate să deschidă închisoarea cuvintelor de lumină. Cuvintele binelui pot fi sădite în fapte de lumină. Jurnalistul este omul care poartă cheia eliberatoare a cuvintelor de lumină încă nenăscute în chip de fapte.
Cuvântul are putere şi asupra faptelor. Cuvântul poate opri faptele rele şi le poate spori pe cele bune. Fără cuvânt, nu există fapte, cuvântul hrăneşte faptele. Jurnalistul se hrăneşte prin cuvânt, hrănind faptele Binelui sau faptele Răului. Aşa cum îi este hrana, aşa îi este şi sufletul şi, mai ales, cuvântul pe care îl oferă oamenilor. Jurnalistul resimte mai mult decât omul obişnuit presiunea libertăţii. Cu fiecare cuvânt aşternut pe „foaia de hârtie“ virtuală a ecranului computerului, jurnalistul face o alegere între Bine şi Rău. Alegerea lui, renăscută în paginile ziarului, poate deveni alegerea cititorilor, mântuire sau blestem pentru aceştia.
În Oltenia noastră, ca, de altfel, şi în restul României, viaţa jurnalistului este grea. Dacă alege Adevărul, rămâne sărac, izolat, neînţeles şi înjurat de toţi. Căci Adevărul, în lumea noastră, umblă cu capul spart şi nu are prieteni decât pe cei care aleg să umble cu capul spart pentru el, pentru Adevăr. Dacă jurnalistul alege Răul, aparent îi merge bine; are bani, are aşa-zişi prieteni, este cele-bru, prosperă. Totuşi, când minciuna lui nu mai este de folos cuiva, chipul hâd al sufletului său îi spulberă averea, îi alungă prietenii, îi otrăveşte viaţa. Uitat la margine de lume, ca o cârpă aruncată după ce a şters de nămol şi sânge cizmele călăului, jurnalistul care a ales Răul se stinge lăsând în urma lui mirosul urât al cuvintelor sale de sminteală.
A fi jurnalist poate fi o meserie sau poate fi o artă, este vorba doar de libertate. Dumnezeu, lucrând prin oameni, mi-a îngăduit, de aproape cinci ani, să trec prin această încercare a mărturisirii puterii cuvântului, puterea de a face bine sau de a face rău, alături de colegii din redacţiile Gazetei de Olt şi Gazetei de Sud.
Anii trec. Le urez colegilor de la Gazeta de Sud ceea ce-mi urez şi mie: să dobândească puterea de a deschide cuvintelor Binelui drum spre faptele aducătoare de lumină pentru cei care ne citesc cu speranţa nemărturisită că suntem călăuze către Adevăr.
La Mulţi Ani, Gazeta de Sud!
